Directorul general al CNAIR, Stefan Ionita, spune ca autostrada Sibiu-Pitesti poate fi construita fara nicio problema, in baza documentatiei deja existente, din 2008, relateaza News.ro. Asta, desi Hotnews a scris caun raport realizat in 2013 de Jaspers, consultantul independent al Comisiei Europene, inventaria nenumarate deficiente ale Studiului de Fezabilitate (SF) realizat in 2008.

"Sibiu-Pitesti este una dintre prioritatile noastre si este un proiect ce poate fi promovat pe documentatia din 2008. Am fost pe teren, am beneficiat de sprijinul Institutului Geologic Roman, care a furnizat deja un document. Toate acestea vin sa demonstreze valabilitatea studiului din 2008, si nicidecum ca solutiile de atunci nu au fost cele optime. In definitiv relieful este acelasi, nu s-au schimbat lucruri semnificative", a declarat Stefan Ionita.

Seful CNAIR a participat marti la dezbaterea pe tema infrastructurii rutiere din Romania, organizata la sediul Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania.

Discutiile au vizat problemele cu care se confrunta infrastructura rutiera in acest moment si s-au axat cu precadere pe subiectul autostrazii Sibiu-Pitesti. Cu aceasta ocazie au fost aduse in discutie inclusiv motivele care au provocat intarzierea acestui proiect.

"Avem in cadrul companiei toate parghiile si toate mecanismele sa facem lucrurile bine. Vom lucra cu expertii nostri, ingineri de drumuri, cu institutii de prestigiu din Romania, cu asociatii precum AGIR, Asociatia profesionala de drumuri si poduri, proiectantul IPTANA. Nimic nu ne retine sa continuam", a adaugat directorul general al CNAIR, Stefan Ionita.

De altfel, CNAIR anunta in luna septembrie ca "prioritatea absoluta" este Autostrada Sibiu-Pitesti.

CNAIR preciza in septembrie ca prioritatea absoluta a companiei este Autostrada Sibiu-Pitesti, parte importanta a Coridorului IV Pan-European, iar in acest context au fost scoase la licitatie in acest an contractele pentru proiectarea si executia loturilor 1 si 5 ale acestui proiect "de o importanta majora pentru economia Romaniei".

Pana la sfarsitul anului, CNAIR SA vrea sa scoata la licitatie si documentatiile pentru proiectarea si executia loturilor 2, 3 si 4 ale acestei autostrazi, dupa ce, impreuna cu Institutul Geologic Roman, va pune la punct documentatia premergatoare.

Totodata, cu o zi in urma, a fost semnat contractul pentru proiectarea si executia lotului 5 din autostrada Comarnic - Brasov, sector Rasnov - Cristian, la care se adauga drumul de legatura cu minicipiul Brasov. Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km in regim de autostrada si 3,7 km la profil de drum national cu patru benzi, separate pe zona mediana.

Contractul a fost semnat de CNAIR cu asocierea Alpenside cu Specialist Consulting.

Raportul realizat de Jaspers, pe scurt:

- Studiul de Fezabilitate din 2008 pentru autostrada Sibiu - Pitesti este considerat de JASPERS ca fiind neadecvat, cu multe informatii lipsa. In 2013 un raport Halcrow la comanda JASPERS inventariaza toate problemele si propune cerinte concrete pe care autoritatile din Romania sa le respecte la revizuirea SF-ului

- Cele mai mari probleme, la studiul geotehnic. Majoritatea structurilor, debleelor (sapaturi) si terasamentelor erau insuficient analizate geotehnic, in timp ce toate cele sapte tuneluri de pe traseu nu aveau informatiile geotehnice necesare unor astfel de lucrari, in neconcordanta cu normativele europene.

- In 2014-2015, in mare graba, cu termene de finalizare nerealiste si pe o suma mult prea mica (de peste patru ori mai putin fata de recomandarea minima a expertilor europeni) autoritatile conduse pe atunci de Dan Sova licitau si contractau revizuirea SF-ului.

- CNADNR ignora recomandarea JASPERS de a angaja un supervizor extern, care sa gestioneze derularea contractului. O face cu proprii angajati. Apar, inevitabil, primele intarzieri si primele probleme. JASPERS atentiona oficial in decembrie 2015 ca in sase luni de contract s-au facut lucrari de o calitate indoielnica si care pun in pericol derularea intregului proiect.

- CNADNR ignora si acest avertisment si nu reziliaza contractul. Termenele sunt decalate unul dupa altul. Abia in decembrie 2016 este gata studiul geotehnic pe tronsoanele usoare de la capete, iar in iulie 2017 sunt scoase la licitatie.

- In august 2017, CNAIR (fostul CNADNR) reziliaza revizuirea SF-ului pe tronsoanele de mijloc, sectoarele montane considerate a fi cele mai grele si complexe loturi care vor fi construite in tara noastra. Anunta, in schimb, ca vrea sa liciteze lucrarile pe baza SF-ului din 2008, cel despre care expertii europeni spun ca e incomplet si insuficient fundamentat, cu mari lacune pe partea geotehnica.

- Ca sa-si motiveze decizia, conducerea CNAIR realizeaza o analiza interna, plina de greseli gramaticale, fraze intortocheate si consideratii personale, intr-un stil informal, nespecific unui document al unei institutii publice, prin care contesta raportul Jaspers/Halcrow. Analiza interna abordeaza gestionarea slaba a contractului recent reziliat, considera ca s-a pierdut prea mult timp pe analiza varantelor de traseu, dar nu ofera informatii concrete despre cum ar putea fi gestionata lipsa de informatii geotehnice semnalate de expertii europeni.