Morgan Stanley, una dintre cele mai mari banci de investitii din lume, a achizitionat 51% din actiunile casei de brokeraj HTI Valori Mobiliare din Bucuresti, potrivit NewsIn care citeaza un comunicat al institutiei bancare. Achizitia stabileste o platforma de tranzactionare de actiuni pentru Morgan Stanley in Romania, cu scopul de a avea un acces mai bun pe piata de capital romaneasca.

Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica.

Banca de investitii s-a orientat catre HTI deoarece "este una din principalele societati independente de brokeraj de valori mobiliare din Romania" si, mai ales, pentru ca aceasta este cel mai mare actionar al Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu - principala piata la termen din Romania, detinand direct 7,38% din capitalul social si indirect 8,43%.

HTI Valori Mobiliare este si actionar la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cu o participatie de 2,76%.

De altfel, supraveghetorul pietei romanesti de capital aprobase, la sfarsitul lunii noiembrie, intentia Morgan Stanley de a detine in mod indirect, impreuna cu persoanele implicate, maxim 5% din actiunile Bursei din Sibiu. In aceeasi sedinta, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat intentia Morgan Stanley de a detine peste 50% din titlurile HTI Valori Mobiliare.

"Pietele financiare din Romania devin din ce in ce mai sofisticate, iar HTI este plasat ideal pentru a aduce catre Morgan Stanley si catre clientii nostri oportunitatile extraordinare pe care le poate oferi aceasta tara", a declarat David Russel, director executiv si conducatorul activitatii de tranzactionare actiuni pentru Europa.

Reprezentantii HTI sunt de parere ca intrarea Morgan Stanley in actionariatul casei de brokeraj aduce beneficii clientilor sai institutionali si corporatisti, deoarece permite extinderea ofertei de servicii si produse in Romania.

Morgan Stanley ofera servicii de banca de investitii, valori mobiliare, managementul investitiilor si servicii de administrare a averii. Banca are o retea de 600 de birouri in 33 de tari. In Romania detine actiuni la Bursa de Valori Bucuresti si la Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri Sibiu.