Flamingo International, unul dintre cei mai importanti retaileri de IT&C, eletronice si electrocasnice din Romania a obtinut anul trecut un profit de 500.000 euro si o cifra de afaceri de 171 milioane euro (fara TVA), cu noua milioane euro peste asteptari, a anuntat miercuri compania. Incepand cu luna ianuarie a acestui an, noul presedinte al Grupului este Dragos Simion.

“Grupul Flamingo International a finalizat procesul de restructurare si consolidare a companiei in 2007, iar anul acesta se va concentra in totalitate asupra business-ului sau central, fiind pregatit pentru dezvoltarea din 2008. Rezultatele raportate dovedesc faptul ca deciziile luate in 2006 si 2007 au fost cele mai bune pentru evolutia companiei, ele reprezentand o baza solida pentru cresterea profitabila a Grupului in viitor,” a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.

Tot miercuri, Flamingo International a anuntat numirea lui Dragos Simion ca presedinte al Consiliului de Administratie al Grupului, incepand cu ianuarie 2008. In urma acestei numiri, Dragos Simion devine presedintele Flamingo International, Jiri Rizek continua sa fie CEO-ul companiei, iar Dragos Cinca ramane cel mai important actionar al Grupului.

Dragos Simion este artizanul listarii la Bursa de Valori Bucuresti, in 2005, a Flamingo International, companie care detine lanturile Flanco, Flanco World si Flamingo Computers. De asemenea, de numele lui Dragos Simion se leaga fuziunea Flamingo - Flanco. Acesta va prelua conducerea Grupului de la Dragos Cinca, care va fi implicat, in continuare, in procesul decizional al companiei, din postura de membru al Consiliului de Administratie si actionar principal, acesta avand la ora actuala o participatie de 25% din actiunile Grupului.

“Voi continua sa fiu un membru activ in cadrul Flamingo International si dupa aceasta numire, insa din postura de actionar principal si membru al Consiliului. Sunt convins ca Dragos Simion este cea mai potrivita persoana pentru a coordona intreaga activitate decizionala a companiei, alaturi de Jiri Rizek”, declara Dragos Cinca, fondator Flamingo International.

Grupul Flamingo International activeaza pe piata din Romania din anul 1994, avand ca principal obiect de activitate comertul de produse IT&C, electronice si electrocasnice, fiind in acest moment al doilea cel mai mare jucator de pe piata adresata. Din anul 2005, compania Flamingo International este cotata la Bursa de Valori Bucuresti.