Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor a realizat anul trecut un profit net de 259,2 milioane de lei, de peste 13 ori mai mult decat in anul 2006, in vreme ce veniturile totale au crescut de trei ori, la 493,3 milioane de lei, potrivit datelor remise Bursei de Valori Bucuresti.

Veniturile din exploatare ale companiei au crescut cu 36% fata de 2006, la 162,8 milioane de euro, datorita unui volum mai mare de vanzari de unitati rezidentiale, iar cheltuielile din exploatare au ajuns la 135,1 milioane de lei, cu circa 37% mai mult fata de 2006, o crestere de 73% revenind cheltuielilor cu prestarile de servicii.

Profitul din reevaluarea activelor imobilizate, calculat conform IAS 40, asa cum rezulta din raportul de evaluare conform preturilor la 31 decembrie 2007 ( realizat de catre DTZ ) este de 309 milioane lei, de circa 3 ori mai mare decat cel inregistrat in anul 2006. Aceasta crestere este legata de reevaluarea terenurilor detinute de Impact in Bucuresti, Constanta, Oradea si Neptun, care au fost achizitionate pentru investitii imobiliare care nu sunt destinate vanzarii in urmatorii doi ani.

In ceea ce priveste contractele semnate in anul 2007, acestea au o valoare de 162 milioane de lei, de peste trei ori mai mare decat cea a contractelor similare pentru unitatile rezidentiale semnate in anul 2006.

Cele mai multe contracte au fost semnate pentru ansamblurile dezvoltate in zona de nord a orasului Bucuresti, acestea reprezentand peste 80% din contractele semnate, restul unitatilor fiind contractate in ansamblurile dezvoltate in Constanta, Oradea si Ploiesti.

Influenta diferentelor de curs valutar pentru creditele contractate in euro a condus la o pierdere din activitatea financiara de 15,8 milioane lei, cheltuielile financiare crescand cu 154% fata de anul 2006. "Aceasta pierdere este doar contabila si nu este realizata efectiv din punct de vedere operational, intrucat imprumuturile, care isi pastreaza aceeasi valoare in euro, vor fi rambursate pe parcursul urmatorilor ani din incasarile in euro ale Impact", se arata in comunicatul Impact Developer&Contractor.

Pentru acest an, compania va continua sa obtina marea majoritate a profiturilor din proiectele in lucru, proiectele care vor incepe anul acesta neaducand un profit semnificativ pentru anul in curs.

Potrivit site-ului BVB, actionarul majoritar al Impact Developer&Contractor este Dan Ioan Popp, cu 27,95%, iar Carmen Daniela Sandulescu detine 11,29%. Restul de 60,76% din titlurile dezvoltatorului imobiliar sunt detinute de actionari minoritari.