Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Incasari de 14,49 milioane euro pentru casa de avocatura Bostina & Asociatii in 2007

de Dragos Comache     HotNews.ro
Vineri, 22 februarie 2008, 11:38 Economie | Companii

Casa de avocatura Bostina & Asociatii a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 14,49 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de anul precedent, au anuntat joi reprezentantii companiei. Potrivit avocatului coordonator Doru Bostina, marja profitului s-a plasat in jurul a 15-20%.

Departamentele care au contribuit cel mai mult la cresterea veniturilor au fost litigii, privatizare, IT&C si imobiliare.

“Cresterea de 15% inregistrata intr-un an in care economia romaneasca nu a mai atins ritmurile spectaculoase din cei precedenti s-a datorat aplicarii unui management modern, de gestionare corespunzatoare a resurselor, ceea ce ne-a permis sa abordam proiecte extrem de complexe", a declarat Doru Bostina.

Rezultatele raportate de casa de avocatura a fost sustinuta de sporirea numarului de clienti, cresterea retelei de birouri teritoriale si a numarului de avocati, ceea ce a permis gestionarea a numeroase proiecte in domenii din cele mai diverse ale economiei romanesti.

“Din punct de vedere strict cantitativ, am incercat sa mentinem ritmul de dezvoltare din ultimii ani prin diversificarea serviciilor, sporirea numarului de avocati si atragerea de noi clienti. Din punct de vedere calitativ, am participat la o serie intreaga de proiecte sofisticate - in domenii precum piata de capital, privatizari, infrastructura, imobiliare, IT&C etc. – unde avocatii nostri au reusit sa faca fata cu succes unor provocari profesionale cu adevarat noi pentru piata de consultanta juridica din Romania”, a mai spus Doru Bostina.

In 2007, Bostina & Asociatii a oferit consultanta juridica pentru privatizarea Electroputere Craiova, Famos Suceava si INAV, pentru lansarea strategiei de privatizare a CFR Marfa, listarea la bursa a Transgaz si lansarea listarii la bursa a opt societati din subordinea Ministerului Transporturilor.

De asemenea, modernizarea aeroportului international Henri Coanda din Bucuresti si a aeroportuui din Bacau, modernizarea Stadionului National “Lia Manoliu”, constructia podului Calafat – Vidin, constructia pasajului suprateran “Basarab” din Bucuresti au beneficiat de sprijinul juridic al casei de avocatura.

Doru Bostina a mai precizat ca, in acest an, Bostina & Asociatii isi va creste reteaua teritoriala cu inca 2-3 birouri si doreste sa depaseasca pragul de incasari de 20 de milioane de euro.

Firma “Bostina & Associates Financial Consulting”, membra a Bostina & Asociatii, ce ofera consultanta financiar-contabila si mangeriala privind implementarea diverselor programe finantate de Uniunea Europeana a consemnat o cifra de afaceri de 738.677 euro in 2007.

Bostina & Asociatii are birouri in Bucuresti, Viena, Fribourgh si Nicosia precum si in alte 13 mari orase din Romania. Casa de avocatura a stabilit in 2007 un parteneriat si cu Studio Juridico Intercontinental din Spania. Numarul de avocati a crescut, de la 104 in 2006, la 131 anul trecut.













Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

353 vizualizari




ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version