Cerealele integrale sunt in topul preferintelor consumatorilor din Romania. Criza temporara de produse "Lapte Junior" a fost cauzata de cererea foarte mare, care a depasit anticiparile producatorilor. In schimb, in Romania se bea prea putina carfea din cauza accizei. Despre toate acestea a vorbit Paul Nuber, directorul general al Nestlé România, intr-o discutie cu jurnalistii prezenti la evenimentul "The Economist Conferences".

Rep: Care au fost produsele de top in 2007 si care vor fi acestea in 2008?

Paul Nuber: Anul trecut in top 3, din punct de vedere al cresterii consumului pe piata, s-au aflat automatele de cafea, cerealele pentru micul dejun, produsele alimentare pentru copii.

Toate aceste produse au fost "hituri" ale anului 2007. Pentru anul 2008, vor ramane aceleasi trei, dar ordinea poate se va schimba putin. Cea mai mare crestere o au cerealele, apoi alimentele pentru copii si sistemele de preparare a cafelei instant.

Rep: Care este evolutia companiei si planurile dv. pentru anul acesta?

Paul Nuber: Cresterea vanzarilor este foarte rapida. Pentru a ne face o idee: cresterea pe care dorim s-o obtinem in acest an este aproape cat intreaga noastra afacere la nivelul anului 2003.

In privinta planurilor de investitii: continuam investitiile in produsele noastre si avem niste planuri referitoare la fabrica de la Timisoara, mai concret, legate de extinderea capacitatii de productie. Oricum, suntem permanent in cautarea unor noi posibilitati de investitii.

Rep: Cu ce probleme va confruntati in Romania?

Paul Nuber: Avem aceeasi problema, in mod constant, legata de accize. Aceasta nu fac altceva decat sa creasca pretul la consumator. Asa cum am mai explicat, cine nu doreste sa plateasca taxa, oricum poate merge la Ruse si cumpara cafea de acolo.

Din punctul de vedere al companiei noastre, sa vindem la Ruse, la Bucuresti sau la Iasi, este acelasi lucru. Pentru statul roman, insa, poate insemna mai mult sau mai putin TVA. Consumul de cafea este destul de redus in Romania. Ar putea creste semnificativ daca s-ar renunta la acciza.

Rep: Care este politica dv. de distributie si ce schimbari pot aparea?

Paul Nuber: Avem 14 distribuitori in Romania. 13 care sunt repartizati pe diferite zone din tara si unul singur care acopera centrele farmaceutice. Nu se va schimba nimic in structura politicii de distributie. Desigur, comertul evolueaza.

Daca ne uitam la numele unor distribuitori, acestea s-au schimbat. Sistemul nostru este transparent: asta dorim sa faci, vom masura rezultatele, asta vei obtine. Daca rezultatele sunt multumitoare, continuam, daca nu, exista posibilitatea de schimbare.

Rep: Ce se intampla cand anumite produse lipsesc de pe rafturi, cum a fost, spre exemplu, cazul "Lapte Junior"?

Paul Nuber: Se intampla foarte rar. De regula, este o problema legata de productie, de la furnizori. Foarte rar este o problema in lantul de executie. In acest caz, volumul vanzarilor a fost mult mai mare decat se anticipase si fabrica nu a putut face fata. Fabrica este inalt tehnlogizata.

Produsul nu intra in contact cu mainile oamenilor in timpul procesului de productie. Pentru a creste volumul productiei din fabrica, este ceva mai complicat, nu este suficient sa apesi un buton.

Rep: Cum se comporta consumatorii romani?

Paul Nuber: Vor intotdeauna mai mult. Si, tot mai mult, se resimte nevoia de a consuma produse de calitate. Spre exemplu, produsele care ajuta la gatit, cerealele integrale, alimentele pentru copii, ciocolata, cafeaua din automate. Cresterea consumului la cereale integrale se justifica prin faptul ca sunt foarte sanatoase.

Unele produse isi pot reduce prezenta pe piata, in urmatoarea perioada. Spre exemplu, noi producem si napolitane vrac. Cred ca acest sortiment este in scadere, pe piata. Unele produse, inevitabil, sunt in scadere daca sosesc pe piata altele noi si mai bune.

Rep: Care sunt noutatile in evolutia produselor pe piata?

Paul Nuber: Anul acesta vom lansa mai multe categorii de produse. Referitor la napolitane, ca evolutie, putem spune ca sunt in competitie acerba cu produsele din categoria de biscuiti.

Fata de anii anteriori, se consuma mai multi biscuiti decat napolitane. Dar, totusi, nu intentionam sa producem biscuiti. Daca in 2007 vanzarile la cereale au crescut cu circa 60% in 2007, la fel ca si automatele de cafea, anul acesta ar putea fi mai putin de atat.

Putem spune ca automatele pentru cafea sunt o afacere cu adevarat profitabila. Sa ne gandim numai ca romanii au baut anul trecut 86 de milioane de cesti de Nescafé preparata de aceste aparate.

Rep: De unde se importa produsele de top si unde se exporta produsele fabricate in Romania?

Paul Nuber: Mancarea pentru animale este produsa in majoritate in Ungaria, produsele Maggi in Slovacia iar cerealele pentru micul dejun, in Polonia. Noi exportam napolitane si pliculetele de Nescafe. Pentru acestea din urma, pietele de destinatie sunt Bulgaria, Serbia si Croatia.