Cele mai bune companii aeriene oferă servicii impecabile, atât la sol, cât și în zbor. Fie pentru o călătorie peste jumătate de glob, fie pentru una (relativ) scurtă peste Atlantic, confortul, mâncarea bună, punctualitatea sunt de maximă importanță.

O campioană eternăFoto: Singapore Airlines

În 2022 s-au schimbat multe, mai ales în Europa și America datorită consecințelor pandemiei. Aglomerația excesivă pe aeroporturi, anulările și întârzierile, pierderea bagajelor sunt la ordinea zilei. Dar componența prezentă oferă mari șanse ca acest Top 10 să nu se schimbe prea mult după acest an.

După ce au ieșit din top în 2021, Ana (Japonia) și Cathay Pacific (Hong Kong) își fac o reintrare spectaculoasă datorită mult-lăudatelor servicii la bord. O apariție insolită este La Compagnie, o companie franceză cu doar două aeronave amenajate „business class only”. Înființată în 2014, leagă New York City de Paris, Coasta de Azur și Milano. Este în Top 10 din 2019.

Restul listei este completat cu nume binecunoscute. Qatar Airways este apreciată pentru suita de business class, prima cu ușă proprie de pe oricare companie. Și Korean Air este lăudată pentru că face zborul să pară mai scurt.

Iar cea mai bună companie aeriană din lume rămâne de peste un sfert de secol Singapore Airlines.

1.Singapore Airlines: scor 92,68

Este în fruntea listei de 27 de incredibili ani de competiție acerbă, iar anul acesta are punctaj chiar mai bun decât anul trecut. Pasagerii sunt entuziaști cu privire la oricare aspect, mai ales când se îmbarcă pentru cel mai lung zbor din lume – 19 ore de la Singapore la New York. Nu este surprinzătoare aprecierea că „Singapore Airlines este standardul după care sunt judecate toate celelalte companii”.

2. Qatar Airways: scor 90,67

3. Emirates: scor 89,92

4. Turkish Airlines: scor 87,98

5. Korean Air: scor 87,35

6. La Compagnie: scor 87,29

7. Air New Zealand: scor 87,20

8. Japan Airlines (JAL): scor 86,81

9. ANA: scor 86,77

10. Cathay Pacific Airways: scor 85,92

Sursa: Travel + Leisure