Criza fortei de munca afecteaza industria auto, cea petroliera si domeniul asigurarilor

de Ioana Morovan     HotNews.ro
Miercuri, 19 martie 2008, 15:18 Economie | Companii

“Avem nevoie de 2.200 de tineri absolventi pentru centrul de productie de la Titu”, a declarat Constantin Stroe, CEO Automobile Dacia, in cadrul unui seminar organizat de Ziarul Financiar. Diana Novac, reprezentantul Rompetrol, a subliniat ca exista o criza de competente in domeniu. Lidia Marin, de la Generali Asigurari s-a plans de cresterea, uneori nejustificata, a salariilor la companiile concurente.

Directorul de recrutare- selectie al Rompetrol a enumerat problemele importante cu care se confrunta companiile din industria petroliera. Printre acestea, “neconcordanta si inconsistenta decizionala din ce in ce mai mare, micsorarea competentelor la personalul tehnic, financiar si managerial, plus o forta de munca din ce in ce mai imbatranita, la nivel international.

Spre exemplu, mai mult de 50% din personalul pentru explorari si productie are varsta intre 40-50 de ani si numai 15% sunt juniori”, a spus Diana Novac.

Constantin Stroe, CEO Automobile Dacia, atrage atentia ca exista un mare necesar de forta de munca in compania pe care o conduce: “Avem nevoie de 2.200 de tineri absolventi”, a anuntat Stroe. Acesta mai subliniaza ca marii investitori se deplaseaza catre estul continentului, pe masura ce salariile din Romania cresc.

Reprezentantii sectorului de asigurari se plang tot de cresterea salariilor, dar cea de la firmele concurente. "Salariile au crescut foarte mult, fara legatura cu productivitatea. Noi oferim pentru <<entry level >> cel putin 1.000 de de lei net, dar ne confruntam cu o mare problema. Dupa un an sau doi, competitorii ofera lejer 2.000 de lei. Recent chiar, cineva a plecat pe un salariu de 4.000 de ron", a explicat Lidia Marin, de la Generali Asigurari.

Necesarul de forta de munca in mai multe domenii a fost confirmat si de studiul la nivel international al companiei Manpower. In opinia Cameliei Stanculescu, director executiv Manpower, abordarea angajatorilor este una optimista. Astfel, pentru trimestrul II al anului 2008, 43% anticipeaza o crestere a nr de angajari.

Din cele 10 sectoare de activitate analizate, marea majoritate au asteptari si previziuni optimiste. Mai exact, previziunile nete de angajare ale companiilor sunt in procent 54% optimiste in domeniul constructiilor, peste 40% optimiste in comert si 48% in domeniul hotelurilor si restaurantelor.

Ca repartitie pe tari, cea mai mare previziune de anagajari s-a inregistrat in Singapore (60%) urmat de Romania (36%); pe ultimul loc aflandu-se Marea Britanie, cu numai 6%.













Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

2422 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Inginer la Titu (Miercuri, 19 martie 2008, 15:34)

    Stoewer [anonim]

    Sa ne spuna dl. Stroe cum se va descurca un tanar inginer la Titu, cu salariul amarat pe care il plateste Dacia. Deoarece in mod sigur cei 2200 de tineri absolventi nu sunt din Titu, ei au nevoie de locuinte. De unde locuinte de inchriat in marea metropola Titu? Sa faca naveta de la Targoviste sau Bucuresti la 4 RON litrul de motorina?
  • 0 (0 voturi)    
    criza (Miercuri, 19 martie 2008, 15:44)

    laurentiu [anonim]

    Si in transporturi este criza de personal calificat !
    Foarte multi soferi au plecat in vest lasand multe locuri vacante. Din dorinta de a le ocupa locul cat mai rapid, se angajaza personal de slaba pregatire sau proaspat calificati care nu sunt eficienti sau prezinta un grad mai mare de risc pe drumurile publice ! Ma refer in special, la transportul rutier de marfuri si persoane.
    Una dintre cauzele deselor accidente de pe soselele noastre este tocmai slaba pregatire a soferilor, care necesita timp si kilometri parcursi pt. a deveni cu adevarat profesionisti !
    Se doreste angajarea soferilor cu experienta din state extra comunitare, dar legislatia actuala permite cu greu acest lucru !
    Se spera intr-o modificare printr-o Ordonanta de Urgenta a actualei legislatii in domeniu, patronatele din transportul rutier facand presiuni in acest sens.
  • 0 (0 voturi)    
    salarii la reno (Miercuri, 19 martie 2008, 15:47)

    napo_leon [anonim]

    Dl Stroe nu a facut decat sa prezinte unele planuri de dezvoltare ale reno in Romania...de ex..cei 2200 absolventi pt Titu. Daca vor reusi insa sa ii abureasca cu salariile lor ramane de vazut. oricum ca idee generala..principala strategie de dezvoltare a reno in romania ramane o politica de salarii cat mai mici.
    parerea mea :)
    • -1 (1 vot)    
      Ha 2200 de ce anum?? (Miercuri, 19 martie 2008, 16:20)

      Lupul cel rau [anonim] i-a raspuns lui napo_leon

      Tov. Stroe, caci se comporta iesact ca tov. secretar de pcr, fabuleaza. 2200 de angajati nici in Technocentre nu au fost. Acum bate vantul pe acolo si cand ii spui la un ing de acolo ca esti de la Momania, ai incurcat-o. Nu e vorba de salarii (cati dintre asa zisii tineri ing. sunt ing?) ci de atmosfera (sclav pe plantatie) - de "las' ca mere si asa ca muncesc indienii pent'u noi".
      Oricum, o crestere salariala peste 25% va determina Renault si furnozorii sa se mute mai la est. Si asta se va intampla peste mai putin de 2 ani. Si atunci??
      Momanii se vor trezi si vor lucra unde stiu cel mai bine (ranit balegar la stapanii din It, Sp, etc) sau la munci "demne" gen centura sau furat bancomate
  • -1 (1 vot)    
    nenorocitii astia au nevoie de sclavi (Miercuri, 19 martie 2008, 16:17)

    lk [anonim]

    sa deie faliment toate firmele astia care nu platesc angajatii decent nu e nici o pierdere,la fel si dacia sa se mute in afganistan daca nu plateste salarii decente,escrocii astia de patroni de la noi vreau sa angajeze sclavi si nu forta de munca ,ei traiesc ca regele in lux iar oamenii care lucreaza pt ei de la o zi la alta
    cel mai istet lucru e sa pleci din tara asta
  • 0 (0 voturi)    
    povesti (Miercuri, 19 martie 2008, 16:20)

    gabi [anonim]

    Sunt orase mari in tara, nu Titu, unde pentru 1 job, indiferent daca presupune calificare medie sau ridicata, sunt 40-50 candidati...
    • 0 (0 voturi)    
      ??? (Miercuri, 19 martie 2008, 16:35)

      elaxxx [utilizator] i-a raspuns lui gabi

      se pare ca ai dormit vreo 5 ani... nu de alta dar la cluj unde anual vin si raman 10-20000 de absolventi care pur s simplu nu vor sa plece acasa de unde au venit nu gasesti forta de munca cu toate ca se ofera salarii bune.. iar unde salariile sunt slabe este un rulaj de personal de peste 30% pe an... si categoric nu-ti vin 50 la un post ....poate te rogi tu de vreo 50 de cunostinte sa-ti dea referinte... si daca ai noroc iti vin 5 la interviu. Iar daca din aia 5 n-ai avut norocul sa gasesti persoana potrivita (intre timp a trecut o luna doua) atunci esti intr-un mare rahat.
      • 0 (0 voturi)    
        Nu zau! (Miercuri, 19 martie 2008, 17:32)

        Groparu [anonim] i-a raspuns lui elaxxx

        Iarta-ma, dar nu prea sunt de acord!

        Somajul in randul tinerilor e destul de mare, asta iti garantez. Numai eu stiu oameni cu 3 anisori experienta (sau chiar mai mult) care isi cauta un job mai remunerat, dar se lovesc de aceleasi tavane - peste 1000-1200 lei pe luna nu prea gasesti joburi chiar as amulte. Bani cu care NU poti ramane in orasu asta.

        Vorbesc de designeri, juristi, traducatori.
  • -1 (1 vot)    
    ce salarii bune sint in Romania (Miercuri, 19 martie 2008, 16:21)

    Popescu ioan [anonim]

    Toti patroni viseaza ca salariile din Romania sunt minunate.SA lucreze ei pt 300 de euro pe luna.VINE VARA si cursele Atlasib de madrid vor fi tot mai pline.EU UNUL m-am cam saturat de salari de 3 lei in romania asa ca farewell roumanie in curand...........si din pacate ca mine mai gandesc inca vreo 2 milioane de romani,SA ramana in tara Tariceanu, Nastase si baronii sa isi lucreze pamantul cu chinezi si indieni............
  • 0 (0 voturi)    
    Cat castiga dna de la Generali? (Miercuri, 19 martie 2008, 16:32)

    generalist [anonim]

    Lidia, tu poti trai cu 1000 ron / luna? Cata nesimtire!!! Munca multa, bani putini. Pt sefi lux. Daca nu puteti tine pasul sau e un efort prea mare pt voi, PLECATI!!!! Mai taiati din profit, si mariti salariile.
  • 0 (0 voturi)    
    ref. d-na de la asigurari (Miercuri, 19 martie 2008, 17:07)

    Alex [anonim]

    Acesti dinozauri ca dvs. care nu inteleg fenomenul pietei, care a inceput sa functioneze strict pe cerere si oferta, din fericire, au o viata limitata. Am vazut filmul asta inclusiv in compania in care lucrez si care nu a inteles ca banii se fac cu bani.

    De unde aveti dvs. habar de productivitatea firmei concurente? Faptul ca ei isi permit sa acorde un salariu dublu si totusi sa fie profitabili inseamna ca stiu sa fie mai productivi (sa "stoarca" mai eficient un om, pentru a scoate un profit mai mare de pe urma muncii lui).

    Declaratia doamnei mie imi spune altceva: la Generali este haos, sunt habarnisti, au senzatia ca afacerile sunt un fel de voodoo. Asta ridica un semn de intrebare relativ la competenta conducerii companiei (d-na Marin si sefii dansei, cei care o evalueaza).
  • 0 (0 voturi)    
    normal ca au probleme (Miercuri, 19 martie 2008, 17:12)

    zvezda [anonim]

    Pina cand salariile din Romania nu vor fi comparabile cu cele din vest, problema personalului se va inrautati continuu. Costurile vietii sunt deja comparabile. Cresterea preturilor inseamna cresterea profiturilor, asa ca nu e nevoie de cresterea productivitatii ca sa dai salarii mai mari. Dar lacomia e mare.
    Nu cred ca ar trebui sa ne batem capul ca unele firme for porni inspre est, in cautare de alti sclavi. Daca nu vor sa plateasca, sa plece.
  • 0 (0 voturi)    
    d'asta sunt aici, pt forta de munca ieftina (Miercuri, 19 martie 2008, 17:25)

    artemis [utilizator]

    Da, sigur, la Dacia si BRD este cuibul cel mai gras de VIO(un soi de stagiar-voluntari francezi platiti mai mult de statul francez) platiti cu 1500-1800 euro lunar dar care au in jur de 20-25 de ani si nu fac nimic folositor, in afara de a iesi in fiecare seara in baruri. Mai dureros tre sa fie ca acesti pusti sunt adesea in posturi interesante si nu fac nimik... in timp ce tu muncesti ca boul de dimineata pana seara ca sa iti hranesti familia, in contextul scumpirilor de azi... asa ca "bientot sera la merde" pt ca un absolvent suporta un an sa zic si pe urma zboara in alte uzine din Europa unde normal ca este mai bine platit si calitatea vietii este alta. Vor aduce si astia chinezi si pakistanezi...
  • 0 (0 voturi)    
    acum mai merge, dar mai incolo... (Miercuri, 19 martie 2008, 19:39)

    c [anonim]

    Stai sa vezi cand o sa intre si Ford(si poate Mercedes, Mitsubishi...) sa vad eu ce-o sa mai faca atunci Dacia... ca o sa le ia toti oamenii la ce salarii mici platesc.
  • 0 (0 voturi)    
    Romania de azi (Miercuri, 19 martie 2008, 20:46)

    Valahul [anonim]

    Tinerii sunt specializati in manele si smecherii, pusi pe distrat, si daca scoti o tema serioasa fac bascalie, asa ca sa ascunda ca sunt oameni din sec XXI dar cu mintea omului din epoca de piatra. In cap au doar femei, masini cu multi cai, bautura si fotbal.
  • 0 (0 voturi)    
    Romania de azi (Miercuri, 19 martie 2008, 21:31)

    Alex [anonim]

    Tehnic vorbind, nu e rau sa ai in cap femei, masini, bautura si fotbal. Doar ca e si mai bine sa alternezi cu munca :)
    • 0 (0 voturi)    
      :D (Miercuri, 19 martie 2008, 23:18)

      Nautilus [anonim] i-a raspuns lui Alex

      Masinile costa. Fiecare CP in plus fata de modelul de serie costa si mai mult.

      Palinca e mai scumpa ca un whisky ieftin :)

      Biletele la meci costa. Cine nu crede, sa se duca, sa mai adauge un ban la avutiile lui nea' JIJI

      Femeile costa cat toate cele de mai sus la un loc si ceva in plus.

      Cat plateste Generali, in medie?.. :D

      ~Nautilus
  • 0 (0 voturi)    
    salarii mici ... (Joi, 20 martie 2008, 3:04)

    vaxile [anonim]

    ... preturi mari. desi exista milioane de specialisti, economisti, marketisti ... platiti superb ... tot ce au reusit sa balege a fost "platim prost, vindem scump, facem profit". corolaru' e ca musteriii produc in tari bananiere gen kina si vor sa vanda in vest ... acolo unde au inchis fabricile si au creat un shomaj gros. cine dracu o sa le mai cumpere produsele si cat timp ... nu stiu ...
    ma intreb, totusi, daca atat au in cap ieconomistii, de ce au mai facut facultatea. "platim prost, vindem scump" poate si ne gheorghe de la coasa.
  • 0 (0 voturi)    
    Politica salariala Renault (Joi, 20 martie 2008, 11:36)

    demostene [anonim]

    Despre Renault Romania, nu pot sa spun decat ca politica lor salariala este normala si in anumite limite destul de stranse, chiar morala. In Romania nu sunt foarte multi oameni pregatiti pentru o industrie auto iar absolventi de facultati tehnice au de foarte multe ori o pregatire indoielnica. Astfel incat orice alt producator auto ar fi in locul lui Renault, trebuie sa faca traininguri sa pregateasca oamenii pentru ceea ce are nevoie. In aceste conditii este normal ca salariile platite sa fie mici. Si in aceeasi normalitate ar trebui sa creasca odata cu evolutia profesionala a angajatilor si cu cresterea randamentului muncii.

    CE NU ESTE NORMAL INSA IN POLITICA RENAULT IN ROMANIA.

    1. Nu este normal sa se agate de aceasta politica de salarii si sa refuze oameni cu o pregatire mai buna decat media, eventual persoane care au lucrat la alti producatori auto din europa, doar ca vor mai mult de 500-700 euro, ca apoi sa se planga ca nu exista competente piata romaneasca.

    2. Nu este normal ca oamenii din montaj general din Dacia sa lesine pe banda din cauza ritmului infernal de lucru.

    3. Nu este normala politica de " pact de neagresiune" impusa de Renault firmelor cu care lucreaza pentru a stopa mobilitatea fortei de munca ce incearca sa obtina un salariu mai bun.
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru "sefa" de la Generali (Joi, 20 martie 2008, 13:04)

    Ex Generali [anonim]

    Am lucrat cu respectiva si este o nulitate absoluta care traieste din total alte venituri decat salariu si nu are habar de viata reala! Ma intreb cat o sa mai reziste pe postul ala in situatia in care nimeni nu o suporta in firma aia. plecarile de la Generali au o mare legatura cu prezenta ei acolo. Deci succes Lidia Marin cu alungarea oamenilor de la Generali!!!
  • 0 (0 voturi)    
    salarii si salarizatori (Joi, 20 martie 2008, 16:35)

    cineva de la generali [anonim]

    politica de salarii intr-o firma o face conducerea, nu HR-ul. cat despre profit, cautati sa aflati ce profit are generali de prin 2003. sa stiti ca liniuta din fata profitului pe care o veti gasi inseamna 'minus'...
    ca sa intelegeti la ce va puteti astepta de la generali uitati-va pe site-ul companiei la 'portretele' conducerii. priviti chipul creator al celui care decide salariile si apoi raspundeti-va singuri la ce va puteti astepta. dar sa faceti asta asezati: altfel puteti (doamne fereste) sa va pravaliti de ras..
  • 0 (0 voturi)    
    salarii si salarizatori (Joi, 20 martie 2008, 16:35)

    cineva de la generali [anonim]

    politica de salarii intr-o firma o face conducerea, nu HR-ul. cat despre profit, cautati sa aflati ce profit are generali de prin 2003. sa stiti ca liniuta din fata profitului pe care o veti gasi inseamna 'minus'...
    ca sa intelegeti la ce va puteti astepta de la generali uitati-va pe site-ul companiei la 'portretele' conducerii. priviti chipul creator al celui care decide salariile si apoi raspundeti-va singuri la ce va puteti astepta. dar sa faceti asta asezati: altfel puteti (doamne fereste) sa va pravaliti de ras..
  • 0 (0 voturi)    
    Lidia Marin (Joi, 24 iulie 2008, 12:48)

    anonim [anonim]

    Am plecat din companie din cauza barfelor tampite pe care le lanseaza.

    Cred ca nu este nici o persoana in afara ei sa nu fie catalogata proasta, sau depravata.

    Ar trebui sa dispara din scena asigurarilor si a HR-ului


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică