Tot mai multe fabrici detinute de sud-coreeni in estul Chinei se inchid deoarece proprietarii lor pleaca din cauza cresterii costurilor de productie, relateaza Reuters, citata de NewsIn. Li Hua si mai mult de 200 de colegi de ai sai s-au luptat timp de un an ca sa obtina salariile pe sase saptamani care le erau datorate cand proprietarul fabiricii de jucarii la care lucrau a disparut in timpul sarbatorii de Anul Nou Chinezesc din 2007.

Cazul ei nu este o exceptie in localitatea Qingdao, un oras industrial din estul Chinei si port la Marea Galbena. La doua ore de zbor de Seul si cu aproximativ 100.000 de locuitori sud-coreeni, orasul este un centru important pentru fabricile sud-coreene, care profita de forta de munca ieftina.

In ultima vreme insa, un numar tot mai mare de fabrici sud-coreene s-au inchis bursc, iar proprietarii lor au disparut, in contextul in care mai multe politici, care au inclus scumpirea fortei de munca si eliminarea unor facilitati fiscale, au afectat negativ marjele de profit ale companiilor.

Multe dintre fabrici produc jucarii, articole de imbracaminte si ornamente care sunt exportate in Statele Unite, Europa si in Coreea de Sud.

Ceea ce se intampla in Qingdao reflecta, la o scala mai mica, evolutia din regiunea deltei Fluviului Perlei (provincia Guangdong) de langa Hong Kong.

Mii de fabrici, mai ales ale unor firme din Taiwan si Hong Kong, se muta in interiorul tarii, in strainatate sau se inchid pur si simplu, intrucat cresterea costurilor submineaza asteptarile potrivit carora China ar fi cel mai ieftin amplasament de productie.

Directorul Asociatiei Firmelor si Intreprinderilor Coreene din Qingdao, Sung Jeung-han, a afirmat ca din cele 6.000 de companii sud-coreene din portul estic, 20-30% inregistreaza pierderi.

"Cresterea salariilor, aprecierea yuanului si preturile mai mari ale materiilor prime si energiei sunt motivele principale ale acestui fenomen", a declarat Sung Jeung-han pentru Reuters.

Salariul minim din Qingdao a crescut cu 43% in ultimii trei ani, pana la 760 de yuani (107 dolari) pe luna.

Alte initiative guvernamentale de a redistribui mai echitabil bogatia in crestere a Chinei si de a diminua tensiunile sociale contribuie, de asemenea, la descurajarea angajatorilor, carora li se cere sa plateasca salarii legale angajatilor si sa achite taxe mai mari pentru poluare.

Angajatorii sunt nemultumiti mai ales din cauza unei legi noi privind incheierea de contracte cu salariatii, care a intrat in vigoare la inceputul anului si care ingreuneaza concedierile.