Firmele, persoanele fizice autorizate si asociatiile familiale isi pot actualiza codurile CAEN fara plata taxelor de inregistrare a mentiunii la Registrul Comertului, potrivit unei hotarari de guvern care a intrat in vigoare pe 27 martie. Actualizarea codurilor fara plata taxelor se poate face pana la 1 martie 2009, la cerere, prin oficiile Registrului Comertului de pe langa tribunale. Clasificarea activitatilor economice (CAEN) a fost modificata la 1 ianuarie 2008. Preschimbarea codurilor se putea face, pana acum, contra unor taxe cuprinse in tre 30 lei si 1.000 lei.

Registrul Comertului nu le-a impus agentilor economici la 1 ianuarie 2008, atunci cand noile coduri au intrat in vigoare, un termen limita pentru preschimbarea acestora.

"Actualizarea obiectului de activitate pentru persoanele juridice si dezmembramintele fara personalitate juridica ale acestora, precum si pentru persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati economice in mod independent si asociatiile familiale se realizeaza de catre Oficiul National al Registrului Comertului, prin oficiile de pe langa tribunale, la cerere, fara plata taxelor aferente inregistrarii mentiunii in registrul comertului", se arata in hotararea guvernului numarul 322 din 2008.

Modificarea obiectului de activitate se inregistreaza in Registrul Comertului in baza deciziei directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal. Publicarea in Monitorul Oficial si depunerea actului constitutiv actualizat nu sunt obligatorii. Cererile pot fi transmise si prin corespondenta. Hotararea nu contine prevederi referitoare la o eventuala recuperare a taxelor de catre cei care le-au platit de la inceputul anului pana la intrarea in vigoare a actului normativ.

Noua versiune CAEN este mai detaliata decat versiunea anterioara, incluzand in plus patru sectiuni, 26 diviziuni, 48 de grupe si 101 clase.