Directorul executiv al grupului Siemens, Peter Löscher, isi inaspreste tonul si denunta, intr-o scrisoare trimisa salariatilor grupului din Germania, practici criminale in interiorul companiei, pe fondul scandalului de coruptie ce pare sa se amplifice, pe zi ce trece, scrie AFP.

In scrisoarea publicata de Süddeutsche Zeitung, adresata celor 135.000 de salariati din Germania ai grupului, Löscher spune ca in companie exista "de mult timp practici iresponsabile si criminale".

El spune ca se face totul pentru a se pune lumina in acest scandal de coruptie care s-a amplificat in ultimul timp.

Siemens este implicat din noiembrie 2007 intr-un scandal de coruptie si deturnare de fonduri.

Scandalul i-a costat functia pe fostul director executiv Klaus Kleinfeld si pe presedintele consiliului de supraveghere Heinrich von Pierer.

Conform informatiilor aparute in presa, sumele oferite drept mita sau cheltuite in acest scop se ridica la 1,3 miliarde euro. Grupul anunta in februarie ca va cere daune de un milion de euro de la angajatii banuiti de a avea legatura cu acest caz,

Procurorii germani au demarat luni ancheta in cazul acuzatiilor de coruptie la inca doua divizii ale Siemens, extinzand cercetarile in ceea ce a devenit unul din cele mai mari scandaluri de coruptie din economia germana. Ancheta era centrata pana acum pe divizia de comunicatii a Siemens, insa acum se extinde si pe fostele divizii Power Transmission si Distribution.