Grupul Lactalis a cumparat divizia de lactate a companiei romanesti LaDorna, potrivit NewsIn care citeaza un comunicat de presa al companiei. De asemenea, grupul francez intentioneaza sa investeasca in continuare in acest domeniu si sa extinda zonele de colectare a laptelui.

Cele doua parti nu au facut publica valoarea tranzactiei.

Prin aceasta achizitie, Lactalis va intra si pe pietele din Serbia, Moldova, Ucraina si Grecia, unde LaDorna si-a dezvoltat propria structura de distributie si vanzari.

“LaDorna reprezinta in Romania o puternica traditie a produselor de calitate, o marca, ce a fost construita si deja consolidata de-a lungul anilor (...). Vom dezvolta aceasta companie deja organizata pe principii compatibile cu cele ale grupului nostru”, a declarat Emmanuel Besnier, presedintele Grupului Lactalis.

Presedintele Grupului LaDorna, Jean Valvis, si-a exprimat certitudinea ca Lactalis va diversific produsele si ca va asigura o perspectiva excelenta pentru dezvoltarea sectorului BIO, mentioneaza comunicatul.

"Aceasta dezvoltare isi pune fundamentele pe procesul de transformare a primelor ferme Bio-ecologice, initiat de LaDorna in Carpati, inca din anul 2001", se arata in comunicat.

Grupul Lactalis, cu sediul in Laval, Mayenne, in regiunea lactaliera din vestul Frantei, este prezent in peste 150 de tari din intreaga lume. Compania are o cifra de afaceri de 9,6 miliarde euro, un numar de 33.500 de angajati si aproximativ 125 de platforme industriale. Printre marcile Lactalis se numarar President, Galbani, Lactel si Rochefort-Societe.

LaDorna are un numar de 1200 angajati pe opt platforme industriale de productie si a realizat o cifra de afaceri de 40 millioane euro in 2007. In prezent, colecteaza aproximativ 35 milioane de litri de lapte.