Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a modificat documentatia de vanzare a Avioane Craiova in urma consultarilor cu reprezentantii Comisiei Europene, in sensul adaptarii acesteia la legislatia europeana, se arata intr-un comunicat al autoritatii. O conditie obligatorie pentru participarea la negociere este planul de afaceri al investitorului pe o perioada de trei-cinci ani.

Planul de afaceri trebuie sa contina sursele de finantare si planul de dezvoltare a productiei de aparare, se mai arata in comunicatul institutiei.

AVAS a inclus in proiectul cadru al contractului de vanzare-cumparare clauze obligatorii si nenegociabile referitoare la respectarea Ordonantei de Urgenta privind industria de aparare si a celorlalte acte normative referitoare la pregatirea economiei nationale si a teritoriului pentru aparare.

In ceea ce priveste informatiile aparute in mass-media privind oferta Saab pentru preluarea Avioane Craiova, autoritatea a precizat ca "anterior lansarii actualului proces de privatizare, Saab a propus AVAS o metoda de privatizare aplicata cu succes in alte tari, si anume o majorare de capital a societatii, urmata de cumpararea pachetului de actiuni, care insa presupunea si o incredintare directa".

AVAS a explicat partenerilor sudezi ca nu este posibila privatizarea prin metoda incredintarii directe, fiind obligatorie respectarea legislatiei romanesti in domeniu si normelor europene privind libera concurenta si ajutoarele de stat. Prin urmare, Saab si-a exprimat intentia de a participa la actualul proces de privatizare, in conditiile stabilite de AVAS cu reprezentantii CE, cumparand dosarul de prezentare al Avioane Craiova.

Pana in prezent, au fost cumparate 17 dosare de prezentare de catre Saab (Suedia), Grampet Bucuresti, Aero Vodochody (Cehia), Lord Expert Consult Romania, Institutul de proiectare in domeniul aviatiei INAV Bucuresti, IMA Metav Bucuresti, Jafco Holding Romania, Pro Faur Invest Romania, Alenia (Italia), MBL Computers Bucuresti, Sabca (Belgia), Somaca-Gosselies (Belgia), SIF Oltenia, Safrom Trading Bucuresti, International Railways Systems (Luxemburg), UMEB Bucuresti si Compass Pele (Coreea de Sud).

Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 9 mai 2008. In evaluarea ofertelor depuse de investitori, 95% din punctajul final este reprezentat de pretul pe pachetul de actiuni, 3% de investitiile pentru dezvoltare si 2% de capitalul de lucru.

Vanzarea pachetului majoritar de actiuni, de 80,9% din capitalul social, va fi realizata prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile.