O decizie recenta a Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni (IATA) determina agentiile de turism sa avertizeze calatorii ca ar putea intampina greutati in perioada imediat urmatoare. Motivul consta in faptul ca operatorii aerieni nu vor reusi sa treaca in totalitate la emiterea biletelor in format electronic pana la termenul limita la care trebuie sa scoata definitiv din uz biletele pe hartie, potrivit unui comunicat de presa remis de Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT).

Termenul limita initial pana la care operatorii aerieni erau obligati sa scoata complet din uz biletele pe hartie si sa emita numai bilete in format electronic era 21 decembrie 2007. Termenul a fost extins, ulterior, pana la 31 mai 2008, deoarece majoritatea operatorilor nu puteau confirma finalizarea procedurilor necesare in timp util. In cadrul unei intalniri intre reprezentantii IATA si cei ai agentiilor de turism, la 23 aprilie a.c., asociatiei internationale i s-a cerut sa accepte o noua extindere a termenului-limita, insa IATA a refuzat acest lucru.

Situatia a determinat agentiile sa avertizeze ca pana la 31 mai a.c. operatorii "nu vor reusi sa faca trecerea completa la emiterea biletelor in format electronic si nici nu au fost prezentate solutii optime, disponibile agentilor, pentru situatiile in care nu se pot emite bilete electronice", dupa cum se arata in comunicatul citat.

Aceasta, in conditiile in care aproximativ 10% din biletele emise de agentii de turism pe plan international sunt bilete imprimate pe hartie.

In ultima instanta, reprezentantii agentilor de turism au solicitat ca, pana la solutionarea diferitelor probleme cauzate de trecererea la emiterea exclusiv electronica a biletelor, IATA sa admita detinerea unui stoc minim de bilete pe hartie.