Principalul grup petrolier american ExxonMobil a afisat un nivel record al profitului in al doilea trimestru al acestui an, insa valoarea acestuia s-a situat sub estimarile analistilor, potrivit Business Week. Astfel, compania a raportat un profit de 11,68 miliarde de dolari, sau 2,22 dolari pe actiune, in vreme ce asteptarile analistilor se situau la nivelul de 2,52 dolari pe actiune.

Rezultatul obtinut in acest trimestru este insa cu 14% mai mare decat cel realizat in urma cu un an, de 10,3 miliarde de dolari.

Castigurile ExxonMobil au fost afectate de scaderea cu 8% a productiei de petrol si gaze naturale. Potrivit companiei, scaderea productiei s-a datorat pierderii unor active din Venezuela in 2007, a problemelor din Nigeria si impactului unor contracte privind livrarea de petrol la un pret ridicat.

Acesta este cel de-al doilea trimestru consecutiv in care ExxonMobil inregistreaza castiguri sub cele estimate de analisti.

Actiunile companiei s-au depreciat la inchiderea sedintei de joi cu 4,7%, la 80,43 dolari.