Compania Hyundai Heavy Industries si producatorul de otel POSCO si-au exprimat in mod oficial intentia de a cumpara pachetul majoritar de actiuni al Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, cel de-al treilea mare constructor de nave la nivel mondial, afacere estimata la opt miliarde de dolari, transmite Reuters. Grupul GS, ce activeaza in domeniul energiei si constructiilor, si grupul Hanwha au trimis, de asemenea, scrisori prin care si-au manifestat intentia de a cumpara acest pachet de actiuni, au declarat un oficial al GS si o sursa apropiata grupului Hanwha.

Vanzarea participatiei de 50,4% din Daewoo Shipbuilding a atras atentia mai multor investitori, atat coreeni cat si straini, insa cumparatorii straini au fost exclusi de la licitatie din cauza implicarii Daewoo in industria de aparare a Coreei de Sud.

Banca de stat Korea Development Bank (KDB) si o agentie guvernamentala si-au scos la vanzare participatia detinuta la constructorul de nave, de 50,4%, estimand ca aceasta afacere va aduce mai mult decat dublul valorii actuale de piata a companiei datorita competitiei dure de pe aceasta piata.

POSCO intentioneaza sa preia Daewoo pentru a putea face fata cererii de materii prime din viitor si pentru a-si diversifica activitatea.

In schimb, Hyundai, cel mai mare constructor de nave la nivel mondial, vrea sa cumpere aceasta participatie pentru a reduce numarul competitorilor sai si pentru a-si consolida pozitia pe acest sector.