Grupul francez de utilitati GDF Suez a anuntat marti ca va prelua distribuitorul american de energie electrica FirstLight Power Enterprises, transmite Reuters. Compania nu a oferit detalii financiare, insa potrivit unei surse din industrie citata de cotidianul Le Figaro valoarea tranzactiei este de 1,3 miliarde de euro.

Intr-un interviu aparut mati in ziarul francez Le Figaro, presedintele GDF Suez, Gerard Mestrallet, a declarat ca aceasta tranzactie va face ca grupul francez sa devina al treilea mare furnizor de electricitate pentru consumatorii industriali din Statele Unite.

FirstLight Power Enterprises detine in statul american New England 15 unitati de generare de energie si are in constructie o termocentrala, cu o capacitate combinata de 1.538 megawati.

"FirstLight se adauga afacerilor cu GPL si gaze naturale ale GDF din America de Nord si va intari activitatile de generare a energiei si a celor de retail din New England si estul Canadei", a declarat intr-un comunicat Dirk Beeuwsaert, directorul executiv al GDF Suez Energy International.

Grupul francez detine in regiunea mentionata sase active de generare de energie si furnizeaza energie electrica catre consumatorii industriali si comerciali mari si gaze naturale catre majoritatea companiilor de utilitati din zona. GDF Suez are 196.500 de angajati la nivel mondial si a obtinut, anul trecut, venituri de 74,3 miliarde de euro.