Negocierile dintre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si Aero Vodochody pentru preluarea Avioane Craiova au esuat, AVAS urmand a relua de urgenta procesul de privatizare a constructorului de avioane, se arata intr-un comunicat al Autoritatii. Decizia AVAS a fost luata ca urmare a expirarii termenului de valabilitate a ofertei pentru compania craioveana, fara ca Aero Vodochody sa fi acceptat clauzele contractuale propuse de Autoritate.

AVAS precizeaza ca toate informatiile despre starea societatii precum si contractul de vanzare-cumparare au fost parte a caietului de sarcini si au fost cunoscute si acceptate de ofertant inca de la inscrierea in cursa pentru privatizare.

In comunicat se mai arata ca Aero Vodochody a emis pe parcursul negocierilor o serie de pretentii privind inserarea unor clauze contractuale care au excedat cadrul legal existent si oferta AVAS, astfel incat nu au putut fi luate in considerare de Autoritate.

Astfel, investitorul ceh cerea garantarea de catre statul roman ca, intre data semnarii contractului si data transferului dreptului de proprietate, Avioane Craiova nu va intra in faliment si realizarea de catre AVAS, intre data semnarii si data finalizarii, a unui program de restructurare, cu disponibilizari colective de personal. De asemenea, Aero Vodochody dorea "despagubiri pentru ceea ce vor gasi in societate care sa mearga pana la 50% din pretul oferit".

"AVAS considera ca in cele peste doua luni de negocieri a dat dovada de toata disponibilitatea in dorinta de a finaliza contractul cu o conditie esentiala: respectarea prevederilor legii", se mai arata in comunicat.

Totodata, institutia a anuntat ca va lua toate masurile pentru ca societatea sa nu fie afectata de aceasta situatie si va demara in regim de urgenta reluarea procesului de privatizare.

Oferta Aero Vodochody avea o valoare totala de 16,32 milioane euro, fiind formata din pretul pachetului de actiuni (4,11 milioane euro), investitii pentru dezvoltarea societatii (8,88 milioane euro), capital de lucru (3,3 milioane euro) si investitii de mediu (30.000 de euro).

Aero Vodochody Cehia este cel mai mare producator de avioane militare cu reactie de antrenament din lume. In ultimii 50 de ani, compania a produs peste 6.500 de avioane de constructie proprie, ceea ce reprezinta, in linii generale, doua treimi din productia mondiala din aceasta categorie. De-a lungul existentei sale, societatea a produs, in total, peste 11.000 de avioane, iar incepand cu anul 2000 produce si elicoptere Sikorsky S-76.

Avioane Craiova a fost infiintata in anul 1972, avand ca principal domeniu de activitate constructia si reparatia de aeronave si nave. Compania este unicul producator de aeronave de tip militar din sistemul industriei aeronautice romanesti si al avionului de scoala si antrenament IAR 99 SOIM, compatibil cu standardele NATO, destinat Fortelor Armate Romane.

Societatea poate desfasura activitati de intretinere si reparare autovehicule, constructii metalice si parti componente, lucrari de instalatii electrice, izolatii si protectie anticoroziva, activitati de proiectare, urbanizare si alte servicii tehnice, cercetare, ­dezvoltare si alte activitati.