Compania multinationala de curierat DHL, unul dintre cei mai importanti jucatori de profil de pe piata americana, a anuntat luni ca va opera importante reduceri de personal - 9.500 de angajati - si isi va suspenda serviciile din interiorul Statelor Unite, dar va continua transporturile catre alte tari.

Compania DHL, care activeaza in domeniul curieratului, a anuntat ca va disponibiliza 9.500 de angajati din Statele Unite, in conditiile in care firma isi va incheia livrarile de pe teritoriul SUA, dar va ramane prezent in curieratul maritim si international american, relateaza CNN.

DHL Express va continua sa opereze intre Statele Unite si alte tari, au anuntat reprezentantii companiei, dar se va renunta la serviciile interne, adica transporturile aeriene si terestre de curierat, incepand cu 30 ianuarie, pentru a "minimiza viitoarele incertitudini".

"Vedem o reducere semnificativa a volumului de curierat express in Statele Unite, datorita faptului ca economia a slabit profund", a declarat Frank Appel, directorul executiv al Deutsche Post World Net, societatea-mama care detine DHL. "Am actionat decisiv in SUA si nu a fost o decizie usoara, caci ea va avea un impact enorm asupra locurilor de munca ale personalului nostru", a precizat Appel.

Wall Street Journal noteaza, in editia sa electronica, citand surse informate, ca „DHL si marca sa nu vor dispare complet din USA“. ci va ramane prezent in curieratul maritim si international american.

Concedierile din SUA, anticipate de multi analisti, vin dupa alte 5.400 de concedieri facute de la inceputul anului pana in prezent, ceea ce inseamna ca in SUA vor mai ramane doar 3-4.000 de angajati. De asemenea, numarul centrelor DHL din SUA va fi redus de la 412 la 103.

In afacerea DHL din interiorul SUA lucreaza cca 13.000 de angajati. Acestora li se alatura inca aproximativ 27.000 de oameni intermediati de firmele de personal.

Rata somajului a urcat la 6,5% in Statele Unite in luna octombrie, potrivit datelor oficiale, atingand cel mai ridicat nivel din martie 1994, transmite BBC. Datele Departamentului Muncii al Statelor Unite arata ca 240.000 de americani au ramas fara loc de munca in octombrie. Aceasta este cea de-a zecea luna consecutiva in care se inregistreaza o crestere a somajului in SUA. In aceste luni, 1,2 milioane de persoane si-au pierdut locul de munca.