Aero Vodochody Cehia a depus oferta finala pentru privatizarea IAR Ghimbav

de Dragos Comache     HotNews.ro
Vineri, 5 decembrie 2008, 15:12 Economie | Companii

Constructorul ceh de aeronave Aero Vodochody a depus la sediul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) oferta finala imbunatatita si irevocabila pentru preluarea pachetului de actiuni detinut de stat la IAR Ghimbav, se arata intr-un comunicat al autoritatii. Valabilitatea ofertei de vanzare a pachetului de 64,89% din actiunile IAR Ghimbav expira in data de 16 decembrie.

Reprezentantii AVAS au mai precizat ca in perioada urmatoare, in urma analizei ofertei finale, autoritatea va lua o hotarare cu privire la incheierea unui contract de vanzare-cumparare de actiuni.

AVAS a inregistrat in data de 15 septembrie doua oferte pentru preluarea IAR Ghimbav din partea Aero Vodochody din Cehia si Marcovici Capital din Israel, ambele companii depunand scrisori de interes, urmate de realizarea propriului audit asupra societatii.

Marcovici Capital a fost exclus de la procesul de privatizare deoarece documentele de participare nu au indeplinit conditiile impuse prin Dosarul de prezentare.

Pentru preluarea IAR Ghimbav si-au mai exprimat interesul companiile Eurocopter Franta, Rups Brazi, UTI Systems Bucuresti, Grivco Bucuresti si RO Mike Trade Bucuresti, care nu au depus insa oferte de preluare.

Procesul de privatizare a IAR Ghimbav a fost reluat in data de 21 aprilie 2008, dupa ce procedura de privatizare demarata in 2006 nu s-a finalizat.

Privatizarea producatorului de avioane se realizeaza prin metoda negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile. In evaluarea ofertelor depuse de investitori, 95% din punctajul final este reprezentat de pretul pe pachetul de actiuni si 5% de investitiile pentru dezvoltare.

O conditie obligatorie pentru participarea la negociere este planul de afaceri pe cinci ani al investitorului, care trebuie sa contina sursele de finantare si planul de dezvoltare a productiei de aparare, oportunitatea incheierii tranzactiei fiind decisa de AVAS.

Autoritatea romana a inclus in contractul de vanzare-cumparare clauze obligatorii si nenegociabile privind industria de aparare si a celorlalte acte normative referitoare la pregatirea economiei nationale si a teritoriului pentru aparare.

IAR Ghimbav are ca activitate principala constructia si repararea de aeronave si nave. Pe langa AVAS, ceilalti actionari ai societatii sunt Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, cu 7,35% din capitalul social, SIF Transilvania, cu 4,57%, alte persoane fizice (17,25%) si juridice (5,98%).













Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

307 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă