Un numar de 25 companii care au derulat relatii comerciale cu Irak in anii 80, printre care Dacia, BCR si Rompetrol, vor primi din partea statului o suma totala de 112,4 milioane de dolari pentru serviciile neplatite de statul arab, potrivit Mediafax care citeaza surse din Ministerul Economiei si Finantelor. Banii vor fi acordati esalonat in doua rate anuale, la 1 martie si 1 septembrie, in intervalul 2009 - 2028.

Pe lista firmelor ale caror facturi neachitate de autoritatile irakiene vor fi decontate de statul roman sunt incluse Romtehnica (care va primi 67,5 milioane de dolari), Uzinexport (20,9 milioane fr dolari), Arcif (5,6 milioane de dolari), Automobile Dacia (3,4 milioane de dolari), Banca Comerciala Romana (3,1 milioane de dolari), Rompetrol (2,8 milioane de dolari), Metalexport (1,1 milioane de dolari), Electra Trading (1,1 milioane de dolari).

Sume mai mici vor primi Industrial Export (849.754 dolari), Rifil (752.560 dolari), Tehnoforest Export (737.136 dolari), Chim Import (679.511 dolari), Romelectro (651.873 dolari), Prodexpor (582.088 dolari), Astra Trading (438.868 dolari), Romsit (428.980 dolari), Electronum (375.400 dolari), Arpimex (330.971 dolari), Tehno Import (316.250 dolari), ICECOOP (176.324 dolari), Romenergo (153.777 dolari), Petrol Export (51.522 dolari), Mefin (13.094 dolari), Romferchim (9.092 dolari) si Romatel (7.993 dolari).

Avand in vedere sumele mici pe care trebuie sa le recupereze unele dintre companii, precum Romatel si Petrol Export, acestea vor primi la data scadentei doar 0,56 centi sau 3 dolari. Deconturile vor fi efectuate la un curs de 0,0015 lei pentru un dolar.

Romania a semnat, in august 2005, un acord interguvernamental cu Irakul pentru plata datoriei tarii arabe, prin care vor fi recuperate cel putin 977 milioane de dolari, din datoria totala de 2,5 miliarde de dolari, intr-o perioada de maximum 23 de ani.