Ministerul Transporturilor va incepe, in urmatoarele trei luni, restructurarea a noua firme feroviare desprinse din companiile-mama, procesul incluzand disponibilizarea a circa 4.000 de salariati, a declarat, joi, subsecretarul de stat al institutiei Constantin Axinia, citat de Mediafax.

"In trei luni, incepem un proces de restructurare la noua societati feroviare, desprinse din companiile-mama, care sunt generatoare de plati, singurul lor beneficiar fiind tocmai companiile din care s-au desprins", a spus Axinia, dupa un seminar pe tema transporturilor organizat la Poiana Brasov de Asociatia Industriei Feroviare.

Printre cele noua firme se afla: CFR IRLU, IMC, Telecomunicatii CFR si SC Baza de Aprovizionare, iar companiile-mama sunt CFR SA, CFR Calatori si CFR Marfa.

Potrivit lui Axinia, o singura societate are lunar pierderi intre doua si patru milioane de lei.

"Toate societatile care s-au desprins nu au patrimoniu, iar societatile-mama, care sunt actionarii majoritari, le cumpara echipamente, le platesc salariile, utilajele si combustibilul pentru a functiona. Vor disparea functii de conducere, pentru ca sunt foarte multi directori general, directori economic si adjunctii acestora, precum si sefii de servicii. In total, aproximativ 4.000 de oameni vor fi disponibilizati, insa nu deodata, ci in timp", a mai spus Axinia.