Printre alte consecinte care decurg din introducerea impozitului forfetar, credem ca microintreprinderile se vor reorganiza ca persoane fizice autorizate sau intreprinzatori in regim free-lance, categorii care nu sunt supuse impozitarii forfetare, iar multe alte companii vor fi pur si simplu lichidate, ceea ce va duce la cresterea somajului, a explicat Radu Rafiroiu, consultant fiscal, intr-o analiza transmisa HotNews.ro - EurActiv.ro.

In acelasi timp, Radu Rafiroiu mai comenteaza si o alta masura adoptata de Executiv, cea prin care TVA-ul nu mai este deductibil pentru autoturismele cumparate pe firma si nici pentru combustibil.

Ministrul de Finante Gheorghe Pogea a declarat sambata, 11 aprilie: "Va asigur ca nu vom afecta pe cei care isi cumpara autoturisme, asa cum este trecut, si le folosesc: pentru transport persoane, pentru taxi, pentru scoli de soferi, pentru activitatile de curierat, pentru masinile care de reportaj, pentru interventii, pentru telefonie. Mai exact, vrem sa eliminam abuzul cumpararii de zeci de autoturisme pe firma, pentru ca nu este corect – cele care sunt utilizate in interes personal".

"Aceste masuri vor afecta negativ industria auto din Romania, intr-un context in care intreaga economie se bazeaza, practic, pe aceasta industrie. Mai mult, oficialii romani si-au anuntat cu mai multe ocazii sprijinul pentru sectorul auto. Pe termen mediu si lung, industria auto fiind afectata, razultatul va fi cresterea somajului", a explicat Radu Rafiroiu.