Alenia Aeronautics s-a angajat sa depuna pana miercuri, 27 mai, oferta finala, imbunatatita si irevocabila pentru preluarea Avioane Craiova, asa cum a fost solicitata de catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a anuntat vineri autoritatea. Intr-o scrisoare trimisa joi autoritatii, Alenia a mai anuntat ca va continua negocierile cu AVAS incepand cu a doua jumatate a lunii iunie, dupa ce va efectua o noua analiza, la fata locului, asupra investitiilor necesare la Avioane Craiova pentru indeplinirea componentei militare a planului de afaceri propus.

Scrisoarea conducerii Alenia este un raspuns la decizia de saptamana trecuta a AVAS de prelungire a valabilitatii ofertei de privatizare cu 15 zile.

"AVAS intelege necesitatea Alenia Aeronautics S.p.A. Italia de a dispune de timpul necesar depunerii ofertei finale, imbunatatite si irevocabile si de aceea a decis sa acorde un nou ragaz ofertantului, respectand hotararea de guvern care a mandatat Autoritatea sa incheie privatizarea pana la data de 30 iunie 2009", se arata in comunicatul AVAS de saptamana trecuta.

Autoritatea a mai precizat la acea data ca acest "ultim ragaz" a fost acordat avand in vedere, pe de o parte, situatia economico-financiara a societatii care nu mai poate permite noi amanari si, pe de alta parte, interesul crescut al salariatilor pentru finalizarea contractului, trecerea societatii in proprietate privata si crearea premiselor pentru dezvoltarea societatii.

Pe 7 mai in acest an, reprezentantii AVAS au solicitat ofertantului Alenia Aeronautics depunerea ofertei finale, imbunatatite si irevocabile.

Procesul de privatizare al Avioane Craiova a fost reluat in luna octombrie 2008 prin publicarea anuntului de vanzare a pachetului de actiuni detinut de AVAS. Au fost cumparate patru dosare de prezentare, iar dupa mai multe prelungiri succesive, termenul limita de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Pana la data limita s-a depus o singura oferta de cumparare din partea firmei Alenia Aeronautics Italia.