Folosirea cuvantului "total" pe ambalajele produselor a iesit de sub orice control. Cel putin asa sustine compania Colgate-Palmolive, care a pornit un razboi total in instanta impotriva a doi competitori din industria ingrijirii orale, anunta publicatia AdvertisingAge.com. Motivul disputei: competitorii se folosesc de numele brandului Colgate in pasta de dinti pentru a-si promova produsele.

Cum produsele cu beneficii multiple au urcat in topul celor mai cautate marfuri in ultimii ani, cuvantul "total" a devenit o banalitate in piata. Cautand sa puna capat acestei tendinte, cel putin in domeniul ingrijirii orale, Colgate-Palmolive Co. - care a lansat pasta de dinti Colgate Total in 1997 in Statele Unite - a inceput vineri doua procese aproape identice in instanta, in New York.

Colgate invoca folosirea marcii inregistrate "Total Care" de catre Johnson & Johnson la produsul Listerine si de catre Chattem cu produsul Act. Ambele produse au fost lansate in februarie. Ceea ce e mai rau, potrivit Colgate, este ca Johnson & Johnson intentioneaza sa lanseze produse "Total Care" de igiena orala chiar luna aceasta, sub brandul sau. Purtatorul de cuvant al J&J a refuzat sa faca orice comentariu pe acest subiect, iar Chattem pastreaza o tacere deplina.

Colgate sustine ca pasta de dinti Total a adus vanzari de peste 3 miliarde de dolari in Statele Unite, in ultimii 12 ani, si genereaza vanzari de aproximativ 1 miliard de dolari, la nivel global, in fiecare an.