Fondul de investitii Advent International, prezent si pe piata romaneasca, intentioneaza sa investeasca peste 150 milioane de euro in Europa Centrala si de Est, cu 50% mai mult decat in 2009, potrivit Bloomberg.

"Anul trecut a fost dificil dar am ramas deschisi pentru afaceri si am incheiat un numar bun de tranzactii. In acest an speram sa incheiem mai multe tranzactii, iar in acest moment avem mai multe oportunitati de investitii in stadiu avansat", a declarat Chris Mruck, managing partner al Advent International.

Advent International vrea sa investeasca in educatie, sanatate si bunuri de consum in regiune, in contextul in care companiile au probleme in obtinerea de credite de la banci, pe fondul crizei economice.

"Vedem ca unele companii foarte bune nu obtin credite doar pentru ca bancile sunt mai prudente, iar aceasta este o mare oportunitate de investitii pentru noi", a spus Mruck.

Advent, care administraza un fond de investitii de un miliard de euro, este prezent in tari precum Polonia, Cehia, Romania, Turcia si tarile baltice.

In Romania, grupul Advent controleaza producatorul de medicamente Labormed Pharma si distribuitorul acestuia Labormed Pharma Trading, producatorul de vopsele Dufa Deutek si producatorul de caramizi Ceramica.