Preturile productiei industriale au scazut in luna decembrie cu 0,2% comparativ cu luna anterioara, datorita ieftinirii produselor din industria producatoare si a celor din industria extractiva, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Dupa destinatie, preturile productiei industriale pentru piata interna au ramas la acelasi nivel inregistrat in luna precedenta, iar cele pentru piata externa au scazut cu 0,6%.

Pe sectoare de activitate, majorari de preturi s-au inregistrat la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat cu 0,5% si la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare cu 0,2%. Preturile produselor din industria prelucratoare au inregistrat s-au diminuat cu 0,3%, iar cele din industria extractiva au scazut cu 0,1%.

Pe marile grupe industriale, produsele din industria bunurilor de uz curent s-au scumpit cu 0,4%, in vreme ce produsele din industria energetica si cele din industria bunurilor intermediare s-au ieftinit cu 0,7%, respectiv 0,2%. Preturile produselor din industria bunurilor de capital, respectiv industria bunurilor de folosinta indelungata s-au situat aproximativ la acelasi nivel cu cele din luna precedenta.

Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, preturile productiei industriale au inregistrat o crestere de 4,2%.

Pe sectoare de activitate, cresteri de preturi se remarca la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+12,8%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+4,5%), industria prelucratoare (+4,4%). In industria extractiva preturile au scazut cu 0,3%.

Pe marile grupe industriale, cresteri semnificative de preturi s-au inregistrat la produsele din industria energetica (+11,0%), industria bunurilor de uz curent (+7,3%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+5,4%). Totodata, produsele din industria bunurilor de capital s-au scumpit cu 2,4%, iar cele din industria bunurilor intermediare s-au ieftinit cu 3,7%.