O firma din Baia Mare a cerut insolventa firmei care reabiliteaza Centrul Istoric al Capitalei

de Dan Popa     HotNews.ro
Joi, 4 februarie 2010, 13:57 Economie | Companii

Bucuresti, centrul istoric [1]
Foto: USER UPLOADED
Firma baimareana CMC s.r.l. a depus marti la Tribunalul Bucuresti cererea de declarare a insolventei in cazul spaniolilor de la Sedesa Constructii, firma care se ocupa cu reabilitarea Centrului istoric al Capitalei. Surse din cadrul companiei baimarene au declarat pentru HotNews.ro ca au epuizat toate formele de recuperare amiabila a datoriilor, fiind nevoiti sa se adreseze instantei.

 
Au fost nenumarate runde de negocieri, am incercat sa intelegem aceasta perioada de criza, dar avem si noi cheltuieli care nu mai pot fi amanate
 
 
Reprezentantii CMC Baia Mare

"Va dati seama ca nu suntem interesati sa obtinem falimentul clientilor nostri, dar nu mai puteam astepta. Au fost nenumarate runde de negocieri, am incercat sa intelegem aceasta perioada de criza, dar avem si noi cheltuieli care nu mai pot fi amanate", au spus responsabilii firmei baimarene.

Desi nu au precizat suma pentru care au cerut insolventa Sedesa, baimarenii au precizat ca este "de cateva ori mai mare" decat plafonul minim legal (de 30.000 de lei - n.red). "Va dati seama ca e vorba de piatra folosita pentru reabilitarea Centrului Istoric, asa ca discutam de o suma consistenta", s-au multumit sa declare reprezentantii CMC Baia Mare.

 
In 2009 au fost inregistrate peste 22.000 de dosare de insolventa. Circa 60% aveau drept cauza blocajele financiare din economie. Din cele 60%, cel putin o treime (circa 5000 de dosare) sunt provocate de datorii neachitate ale Statului.
 
 
Practicieni in insolventa
Reprezentantii Primariei au remis un comunicat HotNews.ro, in care precizeaza ca toate facturile au fost platite. "In legatura cu articolul intitulat:” O firma din Baia Mare a cerut insolventa firmei care reabiliteaza Centrul Istoric al Capitalei. Sedesa nu a platit piatra cubica pentru ca nu si-a incasat banii de la Stat”, aparut astazi, 4 februarie 2010, pe HotNews, facem urmatoarele precizari:

Dupa cum se stie Primaria Municipiului Bucuresti a reziliat, inca de anul trecut, contractul cu firma SEDESA tocmai pentru ca aceasta nu-si indeplinea obligatiile contractuale si, ca urmare, reabilitarea Centrului Istoric era o poveste fara sfarsit.

Toate facturile, conform contractului si proiectului, precum si tuturor organelor indreptatite sa ateste calitatea lucrarilor, au fost platite de catre PMB de-a lungul timpului.
 Mai mult, firma SEDESA a avut un avans de 6 milioane de euro pe care nu l-a putut justifica niciodata. Acest avans se afla acum in executie, asadar, din punct de vedere financiar, nu vom inregistra pierderi directe.

In acest moment Primaria nu are nici un fel de datorie contractuala legala fata de Sedesa", se arata in comunicatul semnat de directorul general al Directiei de Investitii, Dezvoltare si Planificare Urbana,Bogdan Hreapca.

 
Primaria Municipiului Bucuresti a reziliat, inca de anul trecut, contractul cu firma Sedesa tocmai pentru ca aceasta nu-si indeplinea obligatiile contractuale. Toate facturile, conform contractului si proiectului, precum si tuturor organelor indreptatite sa ateste calitatea lucrarilor, au fost platite de catre PMB
 
 
Bogdan Hreapca, dir.gen. in PMB
Anul trecut pe rolul instantelor din tara fusesera inregistrate peste 22.000 de dosare de insolventa, circa 60% datorandu-se blocajelor financiare din economie, potrivit reprezentantilor firmelor de insolventa. Din cele 60%, cel putin o treime (circa 5000 de dosare) sunt provocate de datorii neachitate ale Statului, mai spun practicienii in insolventa.

Odata deschisa procedura insolventei, la masa credala se inscriu toti creditorii firmei (banci, societati de leasing s.a.), astfel ca desi se porneste de la sume considerate mici, in final se poate ajunge la datorii care pot "ingropa" afacerile unei firme, au mai declarat pentru HotNews.ro, reprezentantii Fineco Insolvency, specializati in insolventa si faliment.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

1903 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Criza financiara (Joi, 4 februarie 2010, 14:37)

    Misu [anonim]

    de aici a pornit criza financiara...statul a blocat platile si bolovanul a inceput sa se rostogoleasca...
  • +1 (1 vot)    
    :) (Joi, 4 februarie 2010, 15:11)

    yo [anonim]

    eram chiar tanar cand a inceput reabilitarea centrului istoric...
    • +1 (1 vot)    
      .... (Joi, 4 februarie 2010, 16:15)

      ramen [anonim] i-a raspuns lui yo

      si tanar o sa fie si ficiorul tau cand inca se reabiliteaza centrul istoric....asta daca nu se darama pana atunci.
  • 0 (0 voturi)    
    incompetenta (Joi, 4 februarie 2010, 18:16)

    angel [anonim]

    ce dovada mai buna de incompetenta a primarie mai vreti? Primarul ar trebui demis, impreuna cu toti consilierii.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version