Salariul directorului general al Fondului Proprietatea a fost redus la 4.800 de lei si nu va primi compensatii sau bonusuri

de Dragos Comache     HotNews.ro
Luni, 1 martie 2010, 18:19 Economie | Companii

Consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea a hotarat luni reducerea salariului directorului general al institutiei la 4.800 de lei lunar, urmand ca acesta sa nu mai beneficieze de niciun alt fel de venituri, precum salarii compensatorii sau bonusuri de performanta, se arata intr-un comunicat al FP. De asemenea, s-a stabilit ca indemnizatia presedintelui Consiliului de supraveghere sa reprezinte 50% din salariul directorului general, iar cea a unui membru sa fie in cuantum de 35% din aceeasi suma.  

In ultima vreme a fost dezbatuta intens tema salariilor foarte mari pe care unii dintre cei care conduc companii la care statul este actionar majoritar le incaseaza.

Astfel, HotNews.ro a dezvaluit, la sfarsitul anului trecut, ca directorul Eximbank, Ionut Costea, castiga 89.062 de lei pe luna fara alte stimulente, adica 20.760 de euro.

De asemenea, Daniela Lulache, fostul director al Fondului Proprietatea, si alti doi membri ai directoratului institutiei au primit la finele anului trecut salarii compensatorii de peste 450.000 euro dupa ce au fost revocati din functie.

La acea data, Mircea Ursache fost presedinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea arata ca noua conducere a FP, formata din Ionut Popescu - director general, Cristian Busu - director economic si Valeria Nistor - director juridic, vor primi compensatii similare daca vor fi inlaturati din functii.

La presiunea publicului, Ionut Popescu, noul sef al FP, a cerut reducerea salariului de la 13.000 de euro lunar la 1.200, respectiv la nivelul unui secretar de stat. Astfel, in cadrul celei mai recente Adunari Generale a Actionarilor, Ionut Popescu a cerut Consiliului de Supraveghere ca salariul sau sa fie redus la 4.800 de lei.

Totodata, Consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea, care s-a intrunit luni pentru prima oara, dupa alegerile din Adunarea Generala a Actionarilor, a reconfirmat-o pe Gratiela Iordache, secretar de stat in Ministerul Finantelor, in functia de presedinte al Consiliului.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

1152 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    o veste buna (Luni, 1 martie 2010, 18:43)

    pagubitu' [anonim]

    poate asa se vor gasi bani pt. dividendele pe 2008...
  • 0 (0 voturi)    
    lamuriri (Luni, 1 martie 2010, 18:52)

    angel [anonim]

    sa ma lamureasca si pe mine ce va face acest nou director. din cite am citit eu, s-a semnat un contract de management cu o firma straina (Franklin Templeton), deci el ar fi in plus.
    Altfel, pentru un administrator priceput (si nu numit politic) salariu ar trebui sa fie macar 5000 euro; altfel, ar cistiga mai bine in mediu privat.
    Oricum, un gest laudabil sa ceri sa ti se reduca salariu (cam ilogic in opinia mea).
    Apropo, cit sint indemnizatiile mebrilor Consiliului de Supraveghere?
  • 0 (0 voturi)    
    48 de mil vechi? (Luni, 1 martie 2010, 19:06)

    parvu [anonim]

    Nu e cam putin totusi pt un direct de la un fond? adica banuiesc ca prin pixul lui trec sume de bani consistente.
  • -1 (3 voturi)    
    Tâmpenie (Luni, 1 martie 2010, 19:19)

    Adrian [anonim]

    Mi se pare o tâmpenie populistă să reduci salariile la stat în felul ăsta. Aşa sunt oamenii împinşi spre mită, aşa ajung toţi incompetenţii (nu că acum ar fi foarte competenţi). Ideea nu este să primească bani puţini ci să facă treabă bună.
    • 0 (0 voturi)    
      Nu e tampenie (Marţi, 2 martie 2010, 12:20)

      misha [anonim] i-a raspuns lui Adrian

      E o masura de bun simt in vremuri de criza, pe care au adopstat-o multe state europene in aceasta perioada: fie reduceri de salarii, fie prestatie pro bono pana trece perioada.
      Acelasi gen de masura, de altfel, pe care il adopta si firmele private cand au probleme.
      Nu mai fiti Gica contra chiar la orice. Ganditi putrin inainte.
  • -1 (1 vot)    
    rasp. parvu (Luni, 1 martie 2010, 19:50)

    sdga [anonim]

    asa si???...crezi ca o sa moara de foame?...nu-i convine la stat sa plece in mediul privat...hai sa le plingem de mila la nesimtitii astia
  • -1 (3 voturi)    
    Precis o sa fim mai bogati cu totii (Luni, 1 martie 2010, 21:10)

    Puiu [anonim]

    De regula, in posturi cu responsabilitate mare se pun oameni priceputi cu salariu pe masura. Sa ajunga un om sa controleze un astfel de fond si sa fie platit cu 4800 de lei mi se pare o invitatie la spaga. Sau, daca nu la spaga, macar la incompetenta.
    Sigur, nu trebuie sa sarim nici in partea cealalta...450 000 de euro salarii compensatorii este cam mult. O persoana intr-o astfel de functie se presupune ca are ceva cunostiine, isi va gasi repede de lucru in alta parte, plus ca avand pana la momentul demiterii niste salarii mai mult decat decente nu vor muri de foame din ziua urmatoare.

    Acelasi lucru este valabil si pentru posturile de presedinte, prim-ministru, ministrii etc. Un salariu de 2000 sau sub 2000 de euro pt presedinte si prim-ministru imi suna a aceeasi invitatie la spaga si/sau incompetenta.
  • +1 (1 vot)    
    4800 lei nu e putin (Marţi, 2 martie 2010, 10:32)

    Ionel [anonim]

    Atata poate economia romaneasca . Condolenzza Rice avea 160000$/an impozabili iar salariul mediu era de 40000$/an . deci de 4 ori pt al doilea om in stat.. Ori in RO daca presedintele are 2000eu /luna si PM 1200eu/luna , cele mai grele functii cum puteti spune aberatii ca 4800RON/luna e putin. V-ati obisnuit cu nesimtirea.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă