Rompetrol: Nu putem plati toata datoria catre stat, o posibilitate este sa o restructuram pe 3-4 ani

de R.P.     HotNews.ro
Joi, 29 aprilie 2010, 13:12 Economie | Companii

KazMunaiGaz, care controleaza grupul Rompetrol, nu poate plati intreaga datorie catre statul roman. Una dintre solutii este restructurarea datoriei pe urmatorii trei-patru ani, a declarat directorul financiar al grupului Rompetrol, Dimitri Grigoriev, citat de Mediafax. "Negociem cu Guvernul, intelegem ca pentru ei este important sa primeasca banii. Nu vom putea plati toata datoria fara suport extern, care poate fi un acord interguvernamental. Una din posibilitati este sa restructuram datoria pe 3-4 ani", a spus Grigoriev.

Grupul Rompetrol trebuie sa ramburseze de 2,4 miliarde de lei (0,47% din PIB), in contul datoriilor istorice ale rafinariei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligatiuni de stat din anul 2003. Rambursarea obligatiunilor Rompetrol a fost luata deja in considerare ca sursa de venituri la buget in 2010 la nivelul datoriei totale de 2,4 miliarde lei (0,47% din PIB), transmite sursa citata. Guvernul se asteapta insa ca suma care va fi incasata sa se ridice la doar jumatate din restanta scadenta in acest an, conform proiectului programului de convergenta al Romaniei pentru perioada 2009-2012, redactat in luna februarie 2010.

In acest proiect, rambursarea sumelor scadente datorate de Rompetrol a fost inclusa in categoria "Riscuri fiscale si bugetare". In octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanta privind transformarea in obligatiuni cu o maturiatate de sapte ani a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati.


Citeste mai multe despre   












[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

2872 vizualizari

  • +8 (16 voturi)    
    Iata cadoul PNL si a lui Patriciu (Joi, 29 aprilie 2010, 12:19)

    mirela [anonim]

    ptr muncitorii romani cu ocazia zilei de 1 Mai. Banii lor sant la sigur in Elvetia .Acolo alti muncitori sarbatoresc si ei 1 Mai .Da au cu ce !
    • -7 (17 voturi)    
      Petromidia (Joi, 29 aprilie 2010, 13:37)

      Alexandru C [anonim] i-a raspuns lui mirela

      Obligatiunile sunt de pe vremea lui Nastase nu a lui Tariceanu.
      Nu e problema ca amandoi au fost PM buni pe langa caricatura de-o avem acum.
      • +9 (13 voturi)    
        Mai usor cu "caricatura" (Joi, 29 aprilie 2010, 13:37)

        ion [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

        Normal, Dinu Patriciu s-a inteles excelent si cu Nastase, si cu Tariceanu. De asta, politic vorbind, Patriciu are in cap o singura idee, mare si lata, de vreo 10 ani incoace: PSD+PNL=love, adica guvernare comuna pe termen lung, linistita si plina de "rezultate" (stim noi ce inseamna asta). Si a fost cat pe aici sa avem sa avem guvernarea asta, daca nu era Basescu pus in calea drumului ;)

        P.S. Tariceanu a fost un PM nemaipomenit de bun, nu-i asa?. De bun ce a fost a "umflat" aparatul bugetar cu 300.000 de angajati in doar 2 ani (2007-2008). Am ajuns cu cheltuielile salariatilor bugetari la 9,2% din PIB, adica peste 30% din buget (In Germania cheltuielile salariilor bugetare sunt 5% din PIB, medie in UE e pe la 6,5% din PIB).

        Iar acum, trebuie sa vina "caricatura" de Boc si sa faca restructurarea sectorului bugetar, adica sa anunte concedierile. Adica sa repare porcariile facute de conu' Tariceanu, care arunca cu bani din balcon inainte de alegerile din 2008.

        Si Tariceanu e bun, iar Boc e "caricatura". Mama ei de viata..
        • -2 (6 voturi)    
          De vina (Joi, 29 aprilie 2010, 15:58)

          Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui ion

          Eu zic ca de vina e guvernul Vacaroiu. Tu ce zici?
          Prietene, atata timp cat iti bazezi informatiile pe gargara portocalie cred si eu ca tragi asemenea concluzii.
          Ponderea aia in PIB afara este pentru aia au productivitatea mult mai mare. Problema nu sunt bugetarii care raportati la populatia ocupata sunt sub media UE ci salariile lor. Boc nu trebuie sa dea pe nimeni afara trebuie doar sa le reduca salariile.
          Ti se pare ca din Sanatate de exemplu pot fi dati oameni afara?

          Cine a stabilit pensia minima in agricultura la 350 lei? Cine se batea cu pumnii in piept ca mareste cu 50% salariile profesorilor? Cine era primul la anuntat pomeni? Cine s-a imprumutat degeaba 20 miliarde? Cine duce tara de rapa (toate tarile au iesit din criza de 9 luni)? Raspuns: Caricatura de BOC + El Marinero.
          Ia zi, astia de la PDL nu fura deloc nu? Nu vezi ca fura intr-un an cat s-a furat in 20 nu? De vina sunt stramosii. Prietene, invata sa traiesti prezentul si viitorul. trecutul nu mai poate fi schimbat. :)
          • +3 (5 voturi)    
            Uite cine e de vina (Joi, 29 aprilie 2010, 16:09)

            relu [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

            Securitatea a fost, oficial, înfiinţaţă prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR. Direcţia de Investigaţii avea agenţi şi informatori la fiecare nivel al structurilor de partid si guvern, precum şi în societate pentru a raporta orice activităţi sau opinii împotriva regimului. Conform Decretului 221, Securitatea avea rolul de "a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi".
            Direcţia a-II-a - Contraspionaj Economic, Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior
            La 29 septembrie 2005, dl. Mircea Raceanu, fost director in MAE, condamnat la moarte de securitate in 1989, a confirmat, in emisiunea "Zece Fix", de la Realitatea TV, ca oameni precum: "fostii ministri ai apararii Ioan Mircea Pascu si Gheorghe Tinca, Teodor Melescanu, fost ministru de externe, sau Dan Ghibernea, actualul ambasador la Londra" au fost cadre sau colaboratori ai Securitatii. Dl. Raceanu a documentat aceste afirmatii in cartea "Infern '89", publicata recent la Bucuresti. Din carte rezulta ca ar fi fost, de asemenea, ofiteri acoperiti si alte nume sonore din MAE, precum Misu Negritoiu si Traian Chebeleu. "Dl. Raceanu a fost condamnat la moarte in 1989, dar in septembrie acelasi an sentinta sa a fost comutata in 20 de ani inchisoare in urma unei scrisori in care presedintele Bush i-a spus lui Ceausescu ca il face responsabil personal de executarea lui Raceanu. Contributia diplomatului roman la demascarea retelei de spionaj a Securitatii ascunsa in MAE-ul roman a fost extraordinar de importanta pentru SUA si NATO. Din pacate, parte din listele de securisti ascunsi in MAE raportate de dl. Raceanu Washingtonului in anii lui Ceausescu continua sa fie actuale. Este timpul ca si conducerea MAE sa realizeze ca Romania face acum parte din NATO, nu din CAER.
            Un grup de ofiţeri ai SRI a încercat să distrugă documente ale fostei Securităţi. În prima fază, s-a încercat distrug
          • 0 (2 voturi)    
            lasa-neeeeeee (Vineri, 30 aprilie 2010, 8:13)

            pehash [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

            alexandre toate postarile tale pe hotnews au ceva cu culoarea portocalie. mai ia o pauza si iesi din subsolul ala amarat. supriza! exista pana si flori portocalii desi nu le-a plantat boc.
            care e problema cu pensia minima? crezi ca din cauza alora care castiga 350 lei e impovarat sistemul de pensii sau a dinozaurilor comunisti/securisti care au tot condus tzara in numele psdnl? daca boc incearca sa reduca salariile este imediat dat in judecata ca le ia drepturile castigate din greu... daca ii da afara e capitalist.. orice ar face nu e bine. cine duce tzara de rapa? simplu! asa zisii oameni de afaceri din categoria taricenilor care nu sunt in stare sa mai faca profit fara 'ajutorul' statului. Cum adica 'astia de la pdl nu fura deloc?'??? adica vrei sa spui ca ailalti au furat pe rupte si acum au o scuza ca probabil si astia fura? gandire categoria ponta... uita-te la topul miliardarilor romaniei si o sa descoperi rapid cine a furat si cine nu.
            ai dreptat, trecutul nu mai poate fi schimbat.. psd si pnl au distrus viitorul inca unei generatii in favoarea catorva mii de familii de comunisti.. dar macar sa invatzam ceva din asta.
            • 0 (0 voturi)    
              Prietene (Vineri, 30 aprilie 2010, 12:42)

              Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui pehash

              N-am nicio treaba cu niciun subsol si nici nu sunt amarat, stai tu linistit si vezi-ti de treaba ta. N-am nicio treaba cu politica si nu castig nimic de pe urma nimanui. As castiga mai bine daca tara ar merge cum trebuie dar ma multumesc si cu ce realizez acum daca altfel nu se poate si boborului ii convine situatia actuala.

              Prietene, 1 milion de pensii de agricultori de 80 Eur/luna inseamna 1 miliard pe an. Pricepi?

              Peste tot in lumea asta se fura dar se fura cu masura nu cu nesimtire cum se intampla acum. Gandeste si trage linie, gandeste de ce un patinoar la Brasov e de 3 ori mai scump decat unul din Ungaria. Si in Ungaria se fura dar cu masura., Una e sa furi 10% una e sa furi 200%. Cam asa se fura la noi acum pe vremea PDL-ului. Daca nu vezi ai sa simti cu siguranta mai incolo cand se va deconta totul. Nu mai e mult de asteptat.
      • +5 (13 voturi)    
        Mda... (Joi, 29 aprilie 2010, 13:59)

        Dorin [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

        Scrise o caricatura veritabila. Alexandru C. Anonim din toate puncetele de vedere.
        • 0 (6 voturi)    
          Mai Dorele (Joi, 29 aprilie 2010, 15:12)

          Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Dorin

          Multumesc pentru apreciere.

          Nu-mi permit sa fac afirmatii despre persoanele pe care nu le cunosc si nici nu le vad dar daca zici tu asa o fi.

          De exemplu as putea spune despre tine ca esti un papitoi. Unu' care-i ia apararea unei caricaturi nu poate fi altceva dar nu o voi face atata timp cat nu te cunosc.
          • -1 (7 voturi)    
            Dorele (Joi, 29 aprilie 2010, 14:49)

            dinu [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

            Aici e Dinu .As vrea sa vorbesc cu tine despre AlexandruC. Il cunosc.Este un securist cu ceafa si obrazul gros.Este unul din cei care au privatizat toata economia romaneasca si are banii in Elvetia .Din patriotism. Este un smeker Chiar si juramantul securistilor era sa apare tara de dusmanii din interior si exterior.Dar securisti au tradat juramantul si sau pus pe afaceri.Chiar ei au devenit dusmanul din interior.Si prietenii lor arabitoii si turcii din exterior.Asa au inceput sa plece padurile si cerealele . Cu incasarea oofshore.Da nu am sa vorbesc.Ca pierdem vremea.E obrazul prea gros.
            • -3 (7 voturi)    
              Securist (Joi, 29 aprilie 2010, 16:11)

              Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui dinu

              Prietene, securistii sunt subordonati lui El Comandante in caz ca ai uitat. Avem cei mai multi angajati din lume in serviciile secrete raportat la populatie. Asta ar trebui sa te ingrijoreze.
              Fa-ti griji ca vei fi arestat la domiciuliu cand te vei imbolnavi. Fa-ti griji ca in Romania se practica tactici bolsevice de catre aia de la putere. Fa-ti griji ca o sa ai de achitat zecile de mii de euro din banii pe care-i muncesti ca sa acoperi creditele facute de BOC. Traieste prezentul si viitorul nu ce a fost acum 10 ani.
              • 0 (4 voturi)    
                o fi bine? (Joi, 29 aprilie 2010, 16:51)

                mircea [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

                Unele articole sunt scrise pentru a demasca pe unii securisti,sau simpatizanti.Articolul respectiv si-a atins scopul.Te-ai demascat.Urmeaza arestul la domiciliu,si mai vedem noi.Oricum,nu merita sa ajungi prin justitie.
              • +1 (5 voturi)    
                Se rezolva (Joi, 29 aprilie 2010, 16:57)

                dinu [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

                propun confiscarea averilor care nu pot fi justificate .Nu se acepta justificari tip matusa tamara.tTaiesc in prezentul confiscat de trecut.Daca ai furat o fabrica in trecut in 2000 ,eu in prezent traiesc fara fabrica aia si nu am viitor ca nu mai am fabrica .Neavand trecut nu poti trai nici prezent si nici viitor.Stiu ce probleme ai tu si ai tai.Nu vreti sa se dezgroape trecutul sa se vada cum sa "privatizat" economia.Da nu scapati.O sa platiti toti.Legea va triumfa.
          • 0 (6 voturi)    
            Plusul ti l-ai dat singur caricatura? (Joi, 29 aprilie 2010, 17:39)

            Dorin [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

            Crezi ca pot sa inghit retorica ta gaunoasa trasa la indigo dupa cea a stapanilor tai de la PNL? Te inseli securistule! Mai devreme sau mai tarziu veti ajunge cu totii la puscarie. Incolonati. Inclusiv slinosul ala de Patriciu, alunecosul si escrocul ala de Vantu si turnatorul ala de Voiculescu... Agitatia voastra (a tuturor Alexandrilor C anonimi) tradeaza marile emotii pe care le aveti, fiind constienti ca procuratura si DNA-ul mai traieste chiar nitel si in trecut ca sa va dea de urma "afacerilor" voastre ilegale prin care ati furat Romania de 20 de ani incoace.
            • 0 (0 voturi)    
              M-ai prins (Vineri, 30 aprilie 2010, 12:50)

              Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Dorin

              La puscarie n-am de ce sa ajung ca n-am facut nimic ilegal, n-am firme, n-am datori (decat rata la o masina dar nu-i problema ca e sub 10% din veniturile lunare).
              Singura sansa de a ajunge la puscarie este de a fi saltat de acasa pentru convingerile politice. Noroc ca suntem in UE, asta e singura mea scapare. :)

              Spre deosebire de tine si de multi altii, sunt "agitat" pentru ca stagnez din cauza unei caricaturi de PM si a unei alte caricaturi de Presedinte. N-am suportat niciodata stagnarea ci progresul. Ma refer la venituri.

              Cum am momente cand nu prea am ce face ma "agit" pe aici si ma amuz de urangutanii ce posteaza.
          • +1 (5 voturi)    
            Ba pardon! Dorin. Nu Dorel. Esti beat? (Joi, 29 aprilie 2010, 17:43)

            Dorin [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

            Esti in eroare. In totala eroare. Din toate punctele de vedere. Si jalnic. Lasa naibii propaganda penelisto-securista ca nu mai pacalesti pe nimeni. Oamenii inteligenti v-au mirosit de mult ca "liberalii" put a securism si turnatorism. Chiar te prefaci ca nu sti cu ce se ocupa tovarasul Patriciu inainte de 1989???? Ca sa ne referim doar nitelus la trecutul care nu-ti este tie pe plac.
            • 0 (0 voturi)    
              Eroare (Vineri, 30 aprilie 2010, 12:58)

              Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Dorin

              Daca sunt intr-o grava eroare poate si argumentezi sau raspunzi la vreo intrebare de-a mea.
              E mai usor sa te fofilezi si sa ataci asa-i?
    • -1 (7 voturi)    
      KazMunaiGaz... (Joi, 29 aprilie 2010, 21:41)

      Glower [utilizator] i-a raspuns lui mirela

      Controleaza Rompetrol. Ce treaba are PNL si Patriciu draga mirabela?
      • -1 (3 voturi)    
        cu creierul spalat... (Vineri, 30 aprilie 2010, 8:20)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui Glower

        de-aia luceste.. ti-a fost frecat bine.. a ajuns lucios, lipsit de circumvolutiuni..
        pnl este finantat de patriciu. patriciu a facut bani exploatand rompetrol in dauna statului roman pentru ca a convins politicieni romani sa-i amane datoriile desi el avea banii necesari ca sa plateasca. acei politicieni stiau de banii din teschereaua lui patriciu si de nevoia de investitii in romania, deci au actionat impotriva interesului tarii. la fel si patriciu. patriciu este membru marcant al pnl, deci si pnl prin faptul ca are astfel de membri si nu se dezice de ei este autor moral al acestui gen de actiuni impotriva intereselor tzarii. este adevarat ca pnl ne-a convins de mult ca n-are nici o treaba cu liberalismul.. poate nu pe toti.. mai sunti unii gloweri.. stralucitori.. sublimi..
        • +2 (2 voturi)    
          Vorbesti ca sa nu taci. (Vineri, 30 aprilie 2010, 11:42)

          Glower [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          Indiferent ce a facut Patriciu cu Rompetrolu si cum a ajuns sa vanda compania pe banii respectivi, datoria companiei trebuie platita de KazMunaiGaz...nu de Patriciu. Deci ce treaba are Patriciu si PNL-ul domnule ph ? Ei sunt actionari majoritari, deci e datoria lor. Ce e atat de greu de inteles?

          P.S. Daca nu stii sa traduci un termen din engleza in romana...nu te baga pt ca te faci de ras. E plin net-ul de dictionare, asa ca atunci cand nu esti sigur de ceva, te poti documenta inainte, nu de alta, dar presupun ca e urat sa cazi de prost.
  • +9 (11 voturi)    
    ok (Joi, 29 aprilie 2010, 13:04)

    alex [anonim]

    Foarte bine. Nu au bani, sa gajeze campuri petroliere in Kazahstan, ca de-alea au gramada...
  • +9 (11 voturi)    
    Inca 3-4 ani (Joi, 29 aprilie 2010, 13:15)

    xolv [anonim]

    Inca 3-4 ani sa vina PNL/PSD la putere sa le stearga datoria.
  • +3 (13 voturi)    
    Mai are vreun rost sa votez Basescu,PDL ? (Joi, 29 aprilie 2010, 13:20)

    dan [anonim]

    Eu l-am votat ca sa ia rafinariile inapoi si sa-l lase pe Patriciu sa se spele pe cap cu kazahii lui cu tot. Sper ca Base sa se tina de cuvant. Altfel cu mine a terminat.
    • -6 (18 voturi)    
      Bravo (Joi, 29 aprilie 2010, 13:28)

      Alexandru C [anonim] i-a raspuns lui dan

      Asa, zi-le tu. Mogulii sug sangele poporului, din cauza lor nu progresam. :))
      Esti penibil. Ce treaba mai are Patriciu cu Petromidia sau cu Rompetrolul?
      • +9 (17 voturi)    
        Corect (Joi, 29 aprilie 2010, 12:45)

        dinu [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

        nare treaba patriciu cu petromidia a luat 3 miliarde de euro si ia dus in elvetia.nu mai are nici o treaba !Pai nu sint ai lui ? pai nu e el destep si munceste ?Ba chiar va sarbatorii si 1 Mai.A luat petromidia pe gratis de la poporul roman si avanduto cu 3 miliarde pe care ia dus in elvetia.a cumparat rompetrol cu bonuri de privatizare si a incasat datoria de la libieni.nare nici o treaba :In 1999, Rompetrol (detinut de Patriciu) informa Ministerul Finantelor Publice ca o transa de 10 milioane de dolari e pe punctul sa fie incasata. Compania anunta insa institutia mentionata sa isi ia gandul de la acesti bani la buget, intrucat considera ca nu ii datoreaza statului. Si compania a incasat banii.

        Ramasesera de recuperat 75 de milioane de dolari, din aprecierile procurorilor. Pentru ca acestia veneau in transe, Rompetrol (Bucuresti) a cedat TRG creantele pentru suma de 35 de milioane de dolari.

        Care s-au plimbat ce s-au plimbat prin mai multe contracte si acorduri din Rotterdam in Insulele Virgine, apoi iar in Olanda, pentru a lua calea Bucurestiului si a ajunge la Navodari (Petromidia), iar in Olanda si iar in Insulele Virgine.

        Potrivit procurorilor, din 51 de milioane de dolari, cat a investit TRG in Petromidia, 36 de milioane s-au intors rapid la extern. Masina de bani Petromidia incepuse deja productia de cash.
        • -9 (11 voturi)    
          Corect (Joi, 29 aprilie 2010, 14:00)

          Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui dinu

          Daca Petromida ramanea a poporului, adica a statului acum era inchisa. Crezi ca era in stare statul sa o dezvolte si sa o vanda pe 3 miliarde?
          Vad multi viteji pe aici. pun pariu ca niciunul dintre ei daca ar fi primit-o cadou n-ar fi fost in stare sa o dezvolte. Aveti o gandire tare comunista mai baieti n-ati invatat ca statul e cel mai prost administrator. Voua va trebuie inca un Ceausescu ca sa fiti fericiti. Nu-i de mirare ca-l votati pe Basescu.

          Statul a castigat prin privatizare mult mai mult decat cele 3 miliarde prin taxele si impozitele incasate.
          • +5 (7 voturi)    
            Petre Roman (Joi, 29 aprilie 2010, 13:26)

            dinu [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

            cand era prim ministru avea zicala asta .Tu esti Petrica? Aud ca ti-a botezat copilul patriciul .
      • +7 (11 voturi)    
        Treaba este ca datoriile sunt de (Joi, 29 aprilie 2010, 13:46)

        Audit [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

        cand a cumparat el rafinaria. Prin urmare oricat ai avea memoria de scurta tot la el te gandesti. De fapt si in articol scie de cei 7 ani. Citeste.
        • -4 (8 voturi)    
          Prietene (Joi, 29 aprilie 2010, 13:56)

          Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Audit

          Daca habar n-ai cu ce se mananca o vanzare de companie taci din gura.
          Nu conteaza de cand sunt datoriile si cine le-a facut. Ca sa transpunem in prezent Boc s-a imprumutat 20 miliarde de la FMI. Cine va plati cele 20 miliarde, BOC sau aia de vin dupa el? Intelegi cum sta treaba?
          • +2 (2 voturi)    
            Diferenta este ca Patriciu (Joi, 29 aprilie 2010, 15:10)

            Audit [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

            a luat el banul. In contraexemplul dat de tine, ii iau bugetarii.
            • -2 (4 voturi)    
              Serios (Joi, 29 aprilie 2010, 16:15)

              Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Audit

              Deci aia din PDL nu iau nicun ban. Ei sunt corecti, au 60% in parlament dar de vina e opozitia ca nu sunt in stare de nimic. Tot timpul e altcineva de vina nu? :)
              Pentru cultura ta generala 20 miliarde sunt salariile bugetarilor pe 2 ani. Tara asta nu mai prodece niciun leu de trebuie sa ne imprumutam atatia bani?
              • 0 (2 voturi)    
                Nu produce pentru (Vineri, 30 aprilie 2010, 9:15)

                Audit [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

                ca un IDIOT acum 20 ani a calificat industria romaneasca drept "un morman de fiare vechi"!
      • +5 (7 voturi)    
        PAI N-ARE! (Joi, 29 aprilie 2010, 14:19)

        GAVRILACHE [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

        Pai n-are, ca rafinaria a fost a lu' tata! Dupa ce-a luat-o de la stat pe doua legaturi de patrunjel, o gramajoara de urzici si vreo 15 frunze de stevie, tata s-a gandit ca a facut o afacere proasta, ca mai bine pregatea o salata decat sa dea verziturile statului si, fiindca a fost baiat destept, a vandut Petromidia pe-o oaie la niste cazaci! Acu, statu', fraier, se roaga de tata sa-i dea inapoi, daca nu rafinaria (ca de unde?) macar mielu'!
        PS : Intre timp, tata a vandut oaia, si-a tras vreo doua miliarde de euroi da' nici mielu' nu vrea sa-l dea, ca poate creste, se face oaie, o vinde si-si mai trage cateva miliarde!
        • 0 (2 voturi)    
          Prietene (Joi, 29 aprilie 2010, 15:23)

          Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui GAVRILACHE

          In afara de titlu esti pe dinafara monser si nici n-ai logica.

          Tactu' a luat o oaie de la stat. Oaia s-a "imprumutat" la stat ca sa-si ia verdeata. Oaia a crescut mare si frumoasa cu verdeata imprumutata asa ca proprietarul a vandut-o. Atentie, oaia este titularul "imprumutului". Fiind oaie frumoasa noul proprietar a achizitionat oaia cu tot cu "imprumutul" de la stat ca doar oaia era titulara "imprumutului".
          Concluzie, tactu' nare niciun ban de dat la stat.
          Pricepi logica monser?
          • +3 (3 voturi)    
            BINEINTELES! (Joi, 29 aprilie 2010, 14:44)

            GAVRILACHE [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

            Bineinteles ! Tata a fost baiat destept! Atat de destept ca n-o sa le dea nici mielu' (desi merita!)!
            Lasand gluma la o parte, logica dumitale este perfecta, ea explica cum se imbogatesc unii destepti pe spatele statului prost! Si cum desteptii, in loc sa stea la racoare fiindca si-au batut joc de stat, stau la soare fiindca statul e prost fiind condus de baieti destepti care s-au imbogatit pe spatele statului prost pe care-l conduc! Pricepi logica, monser?
            • +2 (2 voturi)    
              O pricepe chiar daca se preface ca nu (Joi, 29 aprilie 2010, 17:28)

              George [anonim] i-a raspuns lui GAVRILACHE

              Pentru ca individul Alexandru C face parte din sistem. Punct.
              • 0 (0 voturi)    
                M-ai mirosit (Vineri, 30 aprilie 2010, 12:32)

                Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui George

                Prietene daca am un punct de vedere diferit si argumentat fac parte din sistem? E plin de habarnisti pe aici cara habar n-au ce e aia o preluare de companie, ce e aia o obligatiune etc. dar isi dau cu parerea.
                Stai linistit ca lucrez la privat. Am mai putin de munca din 2008 ca de, avem conducatori buni si mai pierd vremea postand pe aici poate poate vreun creier portocaliu incepe sa gandeascaca. M-am convins insa ca n-are cum sa se intample asta. creier portocaliu care sa gandeasca nu exista.
    • -2 (10 voturi)    
      tu traiesti.. (Joi, 29 aprilie 2010, 13:32)

      hash [anonim] i-a raspuns lui dan

      .. cu 30 de ani in trecut ?! somn usor.
  • +4 (10 voturi)    
    e vorba de comision baban! (Joi, 29 aprilie 2010, 13:30)

    kiki [anonim]

    credeti ca nu puteau fi executati ?
    he he he,
    te executa pentru o rata la garsoniera si pentru 0,47% din pib faci vertingouri cu kazahu' de mana ?
    chavez ii bulea din prima.
    in romania guvernul negociaza spaga sa poata lansa niste acte normative dupa aia ca sa le treaca la pierderi...
    • 0 (10 voturi)    
      Executare (Joi, 29 aprilie 2010, 13:40)

      Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui kiki

      Statul n-are niciun interes sa-i execute. Tocmai de aia au scos kazahii compania de la bursa.
      Statul ar castiga actiuni cu care n-are ce face. Le-ar cumpara supraevaluate in conditiile in care compania nu mai e pe bursa. Statul are nevoie de bani.
      Stiti care e chestia tare? Ca aia 600 milioane sunt prinsi in bugetul de anul asta la venituri. Teapa.
    • -1 (7 voturi)    
      Corect! (Joi, 29 aprilie 2010, 13:48)

      Audit [utilizator] i-a raspuns lui kiki

      Acelasi comentariu aveam si eu. Restul e "joc de glezna" in fata electoratului.
      • +1 (3 voturi)    
        Normal. (Joi, 29 aprilie 2010, 21:43)

        Glower [utilizator] i-a raspuns lui Audit

        Si pulimea inghite...ca de obicei.
  • 0 (2 voturi)    
    penalitati (Joi, 29 aprilie 2010, 13:30)

    bau [anonim]

    adica, in state, bancile au fost ajutate, dar nu puteau sa ia ce decizii vor, cind au platit tot, fac ce le duce capul...
    • 0 (6 voturi)    
      E total diferit (Joi, 29 aprilie 2010, 13:43)

      Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui bau

      In state, bancile au vandut actiuni statului si de aia nu puteau lua ce decizie vroiau pentru ca statul era in consiliul de administratie. Aici vorbim de obligatiuni. Statul roman poate foarte usor sa-i execute. Se converteste datoria in actiuni. Statul nu vrea asta ca e nevoie de bani.

      La obligatiuni nu se pune problema de penalizari.
  • +4 (6 voturi)    
    smechereli (Joi, 29 aprilie 2010, 13:44)

    john doe [anonim]

    A stiut patriciu de ce a vandut toata participatia la Petromidia inainte de 2010
  • +3 (7 voturi)    
    comisioane (Joi, 29 aprilie 2010, 13:44)

    un contribuabil [anonim]

    Inteleg ca toata lumea este multumita cu afacerea aceasta mai putin contribuabilul roman. Rafinaria a fost facuta cvasi-cadou in guvernarea CDR dar cu prim ministru pdl, ambalarea datoriilor neplatite de rompetrol in aceste obligatiuni scadente in 2010 s-a facut in guvernarea psd, vanzarea grupului catre kazahi cu preluarea teoretica a responsabilitatii rascumpararii obligatiunilor in guvernarea pnl si iata acum amanarea platii obligatiilor financiare catre stat eventual chiar injumatatirea sumei (ca deh, este criza) din nou in guvernarea pdl. Ce au in comun toate guvernarile din Romania in afara binelui public? Grija fata de grupul Rompetrol! Banii contribuabilului roman trebuie plasati cu grija pentru a genera comisioane, altfel ar putea produce cine stie ce autostrazi sau alte lucrari de infrastructura!
  • +7 (11 voturi)    
    Hahahahaha!!!! (Joi, 29 aprilie 2010, 13:54)

    Dorin [anonim]

    Asta se numeste intr-un singur fel: TEAPA LEBERALA DE STANGA a lu' conu' Paturiciu data Romaniei! Cei 600 de milioane de euro erau prinsi in exercitiul bugetar pe anul 2010!!!! Prin urmarea sa-i multumim din inima lu' conu' Paturiciu si prietenilor sai "liberali" dar si "social-democrati" ca Adrian Nastase zis si Bombonel, care au dat pe de pomana grupul Rompetrol pe mana acestui tepar infect! Eu zic sa nu se reesaloneze nimic iar KaiMunaiGaz sa scoata cu forcepsul banii de la Dinu Paturiciu si sa-i dea inapoi Romaniei!!!!
    • +1 (1 vot)    
      Nu se mai poate (Joi, 29 aprilie 2010, 13:41)

      ion [anonim] i-a raspuns lui Dorin

      Dinu Patriciu s-a spalat pe maini. A incasat purcoiul de bani la timp. Statul mai poate doar sa ii executa pe kazahii astia..
    • +1 (3 voturi)    
      HiHiHiHiHi hihihi hihi hi.... hi! (Joi, 29 aprilie 2010, 14:01)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui Dorin

      Pai e vina lu' Patriciu ca Boc a pus in buget cioara de pe gardul Rompetrol?

      Hahahaha, deci asta e bugetul lui Boc? doua la primarie doua la prefectura....
      • +2 (2 voturi)    
        Esti bolnav? (Joi, 29 aprilie 2010, 17:23)

        Dorin [anonim] i-a raspuns lui Anonim

        Ia legatura cu un medic psihiatru grohaitura!
        Dupa mizerabili ca tine Patriciu e nevinovat. El doar a facut o "afacere" cu statul, nu? Pe care il critica tot timpul dar de care se foloseste ori de cate ori are ocazia. Sau i se ofera ocazia. Vezi Adrian Nastase, CP Tariceanu... Numai un penibil poate sa admire un infractor si un speculant ca Patriciu. Hai sictir penibilule!
    • -1 (3 voturi)    
      Caricatura (Joi, 29 aprilie 2010, 15:27)

      Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Dorin

      Dupa gandire as putea pune pariu ca esti un papitoi care in cel mai bun caz a terminat o facultate particulara care habar n-are de fuziuni si achizitii dar cum nu te cunosc n-am s-o fac.
      • +2 (2 voturi)    
        Te inseli securistule! (Joi, 29 aprilie 2010, 17:18)

        Dorin [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

        Vorba cuiva de pe-aici... Unele articole sunt publicate de hotnews pentru ca fostii securisti si turnatori sa se devoaleze. Cei mai multi dintre ei se regasesc, o sa ramaneti surprinsi doamnelor si domnilor, in... PNL!!!!
        Caricatura Alexandru C, un ilustru anonim, face galagie cat 100!!! Nu este intamplator. Cred ca 50% din postarile privind acest subiect (legat de stapanul lui Patriciu) ii apartin reactivatului Alexandru C. Eu unul nu ma mir deloc ca indivizi precum Alexandru C si alti "liberali" devin atat de activi in momentul in care trebuie sa-si apere stapanii.... Exact asa cum spune si li se cere in fisa postului.
    • +2 (2 voturi)    
      Nu iti pune probleme (Joi, 29 aprilie 2010, 16:55)

      denvarel [utilizator] i-a raspuns lui Dorin

      Kazahii au sigur pe undeva prin contractul de cumparare cu Patriciu clauze privind plata acestor datorii.
      Daca era sigur pe miliardele incasate, Patriciu nu era asa hotarat in campanie, dormea si el linistit pe puricoiu de bani sau facea copii cu una de 20 ca Tantareanu.
      E legat cumva de kazahi si cel mai probabil o sa scoata din buzunar suma asta daca trebuie.
      Acum isi foloseste influenta ca sa momeasca pe cine trebuie din guvern sa faca uitata datoria.
  • +3 (3 voturi)    
    pai se schimba regimul in 3-4 ani (Joi, 29 aprilie 2010, 14:06)

    Reader [anonim]

    ....
  • +6 (8 voturi)    
    hotia si mogulii (Joi, 29 aprilie 2010, 14:28)

    Doru [anonim]

    Nu pot ,de ce ar putea platii banii aia?
    Parca il aud pe Patriciu,cum ne explica el ,sfatos,la tv ,despre liberalismul absolut si beneficiile lui,cum statul sa se retraga de tot ,ca fac ei "baietii destepti"treaba sa mearga..,Statul sa nu mai reglementeze nimic........au facut o.
    Multumim Patriciu ....mare roman....
    • -3 (3 voturi)    
      Boc a consumat deja doua plicuri (Joi, 29 aprilie 2010, 14:03)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui Doru

      E cam fumata asta cu "sunt de vina liberalii si Patricu".
      Cred ca Boc si Basescu ar trebui sa se apuce de scris 2 scrisori....
  • +4 (4 voturi)    
    statul mare afacerist! (Joi, 29 aprilie 2010, 15:10)

    afacerist [anonim]

    deci statul face afaceri:
    1.uita de colectarea marilor datorii,
    2.da toate afacerile moka
    3. omoara agricultorii
    4. jupoaie micii intreprinzatori
    5. concesioneaza platforma marii negre inainte de a o avea!
    6. fura banii bcr si ii spala putin
    7. cand nu mai are bani de furat fuge la fmi sa se mai "imprumute" putin!
    nu mai continui pentru ca incepe sa semene cu decrierea celui mai mare infractor / criminal din istoria Romaniei !
    daca am exagerat cu ceva va rog sa-mi dati minus !
  • +2 (2 voturi)    
    deci de asta vroia patriciu puterea cu orice pret (Joi, 29 aprilie 2010, 15:11)

    proiectu' giohanis [anonim]

    mda....deci asta era alta minarie ascunsa in spatele "proiectului" giohanis: urma sa stearga si datoria kazmunaiului, pe linga datoriile psdului, s.a.m.d....
    • +1 (3 voturi)    
      Ai dreptate (Joi, 29 aprilie 2010, 16:58)

      denvarel [utilizator] i-a raspuns lui proiectu' giohanis

      Problema e ce face Patriciu in conditiile actuale. Daca o sa vedem PNL la guvernare o sa pricepem ca s-au inteles si putem uita si de onestitatea promisa de PDL.
      Luati urma banilor!
    • 0 (0 voturi)    
      Amintiti-va cum cerea si justitie (Vineri, 30 aprilie 2010, 20:19)

      Audit [utilizator] i-a raspuns lui proiectu' giohanis

      privata! Pentru mine aceasta chestie a fost socanta si de neimaginat.
  • +3 (3 voturi)    
    rompetrol (Joi, 29 aprilie 2010, 15:37)

    adelaida constantin [anonim]

    propun ca sa nu mai cumparam benzina lor !
    • -2 (2 voturi)    
      Subscriu! (Joi, 29 aprilie 2010, 17:08)

      Gigi [anonim] i-a raspuns lui adelaida constantin

      Pentru protocalii fara creier...nu mai cumparati ma benzina de la Rompetrol ca ii faceti rau lu' Patriciu si PNL-ului! :))))

      Nu mai citesc comentariile de mai sus pentru ca imi imaginez ca o serie de mononeuronali portocalii incearca sa demonstreze cum este de vina Patriciu, Iliescu si cu KGB-ul pentru ca o companie privata detinuta de o alta companie din strainatate are probleme de cash-flow.

      PS Aaaa...si daca tot e de vina Particiu, Iliescu si KGB-ul...votati PD! :))
    • 0 (0 voturi)    
      Din 2005 de cand (Vineri, 30 aprilie 2010, 20:22)

      Audit [utilizator] i-a raspuns lui adelaida constantin

      PNL s-a aliat cu PSD nu am mai cumparat de la Rompetrol. A fost modul meu de a protesta.
  • +1 (1 vot)    
    Are bani! (Joi, 29 aprilie 2010, 17:02)

    BBG [anonim]

    April 28 (Bloomberg) -- KazMunaiGaz National Co., the
    Kazakh state-owned energy company, sold $1.5 billion of 10-year
    notes, according to data compiled by Bloomberg.
  • +2 (2 voturi)    
    Este corect (Joi, 29 aprilie 2010, 17:05)

    ioan [anonim]

    @adelaida constantin
    De multa vreme familia mea din 6 frati si surori, cu 5 masini, nu a mai calcat prin benzinariile lui Patriciu din anul 2005 cand Tariceanu a virat spre stanga cu motocicleta, avandu-l in spate pe Patriciu. Ce bine era daca-si rupeau atunci gatul.
  • 0 (0 voturi)    
    da? (Joi, 29 aprilie 2010, 21:19)

    liviu [anonim]

    si statul d c nu imi aproba si mie plata datoriilor la stat in vreo 200-300 de ani asa?
    parca statul roman trebuia sa apere romanii nu strainii care ne mai si fura resursele pe deasupra...
  • +1 (1 vot)    
    boicot patriciu (Vineri, 30 aprilie 2010, 0:39)

    Razvan_M [utilizator]

    nesimtitul asta ar trebui boicotat, alaturi de nesimtitii pesedisto-liberali care ne-au pregatit tzeapa rompetrol. sa va fie rusine, dinu patriciu, adrian nastase si calin tariceanu! cozi de topor ce sunteti!
    • -1 (1 vot)    
      Tariceanu (Vineri, 30 aprilie 2010, 12:55)

      Alexandru C [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Sa-ti fie rusine Tariceanu ca ai adus Renault, Ford, Nokia si altele in Romania.
      Super Base ce a facut in 20 ani ca a avut numai functii de conducere?

      Cum bineinteles nimeni nu va fi in stare sa vina cu vreun argument am sa fiu catalogat drept postac al petroliberalilor.
      Daca prostia ar durea ar fi o galagie pe strada ...
      • -1 (1 vot)    
        Am inteles ... (Vineri, 30 aprilie 2010, 13:54)

        Gigi [anonim] i-a raspuns lui Alexandru C

        ... ca Patriciu are acum niste fonduri de investitii din imobiliare prin Germania si ceva afaceri prin Georgia ... sper sa nu gresesc ... deci ma intreb cum il va boicota Razvan_M cel portocaliu de mai sus? Nu isi mai cumpara apartament in Germania in veci...sau cum? :))
      • 0 (0 voturi)    
        Noroc ca te-ai nascut (Vineri, 30 aprilie 2010, 20:24)

        Audit [utilizator] i-a raspuns lui Alexandru C

        tu ca mai salvezi natia asta.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri