Statul cauta un partener privat pentru Uzina Termoelectrica Midia. Rompetrol a luptat cinci ani pentru preluarea integrala a societatii

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Marţi, 14 septembrie 2010, 16:23 Economie | Companii

Ministerul Economiei cauta un investitor la Uzina Termoelectrica Midia din Navodari in vederea constituirii unei societati mixte in care capitalul privat sa  fie majoritar, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern. Societatea mixta ar urma sa investeasca intr-un proiect de producere a energiei electrice si  termice in valoare de aproximativ 100 de milioane de euro. Uzina Midia va contribui la infiintarea societatii cu un aport in natura care ar putea valora  intre 15% si 20% din capitalul social, iar investitorul va avea un aport in numerar din care vor fi finantate total sau partial investitiile. In acest  moment, statul detine 56,58% din actiuni, iar Rompetrol SA restul de 43,42%. Statul recurge la aceasta modalitate de atragere a unui investitor, dupa o  privatizare esuata a societatii. Compania care a participat la aceasta tentativa de privatizare a fost chiar Rompetrol.

Procesul de privatizare a Uzinei Termoelectrica Midia nu s-a concretizat in ciuda faptului ca in octombrie 2005, Guvernul Tariceanu a aprobat conditiile  principale ale contractului de vanzare, se arata in nota de fundamentare a proiectului de hotarare initiat de Ministerul Economiei. Desi aprobata, Hotararea  de Guvern privind privatizarea societatii nu a fost publicata in Monitorul Oficial, vanzarea fiind practic blocata.

Istoria unei privatizari ratate


  • In perioada 2004-2005, Ministerul Economiei a derulat doua proceduri de privatizare prin licitatie cu strigare (cu criterii de precalificare) ale acestei  societati. Prima licitatie s-a incheiat fara declararea unui ofertant. A doua licitatie derulata in perioada de mandat al fostului ministru Codrut Seres a  fost castigata de consortiul format din Rompetrol Rafinare si The Rompetrol Group NV Olanda. Licitatia a fost castigata la un pret de 7,69 milioane lei  pentru un pachet de 56,57% din actiuni. Initial, pretul de pornire a licitatiei a fost redus de la 384 de miliarde de lei vechi la 192,2 miliarde de lei vechi. In cele din urma pretul a fost negociat cu Rompetrol la 76,8 miliarde de lei vechi.
  • Proiectul de Hotarare a Guvernului privind unele masuri pentru privatizarea societatii nu a fost publicata in Monitorul Oficial. In urma acestei actiuni, Rompetrol a actionat in instanta atat Guvernul cat si Ministerul Economiei.
  • In ceea ce priveste litigiul care a facut obiectul dosarului 4224/2/2006, Rompetrol a solicitat instantei de judecata obligarea Guvernului de a face toate demersurile pentru publicarea in Monitorul Oficial a Hotararii de Guvern adoptata in sedinta din 27 octombrie 2005. Prin Decizia nr. 3822/31.10.2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei admite recursurile formulate de The Rompetrol Group si SC Rompetrol Rafinare, caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta. La rejudecare (dosar nr.1033/2/2009), Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea ca nefondata. Impotriva deciziei Curtii de Apel, consortiul a formulat recurs aflat in stare de judecata, termenul fiind 13 octombrie 2010. Totusi, Rompetrol a solicitat Inaltei Curti de Casatie si Justitie printr-o adresa inregistrata pe 3 august 2010 sa ia act de renuntarea la judecarea recursului din 13 octombrie 2010.
  • Cererea in instanta a Rompetrol de publicare in Monitorul Oficial a actului normativ a fost solutionata irevocabil in favoarea Ministerului Economiei, se mai  arata in nota de fundamentare a hotararii privind atragerea de investitori la Termoelectrica Midia.
  • "Avand in vedere aceasta decizie a instantei de judecata, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri nu are nicio obligatie rezultata din acest litigiu fata de The Rompetrol Group, cu exceptia platii de catre Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie a contravalorii garantiei de participare in suma de 1.500.000 lei.
  • Avand in vedere ca renuntarea la judecata formulata de The Rompetrol Group produce efecte juridice doar la momentul in care se constata de catre instanta de  judecata, prin incheiere aceasta renuntare, declansarea procedurii de atragere de investitii se va realiza numai ulterior finalizarii litigiului in sensul renuntarii la judecata de catre Rompetrol Group", mai precizeaza nota de fundamentare.
  • Ministerul Economiei sustine ca aceasta masura este justificata de riscurile referitoare la posibilitatea ca Rompetrol sa solicite daune din partea Guvernului in cazul in care anterior solutionarii definitive si irevocabile a litigiului se va finaliza procedura de constituire a unei societati mixte.
  • Evenimentul Zilei arata in mai 2006 ca actul normativ nu a primit avizul de legalitate din partea ministrului Justitiei Monica Macovei si, in consecinta, nu a putut fi publicat in Monitorul Oficial. Cititi aici de ce nu a fost publicata Hotararea de Guvern in Monitorul Oficial.
 
Uzina Midia va contribui cu un aport in natura compus din instalatii uzate moral si o parte din terenul societatii, care vor fi considerate necesare in urma elaborarii unui studiu de fezabilitate.
 
 
Ministerul Economiei
In ceea ce priveste infiintarea acestei companii mixte, Ministerul Economiei sustine ca Uzina Midia va contribui cu un aport in natura compus din instalatii uzate moral si o parte din terenul societatii, care vor fi considerate necesare in urma elaborarii unui studiu de fezabilitate. Potrivit unei evaluari preliminare, aportul ar putea constitui intre 15% si 20% din capitalul social al noii societati cu capital mixt. Investitorul va participa cu un aport in  numerar din care vor fi finantate total sau partial investitiile privind realizarea unei capacitati noi de producere a caldurii si electricitatii, modernizarea instalatiilor care devin parte a noii societati cu capital mixt.

Potrivit Ministerului Economiei, avand in vedere anvergura financiara privind realizarea acestui proiect de producere a energiei electrice si termice, care se ridica la o valoare de aproximativ 100 milioane euro, pe care societatea comerciala nu o poate asigura, este necesara atragerea unui investitor capabil care sa asigure sursele financiare pentru realizarea unei astfel de investitii.

"De asemenea, dezvoltarea unei investitii noi pe terenul Uzinei Termoelectrica Midia S.A., care sa satisfaca cerintele consumatorilor, ar revigora activitatile societatii ca urmare a serviciilor si utilitatilor ce vor fi asigurate societatii comerciale cu capital mixt, prin incheierea unor contracte de  servicii", se mai precizeaza in nota de fundamentare. Potrivit acestuia, prin implementarea unor tehnologii noi la Uzina Termoelectrica Midia din Navodari, in cogenerare, se poate realiza un echilibru intre cererea de energie termica existenta in zona, pentru care societatea comerciala are incheiate contracte comerciale, si cererea de energie electrica din zona catre consumatorii pe care societatea ii alimenteza din statia proprie de 110 kV", se arata in proiectul de act normativ.


Citeste mai multe despre   












[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

1497 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Alta manevra tip patricciu (Marţi, 14 septembrie 2010, 16:36)

    Vlad [anonim]

    Noroc ca nu a semnat Monica Macovei ca altfel era data acum .Tariceanu o dadea pe gratis la Patriciu .Ca asa e patriotic si pnlist.Antonescu nu stie nimic.Sa raspunda cine a dato da na dato .Sa nu raspunda.Schema este ca aprovizioneaza orasul Navodari cu caldura si portul Midia si si turismul din zona si rafinaria .Vedeti cum se face treaba ? cu hotarari de guvern.Si apoi semneaza si parlamentul gata nu se mai baga nimeni ca e lege.Cum a facut Nastase si DIP cu rafinaria.Rade Patriciu.Cum a puso .Din patriotism a datao nastase si din patriotsim a luato Patriciu.ca deaia sa facut revolutia in Romania ca Nastase sa dea si Patriciu sa ia , si sa dea.
    • 0 (2 voturi)    
      gresit (Marţi, 14 septembrie 2010, 18:13)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui Vlad

      revolutia s-a facut pt. ca mafia lui nastase, patriciu, vantu, voiculescu, etc sa fie data la o parte si in loc sa intre mafia lui videanu, udrea, berceanu, popoviciu, verestoy, paszkany, etc
  • -1 (5 voturi)    
    Staul cauta un investitor (Marţi, 14 septembrie 2010, 18:05)

    Bordo [anonim]

    si-l va gasii mai mult ca sigur in persoana lui Videanu-Bordureanu-prietenul oamenilor destepti din energie si de acum si copatron cu ei in mafia energiei prea ieftine pentru ei si prea scumpa pentru noi !
  • -1 (3 voturi)    
    Si de ce (Marţi, 14 septembrie 2010, 19:05)

    un roman [utilizator]

    Nu a acceptat statul ca Rompetrol sa preia intreaga Termoelectrica Midia daca tot voia sa o privatizeze?!

    Cam prost statul asta PDList.
    • +1 (1 vot)    
      simplu.... (Miercuri, 15 septembrie 2010, 9:33)

      capatu` satului [anonim] i-a raspuns lui un roman

      patriciu nu investeste decat in scop speculativ, intelegand in asta profituri uriase intr`un timp cat mai scurt;

      "randamentu` cumpararii Petromidia" este strict legat de conjunctura internationala a acelor vremuri, perioada de timp in care pretu` petrolului era foarte ridicat - la momentu` aparitiei germenilor crizei (enron si restu` din us) si la care pretu` petrolului a inceput sa se stabilizeze a vandut in speranta ca va specula in imobiliar cu o trata mai mare a profitului...

      as lua si eu de la stat NuclearElectrica, as da 50 mil. Euro pe an, si as vinde-o peste 10 ani la un fraier cu 5 mld de euro, urmand ca, cumparatoru` sa plateasca si pretu` tuturor datoriilor tot de vreo 5 mld de euro - as fi la fel de dastept ca si patriciu...

      tara asta are oameni de afaceri super pregatiti si motivati, daca nu era nastase nu era nici patriciu si nici petromidia...

      intreb si io, cat a fost lozu` pt. nastase, sigur mai mult decat valoarea tuturor privatizarilor si apropiat de smenu` omv-petrom, stati linistiti banii de smen nu sunt in Romania, trebuie sa traiasca si guvernu` elvetian, cipriot si din unele paradisuri fiscale...
  • 0 (0 voturi)    
    energie pentru ce? (Miercuri, 15 septembrie 2010, 15:07)

    bedexe [utilizator]

    energie electrica pentru ce daca se face nucleara si eolinele?

    termica pentru ce ?

    si mai ales, din ce vor sa faca?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version