Totodata, actionarii Rompetrol Rafinare au aprobat si majorarea capitalului social cu o suma maxima de 1,97 miliarde de lei si emiterea unui numar de 19,71 miliarde actiuni noi pentru a fi oferite spre subscriere actionarilor societatii existenti la data de 18 octombrie. Potrivit avocatului Cristian Dutescu, statul roman nu poate participa la aceasta majorare de capital, deoarece la acea data nu era actionar al Rompetrol Rafinare.
Cristian Ditescu este de parere ca statul roman are sanse destul de mici de a obtine toti cei 570 milioane de euro de la Rompetrol. "Demersul statului de a obtine toata suma are putine sanse de reusita, deoarece Ordonanta e destul de clara: se poate face conversia obligatiunilor nerascumparate", a declarat acesta.
- Ministerul Finantelor nu a comentat, pana la aceasta ora, decizia actionarilor de la Rompetrol.
"Obligatiile noastre fata de Statul Roman, astfel cum sunt prevazute in legislatia in vigoare si in Conventia de emisiune a obligatiunilor, sunt clare si le vom respecta. Prin efectul legii, Statul Roman devine actionar al Rompetrol Rafinare iar actionarii existenti trebuie sa accepte aceasta realitate. Din punct de vedere strict formal, a fost convocata si se va intruni adunarea generala extraordinara a actionarilor, pentru a decide majorarea de capital prin conversia obligatiunilor in actiuni. Imediat dupa luarea deciziei, Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice va fi inregistrat ca actionar al societatii noastre", au declarat reprezentanti ai Rompetrol.
Acestia sustin ca decizia de astazi nu va opri negocierile cu statul roman. "Aceasta inseamna ca negocierile cu Statul Roman au esuat? In nici un caz. Negocierile cu Statul Roman sunt initiate si vor continua. Si noi si Statul Roman trebuie sa respectam legea si o vom face. Si noi si actionarul ultim al Rompetrol Rafinare, Statul Kazah, tratam acest subiect cu cea mai mare consideratie. Ambele state au interese economice strategice convergente in regiune, din Europa de Sud-Est pana la Marea Caspica, iar Rompetrol Rafinare este fundamentul construirii unui parteneriat real, bazat pe respectarea legii si a angajamentelor, pe respectarea si nediscriminarea investitiilor", au mai spus reprezentantii Rompetrol.
Valoarea datoriilor Petromidia catre statul roman, preluate de KazMunaiGaz se ridica la circa 570 milioane euro. Oficialii Rompetrol au declarat in luna august ca au efectuat plati catre stat in valoare de 71 de milioane de dolari (circa 54 milioane euro). Suma ii permite pastrarea pachetului majoritar.
ANAF a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri si instalatii ale Rompetrol Rafinare si asupra participatiilor in filialele sale, in contul datoriilor pe care compania kazaha le are la statul roman, anunta Grupul Rompetrol, intr-un comunicat de presa. Compania sustine ca se afla in fata unor decizii abuzive, concertate si premeditate, si ameninta ca se va adresa instantelor internationale.
Sechestrul consta in interdictia de a instraina activele vizate. Grupul Rompetrol a contestat decizia ANAF, comunicata in 10 iunie, afirmand ca nu intentioneaza sa instraineze aceste active. Grupul Rompetrol afirma ca decizia ANAF, "exercitata pentru o datorie comerciala nescadenta si pentru stingerea careia la scadenta Ministerul Finantelor va primi in mod cert actiuni, astfel cum a fost aprobat prin lege de catre Parlamentul Romaniei, reprezinta o masura in afara competentelor legale conferite ANAF, nejustificata si abuziva, contrara atat principiilor de transparenta si buna credinta cat si obligatiilor asumate de statul roman la nivel international pentru asigurarea unui tratament just si echitabil investitiilor straine in Romania".
- Statul roman nu are prea mult de castigat datorita faptului ca a devenit actionar la Rompetrol Rafinare, in conditiile in care compania a inregistrat pierderi substantiale in ultimii trei ani, iar directorul financiar al grupului Rompetrol, Dmitri Grigoriev, estimeaza ca rafinaria nu va inregistra profit pana in anul 2013.
- In primul semestru al acestui an, Rompetrol Rafinare a raportat o pierdere neta de 119 milioane de dolari, cu 72% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor consolidate ale companiei. In acelasi timp, compania a raportat pierderi operationale de 24,7 milioane de dolari, dupa ce in perioada similara din 2009 a obtinut un profit operational de 3,21 milioane de dolari.































Nu stiu daca SIF Transilvania mai detine actiuni, dar daca "alti actionari" nu ar fi controlati de RRC, cred ca m-as intelege cu ei.
E adevarat ca as cheltui aproape 55 mil euro, dar cred as iesi mai in castig daca as vinde pachetul majoritar decat daca as incerca sa pierd vremea vanzand 44,69%.
chiar au plecat toti oamenii capabili din tara asta?!
Ponta Mao ne poate da o explicatie ?
Nastase pastrase o cota virtual majoritara pentru stat si puteri suficiente in Consiliul de administratie, dar prin artificii gen majorari capital, divizari si fuziuni ticluite in timpul lui Tariceanu. Tot in epoca Tariceanu, AVAS a semnat un important proces verbal de certificare, privind indeplinirea unor angajamente ale lui Patriciu de fapt neindeplinite http://newweb.rompetrol.com/online/index.php?_website_id=1&news_id=238&news_website_id=0&id=1&newscategory_id=1 . Urmare acestor masinatiuni, cota statului la Rompetrol a scazut intr-una.
Patriciu a vandut Rompetrol (nu doar Petromidia) cu "3 miliarde euro". Totusi averea sa este de 2.3 miliarde de euro. Felicitari pentru faptul ca a reusit sa cheltuiasca atat de repede 700 milioane de euro. Se pare ca suma reala pentru care a vandut e undeva in jurul a 1.7 mld euro.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cat-a-luat-patriciu-pentru-100-din-rompetrol-874965.html
Interesant de vazut daca Petromidia era profitabila la vanzare si daca in momentul vanzarii au fost si alte oferte decat cea a lui Patriciu. Atunci Bombonel este de condamnat pentru contractul asta aberant ...
Pe de alta parte, Patriciu a luat Petromidia (o rafinarie) cu 600 mil euro si a vandut o companie (retea de distributie, brand, notorietate, portofoliu de clienti etc). De aici si diferenta de pret... Beneficiile pentru societatea romaneasca se pot calcula in felul urmator - numar de angajati rafinarie la preluare in raport cu numar de angajati in tot Rompetrolul la vanzare (includeti aici si impozitarea salariilor acestora care a mers la bugetul de stat sau TVA-ul platit de angajatii Rompetrol).
Ii rog pe cei care nu inteleg despre ce e vorba, nu inteleg capitalismul, au impresia ca goodwill inseamna doar "bunavointa" si au impresia ca sunt "de dreapta" dar clameaza proprietatea statului asupra unor companii (de genul Posta Romana care nu trebuie sa ajunga la moguli si trebuie sa ramana la stat sa genereze pierderi si sa nu plateasca taxe la buget) sa se abtina de la a-mi raspunde... Aceste persoane sa mearga sa vizualizeze (cu aplauzele de rigoare) declaratiile de presa facute LaBe1 TV de Elena Udrea (o alta experta in mergers & acquistions) care ne explica ca Patriciu trebuie sa plateasca datoria Kaz Munai.
Patriciu a intrat in actionariatul Rompetrol prin anii 90 si de atunci a "ajutat" la capusarea si "pregatirea" pentru privatizarea a acestei companii. Putin dupa 2000 a fost improprietarit cu aceasta companie, el platind un pret de cateva zeci de milioane de euro vreo 6 luni mai tarziu, din banii pe care i-a gasit la Rompetrol. Intrebarea pe care si-o pune orice om de buna credinta este: de ce tocmai cetateanul Dinu Patriciu a fost preferat (expert in arhitectura parca si fara niciun ban adus de acasa)?
Cand a fost semnat contractul de vanzare, guvernul Nastase a dat lui Patriciu dreptul de a emite niste obligatiuni in contul datoriilor care trebuiau platite statului roman.
Acum, se zice prin diverse locuri ca Patriciu a facut si a dres cu Rompetrol. Eu as vrea sa evidentiez un lucru simplu: de cand aceasta companie a fost luata degeaba de Patriciu, nu a avut nici macar o data profit si nu a platit impozit pe profit. Singurii bani pe care i-a platit catre statul roman i-a dat din acciza pe combustibil cu care-i taxat cetateanul ce cumpara combustibilul (iar Rompetrol a beneficiat de aceste lichiditati suplimentare).
Gogorita cu "salariatii" este urmatoarea: Rompetrol nu era fier vechi nici inainte de angajare; singura lui problema erau capusele gen Patriciu care-l pregatisera pentru o vanzare in pierdere de catre statul roman. Asadar nu poate fi laudat Patriciu pe de o parte ca a pastrat locuri de munca, stiind ca pe de alta parte tot el a contribuit la punerea in pericol a acestor locuri de munca.
De fapt, toata afacerea asta a fost o SARLATANIE din partea unui grup de ciorditori sus-pusi, iar rezultatul a fost ca ciorditorii s-au ales cu miliarde de euro in conturi, in timp ce statul roman a ramas pe cap cu actionariatul unui stat cel putin la fel de corupt. Practic am scapat de un drac roman, am dat peste un grup de draci ciorditori romano-olandezo-elvetieni si acum am dat peste tatal dracilor din Kazahstan.
doi ani a adunat acciza de la cei care cumparau de la rompetrol
dar nu a virat-o la stat ci au fost convertite in obligatiuni
intr-adevar dupa ordonanta a platit dobanda aferenta
si a si platit mai departe acciza pe care a colectat-o, dupa "ordonanta"
- patriciu suge timp de 6 ani banii de la rompetrol
- patriciu vinde rompetrol pe cateva miliarde pe care-i tine in Elvetia, a.i. statul roman si prostii de romani se aleg doar cu gaura de la covrig
- proprietarul actual este statul Kazah, spre deosebire de primul proprietar care era statul roman.
pana la urma este o ciordeala ordinara, doar ca suma ar ajunge sa acopere un deficit national de pensii pe un an de zile.
Toata aceasta poveste ar fi fost evitata daca alde Nastase, DIP, Tanasescu si alti citiva nu ar fi transat pentru ce le-a oferit dinu si ar fi 'citit' termenii obligatiunii rusinos de favorabila pentru Patriciu in contextul performantei Petromidia pina in 2003.
Ghici ce o sa spuna Registrul.
Sa speram ca Marinarul se comporta ca atare sub injuraturile miliardarilor de carton.
Dupa care pe vremea lui Nastase i-au convertit datoria asta acumulata in obligatiuni
Doi: detinatorul de valori decide cu cat se cumpara o actiune si cand. Daca nu e asa, atunci cumpararea e deschisa jocului speculativ intern de catre actionari (inside trading).
Trei: statul roman a facut clar cunoscut ca nu este interesat in convertirea obligatiunilor in actiuni.
In acest caz, pentru recuperarea banilor datorati, statul roman trebuie a trece in faliment compania si a vinde activele ei. Dupa achitarea datoriei, banii ramasi se distribuie actionarilor.
Poftim, demonstreaza-ti cunostiintele!
Iti exemplific raspunzand la primul tau mesaj:
1. Ba da. Legea societatilor comerciale prevede posibilitatea conversiunii obligatiunilor in actiuni prin hotararea AGA si majorarea capitalului social ca urmare a acestei operatiuni. RRC nu este in situatie de faliment. Si nici actualul actionar majoritar TRG. Spun majoritar pentru ca nu a fost publicata inca hotararea AGA.
2. Enuntul este confuz. Nu rezulta cu claritate despre ce valori este vorba. Incerc sa deduc eliminand acțiunile (valori mobiliare) intrucat observ ca ipoteza se refera la cumpararea de actiuni cu valori. Asadar, presupun ca prin valori intelegi bani, lichiditati etc.
Revenind la subiect: ”detinatorul de valori decide cu cat se cumpara o actiune si cand”. Este adevarat, dar si detinatorul actiunilor decide cand le vinde si cu cat. Mai putin in unele situatii prevazute de legea pietei de capital, cand pretul este stabilit de evaluator.
3. Revin la concluzia mea din primul mesaj postat. Este aberant! Statul (indiferent de cine il reprezenta la data incheierii contractului) a consimtit sa primeasca bani pe obligatiunile detinute, ori, ca obiect alternativ, actiuni.
Cat despre finalul mesajului tau, ce temei ar avea statul sa ceara falimentul de vreme ce societatea si-a achitat obligatiile contractuale?
2. Da, vanzatorul a hotarat sa converteasca la obligatiunile termenii facuti prin ordonanta guvernului.
3. Da, statul e fortat sa accepte tranzactia.
Dat fiind ca actiunile Rompetrol Rafinarie se vand la penny-stock, si tranzactiile la BSE par a fi practic oprite din martie, care e totusi valoarea companiei? Statul roman ar trebuie totusi sa verifice solventa Rompetrol inainte de a accepta conversia.
1. Statul roman poate in mod abuziv bloca Rompetrol. Tribunalele internationale nu pot face nimic, decat da recomandari. Asta ar afecta un pic imaginea externa a Romaniei, dar s-a intamplat si in alte parti si efectul e manageabil.
2. Statul roman poate actiona in judecata conducerea Rompetrol in calitatea noua de actionar pentru lipsa de transparenta in contracte (banii plimbati si raportarea de pierderi). Propriu-zis un judecator poate impune realizarea unui audit extern foarte serios si daca intr-adevar au fost nereguli, capusare etc., actionarii majoritari si managerii pot fi penalizati dur de instanta.
E interesant ce va face statul roman. Deja au incercat sa sicaneze un pic prin inghetarea unor proprietati, dar nu cred ca vor merge prea departe in directia asta.
Comentariile voastre sunt simpliste, lucrurile nu sunt chiar asa directe si simple. Per total, Rompetrol are in jur de 9000 de angajati, la privatizare Petromidia avea 3500... deci rafinaria nu este tot grupul.
Este adevarat, profitul poate fi mascat(nu tot) prin firme offshore, dar aici statul nu poate face prea mult... si nu numai statul asta, nici un stat din lume... ca asa este legislatia internationala, chiar si legislatia UE.
Faptul ca AGA a decis conversia in actiuni este irelevant, statul poate ajunge la alte intelegeri cu actionarul majoritar actual.
Din pacate singura sansa sa vedem bani mai multi la buget este ca statul roman sa negocieze cu cel kazah... sa vedem daca vrea banii la buget pentru noi sau in alte buzunare(doar pentru ei)...
„Statul nu are instrumente legale prin care să refuze plata parţială a obligaţiunilor. Ceea ce face statul acum este o neînţelegere a convenţiei pe care a semnat-o. În acea ordonanţă s-a prevăzut dreptul Rompetrol - nu al titularului creanţei - de a opta fie pentru conversie, fie pentru răscumpărare", a declarat Ana Diculescu Şova, la finele lunii trecute, într-o conferinţă de presă.
La rândul său, avocatul Ştefan Damian de la Ţucă, Zbârcea&Asociaţii spusese că România riscă procese la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Washington pentru încălcarea unor tratate internaţionale de protecţie a investiţiilor, procese care, de regulă, se soldează cu amenzi uriaşe"
Responsabili pentru aceasta situatie sunt atat PSD cat si fostul PD (Dl Basescu si Dl Boc sunt coautori la ploconul facut catre Rompetrol de statul roman.)
Mai cititi, exista pe net presa scrisa din acea perioada. Apar frumos responsabilitatile, ma mir ca nu le este jena sa vorbeasca.
Asa este posibil ca marirea de capital sa nu mai poata fi folosita in dezavantajul minoritarilor.
Dar Romania nu are nevoie de asa cava.
Asa se poate cumpara o firma platind numai 51% din valoarea ei !!
Austriecii au incercat sa cumpere majoritatea actiunilor, dar ungurii au singe ... Pina la urma au renuntat si rusii si austriecii.
Romanii ...
Daca acolo nu s-a inregistrat aceasta tranzactie, Rompetrol nu poate, la ora la care scriu acest comentariu sa faca nimic. Trebuie sa transforme in actiuni obligatiunile ramase. Adica toate!
Ca a bagat bani in contul ANAF, MF, sau in al meu e neinteresant atat timp cat acesti bani nu au ca finalitate un act de rascumparare, ceva acolo...
Am rugat reporterii sa verifice informatiile de la registratar care ar trebui sa fie publice.
Nu conteaza ce spun avocatii Rompetrol sau ai statului. Ei pot declara orice ca nu-i doare gura.
Verificati registrele si dati-ne si noua o stire reala nu Rompetrol wishfull thinking
Registratar este BVB pt actiunile tranzactionate acolo. Mai e cel putin 1 pt Rasdaq.
Acestia sunt "registratari" nu registratori si presupun ca sunt suficienti de atestati pt a tine evidenta obligatiunilor emise de o entitate.
Din hg prin care s-au transformat in obligatiuni datoriile, am inteles ca intra in sarcina Rompetrol sa plateasca serviciile de registrator cuiva. Ca doar nu tin ei "loco" evidenta, nu au voie, ca sunt societate deschisa, adica listata la o bursa.
Registrul comertului nu are nici o "vina" presupun in toata afacerea asta
O noapte buna!
Statul Roman ar putea accepta sa devina actionar inapoi deoarece a pierdut enorm cand a instrainat aceste afaceri bune.
Problema este ca ar fi actionar minoritar.
As aca..ar trebui fie sa scoata bani si sa conditioneze cumpararea a 51% fie sa beneficieze de actiunea de aur , adica dreptul la veto .
Doar asa putem beneficia cu adevarat de ceea ce ne-a apartinut si a fost intrainat ion modul in care a fost instrainat.