Guvernul a gasit solutia pentru deblocarea procesului de infiintare a celor doua mari companii energetice, Electra si Hidroenergetica: Modificarea Legii 31/1990 privind societatile comerciale. Executivul a decis in sedinta de miercuri sa modifice actul normativ in asa fel incat fuziunea unor companii sa poata avea loc chiar daca exista contestatii in justitie. Reorganizarea companiilor energetice a fost blocata tocmai din cauza unor astfel de contestatii.

  • Pe scurt, in urma modificarii Legii 31/1990, contestatiile privind unele drepturi pe care le au de incasat anumiti actionari sau creditori vor putea fi solutionate de viitoarele societati energetice.

Prin acest act normativ a fost înlăturat caracterul suspensiv de drept al opoziţiei. S-a mers pe ideea conservării drepturilor creditorului, în sensul că, în mod obligatoriu, societatea debitoare care urmează să fuzioneze sau să se dividă trebuie să constituie garanţii adecvate pentru creditori, astfel încât aceşţia să fie satisfăcuţi în drepturile lor şi să aibă garanţia că pe viitor îşi vor recupera creanţele de la viitoarea societate” a declarat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica. Potrivit acesteia, în prezent, procedurile sunt îndelungate şi de multe ori procesele dureaza pana la patru ani. “Din verificările care au fost făcute la nivelul Instanţelor de judecată s-a constat că de multe ori procesele durează un an, doi, trei, patru ani". Intrebata de HotNews.ro daca aceste modificari vizeaza cele doua companii energetice, Alina Bica a raspuns ca nu cunoaste aceasta situatie. "Nu cunosc o astfel de situaţie. Coiniţiator pentru acest proiect este Ministerul Economiei şi, cel puţin din nota de fundamentare pe care noi am creat-o, se referă la un număr de aproximativ 15.000 de fuziuni şi divizări care există la acest moment în ţară, fără să avem de-a face cu cazuri particulare", a precizat Bica.

"A fost modificata Legea 31 in sensul posibilitatii de a inscrie companiile energetice, iar contestiile ulterioare privind anumite drepturi pe care le au de incasat anumiti actionari sau creditori sa fie solutionate de viitoarele societati energectice. Este o decizie buna pentru ca viata trebuie sa isi urmeze cursul normal. Se inscriu companiile, isi fac toata bucataria interna, incep sa functioneze, fiind mai puternice vor avea de unde sa plateasca. In baza acestei Ordonante de Urgenta prin care se modifica Legea 31 ei pot sa declaseze procesul de adunari generale si Consilii de administratie care sa dea girul mai departe pentru inscrierea la Registrul Comertului", a afirmat Dan Gheorghiu, presedintele-director general al Institutului de Studii si Proiectari Energetice (ISPE), institut care a lucrat la realizarea proiectului de restructurare a sectorului energetic. Acesta sustine ca cei care critica reorganizarea societatilor energetice "nu isi doresc sa ne organizam si noi in acest fel ca sa fim mai slabi, sa putem fi luati pe bucatele".

In baza acestei Ordonante de Urgenta prin care se modifica Legea 31 ei pot sa declaseze procesul de adunari generale si Consilii de administratie care sa dea girul mai departe pentru inscrierea la Registrul Comertului

Dan Gheorghiu

In acest moment, procesul de infiintare a celor doua mari companii, Electra si Hidroenergetica, se afla intr-un punct mort. Consiliul Concurentei a decis sa amane emiterea deciziilor privind constituirea celor doi giganti energetici din cauza contestatiilor depuse de catre creditori, sindicate si persoane fizice care sunt actionari la Fondul Proprietatea. Practic, Consiliul Concurentei a cerut Ministerului Economiei completarea formularelor de notificare, dupa care va fi reluata analiza. "Vom lua o decizie atunci cand vor fi eliminate toate obstacolele. Totul depinde de Ministerul Economiei si de cat de repede vor fi rezolvate problemele de la Registrul Comertului", a declarat pentru HotNews.ro, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Din momentul in care este reluata, analiza poate sa dureze cateva luni.

Termenul initial anuntat de ministrul Economiei, Adriean Videanu, pentru infiintarea celor doua companii a fost 1 iulie. Acest termen a fost depasit din cauza unei investigatii declansate de Consiliul Concurentei la sfarsitul lunii aprilie. Fara avizul Consiliului nu poate avea loc niciun fel de concentrare economica. Analiza era asteptata sa se finalizeze la sfarsitul lunii august, insa sindicatele din sectorul energetic s-au opus infiintarii companiilor si astfel contestatiile depuse la Registrul Comertului au blocat investigatiile. Acum, Videanu este pus in situatia sa amane pentru o data incerta fuziunea societatilor din sectorul energetic. Pe langa faptul ca trebuie sa rezolve problemele de la Registrul Comertului, Ministerul Economiei trebuie sa vina cu noi notificari la Consiliul Concurentei. Acestea vor face obiectul unei noi analize din partea Consiliului Concurentei.

  • Guvernul a aprobat la inceputul anului infiintarea celor doua companii, Electra si Hidroenergetica. CN Electra se va realiza prin fuziunea SC CE Rovinari SA, SC CE Turceni SA, SC CE Craiova SA, SNLO SA, SN Nuclearelectrica SA, SC Hidroserv Rm. Valcea SA si sucursalele SC Hidroelectrica SA: SH Rm. Valcea, SH Sibiu si SH Targu Jiu. Compania va avea ca obiect principal de activitate producerea energiei electrice, urmand a desfasura si activitati de furnizare de energie electrica, producere, transport, distributie si furnizare de energie termica, exploatare a minelor si carierelor de lignit si producerea de combustibil nuclear.
  • CN Hidroenergetica se va realiza prin fuziunea sucursalelor SC Hidroelectrica SA: SH Bistrita, SH Buzau, SH Curtea de Arges, SH Hateg, SH Portile de Fier, SH Cluj, SH Oradea, SH Sebes, SH Slatina si SH Caransebes, filialele pentru Reparatii si Servicii Hidroserv Bistrita, Curtea de Arges, Sebes, Hateg, Cluj, Portile de Fier si Slatina, SC Electrocentrale Deva SA, SC Electrocentrale Bucuresti SA, Compania Nationala a Huilei SA si SE Paroseni si Sucursala Termoserv Paroseni din cadrul SC Termoelectrica SA.