Secretariatul General al Guvernului (SGG) a supus dezbaterii publice normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat, urmand sa fie aprobate peste o saptamana de catre Executiv. "Am incercat sa invatam din greselile facute de alte tari: O idee buna daca este pusa in aplicare prost, mai bine nu o aplici. Parteneriatul public-privat deschide, din pacate, supapa practicilor neloiale, iar acest aspect trebuie eliminat din start", a declarat Andreea Vass, consilierul premierului Emil Boc, in cadrul unei conferinte pe tema Parteneriatul public-privat. Pe de alta parte, presedintele Senatului Mircea Geoana a afirmat ca investitori, precum cei de la Vinci si Aktor, vor pleca din Romania, din cauza lipsei de transparenta si din cauza discutiilor purtate in "alte camere decat cea normala, de negociere".

Despre parteneriatul public-privat se vorbeste inca din 2003, insa abia dupa sapte ani, s-a reusit aprobarea unei legi in acest sens, intrand in vigoare in octombrie 2010.

Romania are la activ un esec resunator in ceea ce priveste parteneriatul public-privat. Este vorba de lucrarile de la tronsonul Comarnic-Brasov. Consortiul Vinci-Aktor ar fi trebuit sa proiecteze, sa finanteze si sa construiasca Autostrada Comarnic-Brasov, urmand ca, pe o perioada de 30 de ani, sa administreze cei 55 de kilometri ai tronsonului. Insa, consortiul a renuntat, pe ultima suta de metri la aceste lucrari, motivand lipsa de fonduri.

  • Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a afirmat ca investitorii vor fugi din Romania, cat timp "vor exista discutii in alte camere decat cea normala, de negociere. "Atata vreme cat nu vom instaura un mecanism de mai mare transparenta in modul in care se atribuie acest gen de contracte de achizitii publice sau de PPP si vor exista arbitrariu si discutii in alte camere decat cea normala, de negociere, in clipa respectiva nu vor veni investitori, ci vor pleca, asa cum a plecat Vinci si cu grecii de la Aktor, de la Comarnic-Brasov, dupa sapte ani de batut pasul pe loc si de sugrumat economia si turismul Romaniei pe axul nord-sud, ce reprezinta Bucuresti-Brasov si apoi Transilvania", a spus Mircea Geoana.

Legea PPP a fost publicata in Monitorul Oficial la 5 octombrie 2010. Forma initiala a legii fusese retrimisa spre examinare Parlamentului de presedintele Basescu (vezi aici cererea de reexaminare). Acesta considera, printre altele, ca legea confera puteri discretionare partenerului public. Parlamentul a votat insa legea intr-o forma foarte aproape de cea initiala, beneficiind si de tacerea cvasi-totala din media. (Reamintim ca la votul initial, legea a trecut cu cvasi-unanimitate).

Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro ca reactia oficialilor CE a fost extrem de dura dupa aparitia legii in Monitorul Oficial. "Anca Boagiu (initiator al legii si actualul ministru al Transporturilor - n.red.) a fost atentionata de unul dintre comisarii europeni ca anumite prevederi ale Legii incalca Tratatul, iar Comisia ia in calcul declansarea procedurii de infringement", sustin sursele citate.

Miza legii este simpla, dupa cum a definit-o Sorin Ionita, director executiv SAR: "Abolirea competitiei pe piata achizitiilor publice, spre satisfactia totala a PDL-PSD-PNL-UDMR. Piata va fi foarte vesela, ca la presiunile ei s-a facut legea. Adica piata care are diverse prietenii cu primarii si presedintii de Consilii Judetene si anumiti ministri. Contractele se vor semna mai repede, cel putin cele mari si importante, unde cei lasati pe margine vor marai, dar nu vor indrazni sa atace in justitie (ca si acum), ca poate prind data viitoare".

- Legea elimina licitatia ca modalitate de cistigare a contractelor de catre partenerii privati, licitatia fiind inlocuita de un proces de selectie si negociere

- Restringe accesul la justitie: Legea prevede ca orice contestatie in instanta trebuie insotita de depunerea unei garantii de 2% din valoarea estimata a proiectului

- Nu stipuleaza clar domeniul de aplicare, suprapunindu-se practic peste legislatia existenta in domeniu

Cititi aici mai multe despre proiectul privind normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat.