Infiintarea companiei energetice Electra a fost respinsa de Tribunalul Bucuresti in dosarul 49978/3/ 2010 de la Tribunalul Bucuresti, sectia VI-a Comerciala. Practic, Tribunalul considera neintemeiata cererea Nuclearelectrica pentru inregistrarea in Registrul Comertului a noii companii, deoarece infiintarea acesteia nu poate avea loc prin fuziunea unor societati energetice, concomitent cu divizarea Hidroelectrica. Instanta mai considera ca proiectul de constituire a companiei Electra SA, nu contine toate elementele care sa permita creditorilor sa cunoasca in ce masura vor fi sau nu afectati, deoarece nu exista o descriere a activelor si pasivelor societatilor implicate. Impotriva acestei sentinte poate fi depus recurs.

Electra ar urma sa fie formata prin contopirea Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova, Societatii Nationale a Lignitului Oltenia, SN Nuclearelectrica, Hidroserv Ramnicu Valcea concomitent cu preluarea patrimoniului Hidroelectrica SA, corespunzator sucursalelor SH Ramnicu Valcea, SH Sibiu si SH Targu Jiu.

Tribunalul Bucuresti considera ca aceasta comasare a societatilor nu este posibila decat dupa divizarea Hidroelectrica.

UPDATE Ministerul Economiei sustine ca Nuclearelectrica va depune recurs impotriva acestei sentinte.

"In data de 10.12.2010 a fost comunicata petentei SN Nuclearelectrica SA, in mod oficial, decizia Tribunalului Bucuresti, prin care acesta a respins ca inadmisibila cererea de interventie formulata de catre sindicatul Operatom Cernavoda, a admis cererea SN Nuclearelectrica SA si a dispus mentionarea in Registrul Comertului Bucuresti a Hotararii Adunarii Generale Extraordinare a actionarilor SN Nuclearelectrica SA nr. 6 din 11.05.2010 cu privire la procesul de reorganizare in urma caruia se va constitui CN Electra SA si a Hotararii nr. 16 din 07.10.2010 a Consiliului de Administratie al SN Nuclearelectrica SA prin care s-a aprobat noul proiect de constituire a CN Electra SA.

In contradictie cu decizia mentionata anterior, Tribunalul Bucuresti a respins, insa, cererea de mentionare in Registrul Comertului Bucuresti a noului proiect de constituire a CN Electra SA. In aceste conditii, SN Nuclearelectrica SA va declara recurs in termenul legal, sentinta nefiind una definitiva si irevocabila. Procesul de infiintare a companiilor Electra si Hidroenergetica va continua cu respectarea tuturor deciziilor judecatoresti", sutine Ministerul Economiei.

Iata motivele respingerii cererii Nuclearelectrica privind inregistrarea companiei Electra la Registrul Comertului:

  • Tribunalul apreciaza ca cele doua actiuni nu pot avea loc concomitent deoarece divizarea partiala a Hidroelectrica S.A. poate avea ca efect fie constituirea unei noi societati al carei patrimoniu va fi format din fractiunea desprinsa din patrimoniul Hidroelectrica SA (patrimoniul sucursalelor Ramnicu Valcea, Sibiu si Targu Jiu) fie transmiterea acestei fractiuni catre o societate deja constituita, astfel cum prevede art.2501 din Legea 31/1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
  • Prin urmare, comasarea patrimoniului societatilor care fuzioneaza prin contopire pentru a forma CN Electra SA, cu partea de patrimoniu desprinsa din Hidroelectrica SA, nu este posibila decat ulterior constituirii noii societati, printr-o procedura distincta de fuziune.
  • Avand in vedere ca atat fuziunea cat si divizarea au ca efect transmiterea de patrimonii, numai derularea succesiva a acestor operatiuni permite creditorilor societatilor implicate sa urmareasca in ce masura drepturile lor vor fi afectate.
  • Noul proiect de constituire a Companiei Nationale Electra SA, nu contine toate elementele prevazute de art.241 din LSC care sa permita creditorilor societatilor implicate sa cunoasca in ce masura vor fi sau nu afectati, in conditiile in care nu exista o descriere a activelor si pasivelor societatilor implicate, facandu-se referire doar la activele nete ale acestora.
  • In atare situatie, numai dupa finalizarea operatiunii de divizare partiala a Hidroelectrica SA, se poate sti cu exactitate activele si pasivele societatii divizate care se transmit CN Eelctra SA.
  • In conditiile in care prin Proiectul supus controlului de legalitate s-a stabilit raportul de schimb al actiunilor precum si numarul actiunilor care vor fi emise de CN ELECTRA SA inclusiv catre actionarii Hidroelectrica, pe baza activului net evaluat al sucursalelor, se impunea conform art. 2432 alin 1 din Legea nr. 31/1990 ca acest proiect sa fie semnat inclusiv de reprezentantii societatii Hidroelectrica SA.

Adunarile Generale Extraordinare ale Actionarilor la societatile care vor face parte din companiile nationale Electra si Hidroenergetica au decis, pe 19 noiembrie, infiintarea acestor doi colosi energetici. Singura societate la care nu a avut loc AGA este Complexului Energetic Craiova din cauza unei contestatii depuse in justitie de Fondul Proprietatea. "Singurii care s-au opus infiintarii companiilor au fost reprezentantii Fondului Proprietatea", a declarat pentru HotNews.ro, Tudor Serban, consilier al ministrului economiei si presedinte al Consiliului de Administratie de la Hidroelectrica. In urma fuziunilor societatilor energetice, Fondul Proprietatea ar urma sa detina 15,09% din Electra si 15,9% din Hidroenergetica, statul urmand sa fie actionarul majoritar.

Procesul de constituire a celor doi giganti energetici este blocat de cateva luni din cauza contestatiilor depuse de catre creditori, sindicate si Fondul Proprietatea. In acest moment, exista circa 20 de astfel de contestatii depuse in justitie. Tudor Serban spune ca pentru inregistrarea la Registrul Comertului este nevoie doar de rezolvarea litigiilor cu Fondul Proprietatea, ca actionar.

* Din Electra vor face parte Complexurile energetice Turceni, Craiova si Rovinari, Nuclearelectrica, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, sucursalele Hidroelectrica de la Ramnicu Valcea, Sibiu, Targu Jiu si Hidroserv Ramnicu Valcea.

* Hidroenergetica va cuprinde Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti, sucursalele Termoelectrica Paroseni si Termoserv Paroseni, sucursalele Hidroelectrica de la Bistrita, Buzau, Cluj, Curtea de Arges, Hateg, Portile de Fier, Oradea, Sebes si Slatina, filialele Hidroelectrica Hidroserv Bistrita, Hidroserv Slatina, Hidroserv Portile de Fier, Hidroserv Curtea de Arges, Hidroserv Sebes.