Companiile europene sunt semnificativ mai increzatoare in climatul de afaceri din 2011, cu toate ca inca exista diferente marcante intre tari, arata intr-un studiu efectuat de Asociatia Camerelor de Comert si Industrie Europene - Eurochambres. Mai mult de jumatate din respondenti anticipeaza continuarea climatului favorabil care a inceput in 2010 si anul viitor, iar 30% cred ca anul viitor va fi unul chiar mai bun.

Firmele suedeze sunt cele mai optimiste in ce priveste climatul economic pentru 2011, in vreme ce pesimismul domina in randul respondentilor greci. In Romania, 36,4% dintre respondenti sunt optimisti in legatura cu mediul de afaceri, de doua ori mai multi decat in 2010, in timp ce 32,4% dintre companii sunt inca reticente.

Revenirea increderii companiilor este legata de previziunile favorabile in ceea ce priveste cifra de afaceri, ocuparea fortei de munca si investitiile.

Astfel, cifra de afaceri totala in 2010 a depasit asteptarile de anul trecut si 40% dintre companii se asteapta o crestere inclusiv anul viitor. Dintre statele europene cu o economie dominanta, Franta inregistreaza cea mai buna valoare cu o perspectiva pozitiva. Grecia este singurul stat care nu inregistreaza previziuni favorabile.

Exporturile sunt principalii vehiculi ai progresului. Cifra balantei comerciale a evoluat cel mai mult in comparatie cu anul trecut si prezinta valoarea cea mai inalta a celor sase indicatori analizati in studiu.

Companiile participante la studiu estimeaza ca vanzarile interne sa creasca incet, redresarea fiind mai moderata decat vanzarile din exporturi. Din nou, Franta este cea mai optimista, in vreme ce Grecia, Portugalia si Romania prezinta cele mai mici cifre.

Totodata, firmele din 23 de state din totalul de 26 anticipeaza o imbunatatire in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca pentru 2011. Raspunsurile sugereaza ca forta de munca nu se va mai reduce in 2011, doua treimi dintre respondenti anticipand niveluri constante ale angajarii.

In acelasi timp, jumatate dintre respondenti previzioneaza niveluri constante ale investitiilor pentru anul viitor, in timp ce 30% anticipeaza o crestere. Comparativ cu previziunile pentru 2009 si pentru 2010, anul 2011 reprezinta un an decisiv pentru redresarea economica a Europei.

Pentru realizarea studiului economic al Eurochambres au fost chestionate 70.000 de companii europene. Raportul pentru Romania a fost realizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) prin analizarea si centralizarea unui numar de 1069 de chestionare completate de companii, din care 7 nu au fost valide.