Reprezentantii Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR) considera ca acordul cu FMI nu a "facut bine mediului de afaceri". In opinia AOAR, acordul a incercat sa repare unele dezechilibre in sectorul public, insa pentru mediul de afaceri, a adus crestere de TVA, arierate masive si cresterea gradului de insolventa in randul IMM-urilor. In plus, "acea lozinca potrivit careia banii de la FMI sunt destinati rezervei BNR si apararii leului s-a dovedit a fi o ipocrizie, mai considera AOAR. Acesta sustine ca rezerva Bancii Nationale a fost cheltuita pentru plata salariilor si pensiilor prin diverse mecanisme. De asemenea, cerinta FMI referitoare la liberalizarea pretului la energie este vazuta de AOAR vazuta ca o imixtiune in sectorul energetic.

"Liberalizarea va duce, in lipsa altor tipuri de productie, la anularea totala a unor industrii precum chimia, metalurgia, ingrasamintele. Dupa, vom cumpara si ne vom minuna de ce cresc preturile alimentelor. In principiu, oricum FMI nu a scos Romania din recesiune, macar sa nu faca eforturi sa o bage mai rau", a precizat Cristian Parvan, secretar general al AOAR.

Oamenii de afaceri critica Executivul pentru faptul ca nu este preocupat de reindustrializarea Romaniei, fapt care duce la intarzierea iesirii din criza. "La modul general, am devenit producatori in lohn industrial", considera reprezentantii AOAR. In aceste conditii, Romania nu mai are nevoie de vreun acord, fie el stand-by sau de tip preventiv, mai spun oamenii de afaceri.

"Am constatat ca a fost o galeata din care s-a consumat absolut anarhic pentru mentinerea salariilor si a pensiilor nici pe departe pentru solvabilitatea externa a tarii si nici pentru a incuraja productivitatea. Inseamna ca nu avem nevie de un acord in continuare, de niciun fel", a declarat Constantin Bostina, vicepresedinte AOAR.

Acesta a mai spus ca pentru iesirea din criza, autoritatile romane ar trebui sa convina cu FMI, CE si Banca Mondiala sa reesaloneze actuala datorie,pe o perioada de gratie de cel putin 6-7 ani. "Timp in care resursele sa fie pentru investitii si nu pentru rambursarea datoriilor. Sa platim numai dobanzile, ceea ce ar fi o povara mai redusa".

Reprezentantii AOAR au mai spus ca asa cum se iau masuri pentru cresterea salariilor in sectorul public la nivelul anterior reducerii cu 25%, ar trebui sa se vorbeasca si despre revenire TVA la 19%.

Principalele declaratii ale presedintelui AOAR, Florin Pogonaru:

  • Primul lucru pe care putem sa-l spunem este ca acordul cu FMI nu a facut bine mediului de afaceri. Acest acord a incercat sa repare in sectorul public unele dezechilibre substantiale, dar pentru mediul de afaceri a adus la crestere de TVA, arierate masive, distrugerea lanturilor de creare a valorii in cazul IMM-urilor si a mai adus la indatorarea tarii pentru viitor, prin cheltuirea rezervei Bancii Nationale pentru plata de salarii si pensii. Credem ca la nivel psihologic, acordul cu FMI a dus la pierderea din credibilitatea Guvernului si BNR prin faptul ca acea lozinca ca banii de la FMI sunt destinati apararii leului s-a dovedit ca este o ipocrizie, prin cheltuirea acestor rezerve.
  • Avem nevoie de o dezbatere publica ca sa stim ce se va face in privinta privatizarilor. Faptul ca altii ne impun si nu suntem in stare sa ne conducem singuri este un lucru nociv. Dati-ne voie sa nu mai cadem in diverse curse si sa ne trezim ca Romgaz si CEC sunt vandute.
  • Intreprinderile romanesti trebuie sa fie conduse pe baza de criterii de perfomanta. Vrem sa stim in diverse intrepinderi de stat care sunt criteriile dupa care au fost numiti managerii. Poti sa aduci si mama FMI daca tu vei continua sa numesti pe criterii politice si oamenii nu vor fi judecati in baza a ceea ce realizeaza.
  • Nu poti pe plan fiscal sa predici reindustrializarea si sa-i pedepsesti prin impozitul pe munca pe cei care vor sa angajeze oameni.
  • Vrem sa se stabileasca clar... Sa nu se spuna ca banii se duc la BNR si sa se duca in alta parte. In cazul precedent, la ce au fost folositi banii? Gradul de insolventa in randul IMM-urilor este absolut astronomic.
  • Suntem surprinsi sa vedem declaratii ca salariile in sectorul public vor creste din nou cu 15%. Ceva este incoerent. Am intelege daca in sectorul public ar trebui sa fie motivata o anume categorie de functionari publici. Dupa ce am redus cu 25%, crestem cu 15% uniform? Ori, in sectorul public era totul eficient si a fost nevoie de o reducere temporara si apoi crestem uniform pentru ca este un sector efecient?
  • De de ce nu se discuta de aducerea TVA la nivelul anterior? Nu trebuie sa incepi sa spui ceva si de aducerea la loc a TVA?
  • Munca este taxata aberant in Romania. Nu cumva colectarea ar creste daca s-ar reduce CAS? Prin reducerea CAS, forta de munca romaneasca ar deveni mai atractiva pentru investitorii straini. Chiar reducerea CAS ar fi o masura urgenta cu capacitatea de atragere a investitiilor.

Principalele declaratii ale secretarului general al AOAR, Cristian Parvan:

  • La o crestere cu 26% a numarului de comenzi noi, cifra de afaceri creste doar cu 12%. La modul general am devenit producatori in lohn industriali. Avem diverse modele adoptate de unii si de altii. Daca Polonia nu a trecut prin criza se datoreaza productiei industriale. De asemenea, Germania a iesit din criza tot pe exporturi din industria sa.
  • Despre liberalizarea preturilor la energie ceruta de FMI cu ocazia discutarii noului acord. Ce legatura are FMI cu pretul gazelor? Aceasta propunere a fost scoasa dintr-un set de propuneri al Consiliului Investitorilor Straini din Romania. Este o imixtiune. ANRE arata ca Romania are un grad de deschidere suficient. FMI nu rezolva problemele pe care le avem astfel. Pe piata gazelor problema gazelor este si mai interesanta. Romania nu are obligatia sa se alinieze. Cei care zic ca da, ca are aceasta obligatie, mint si dezinformeaza.
  • Liberalizarea va duce, in lipsa altor tipuri de productie, la anularea totala a unor industrii precum chimia, metalurgia, ingrasamintele. Dupa, vom cumpara si ne vom minuna de ce cresc preturile alimentelor. In principiu, oricum FMI nu a scos Romania din recesiune, macar sa nu faca eforturi sa o bage mai rau.

Principalele declaratii ale vicepresedintelui AOAR, Anca Vlad:

  • Principala problemea a companiilor de stat este managementul prost. Nu am nicio problema cu politicul, numai ca este o profesie diferita de cea a  managementului.
  • In problema arieratelor, la inceput a fost o conditionalitate care pe noi ne-a bucurat foarte mult, dar acum a devenit formala.

Principalele declaratii ale vicepresedintelui AOAR, Constantin Bostina

  • A fi sau a nu fi acord cu FMI? Cred ca daca privim lucrurile in mod serios si le analizam din perspectiva rostului FMI, unde si Romania este membra, rostul FMI este acela de a da imprumuturi pentru a asigura solvabilitatea externa a tarii. Daca privim lururile asupra felului in care s-a conceput si derulat acordul cu FMI, care s-a definit ca o centura de siguranta, am constatat ca a fost o galeata din care s-a consumat absolut anarhic pentru mentinerea salariilor si a pensiilor. Nici pe departe pentru solvabilitatea externa a tarii si nu pentru a incuraja actvitatile productive. Insemna ca nu avem nevoie de un acord in continuare, de niciun fel.
  • Cum poti sa pui problmea sa faci un acord preventiv cu o rezerva valutara a Romaniei care din ianuarie 2010 a crescut cu 4 mld. euro. Ce tara este asta in care apelezi la un acord cu FMI, in conditiile in care Rezerva Nationala creste cu 4 mld?. Atunci pentru ce facem imprumuturi cu FMI?. De aceea, opinia noastra este ca lucrurile nu pot sa continue de maniera aceasta, pentru ca daca in 2 ani economia nu a iesit din recesiune, si 2011 este intr-un mare pericol de a se mentine cu crestere negativa.
  • Daca FMI doreste sa ajute Romania sa iasa din recesiune, cred ca autoritatile romane impreuna cu FMI, CE si Banca Mondiala ar trebui sa puna problema reesalonarii actualei datorii pe o perioada de gratie de cel putin 6-7 ani. Timp in care resursele sa fie pentru investitii si nu pentru rambursarea datoriilor. Sa platim numai dobanzile, ceea ce ar fi o povara mai redusa.

AOAR reprezinta o asociatie formata din mai multi oameni de afaceri reprezentand sectoare precum cel energetic, constructii, auto, IT etc. Despre membrii AOAR aflati mai multe de aici.