"Am reusit sa pornim cel mai amplu program de investitii derulat de Guvernul Romaniei in ultimii 20 ani", a anuntat ministrul dezvoltarii regionale, Elena Udrea, dupa sedinta de Guvern de joi. In acest sens, a fost adoptata o Hotarare de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru finantarea cu 100 milioane de euro a modernizarii a circa 300 de kilometri de drumuri din judetele Suceava si Botosani. Aceste investitii sunt incluse in subprogramul privind modernizarea a 10.000 km de drumuri judetene si de interes local. Programul se refera la investitii in infrastructura de interes local in valoare de 4 miliarde de euro pe componentele gestionate de Ministerul Dezvoltarii si de aproape un miliard de euro pe componentele gestionate de Ministerul Mediului.

Udrea a precizat ca cei 10.000 de km la nivel national se impart in 20 de pachete, fiecare vizand cate doua judete. Primul pachet aprobat este destinat judetelor Suceava si Botosani. Cele doua judete au fost selectate pentru ca au fost cele mai rapide, dupa cum sustine ministrul. Licitatia aferenta pachetului de drumuri din judetele Botosani si Suceava va fi demarata saptamana viitoare, dupa publicarea in Monitorul Oficial a hotararii de Guvern.

  • "Sunt judetele care au reusit sa trimita cel mai repede documentatiile si cel mai bine intocmite in asa fel incat ele au parcurs toate procedurile necesare. Au fost finalizate evaluarile in Consiliul tehnico-economic al ministerului si in Consiliul interministerial pentru proiectele de investitii care depasesc 20 de milioane de lei. Urmeaza ca si celelalte pachete combinate de cate doua judete sa fie aprobate pe aceleasi proceduri. Ne-am propus ca pana in 28 martie toate judetele sa treaca prin procedurile prealabile, in fiecare zi avem Consiliul tehnico-economic si Consiliul interministerial de doua ori pe saptamana pentru a putea evalua toate proiectele de investitii care sunt trimise catre ministerul nostru din partea autoritatilor publice locale", a afirmat Udrea. Aceasta a mai spus ca pe la mijlocul lunii aprilie toate pachetele de drumuri vor fi aprobate prin hotarare de guvern.

Potrivit HG, vor fi reabilitate DJ Campulung Moldovenesc-Stulpicani, DJ Suceava-Liteni-Dolhasca, DJ Botosani-Curtesti-Cristesti, DJ Iasi-Flamanzi si vor fi modernizate strazile municipiului Radauti si orasului Liteni.

Udrea a mai spus ca au fost finalizate negocierile timp de cateva luni de Guvern cu bancile si companiile din domeniul constructiilor in vederea finantarii programului. In urma negocierilor, investitorii privati s-au aratat multumiti de modalitatea in care Guvernul si Ministerul Finantelor au hotarat sa faca finantarea programului, sutine ministrul dezvoltarii. Potrivit acesteia, discutiile purtate cu partenerii privati se refereau in principal la garantii si termenele la care Guvernul va face platile pe investitiile realizate. Intrebata care sunt aceste termene si garantii, Udrea a raspuns ca "programul se deruleaza pana in 2015, iar termenul de restituire de plata a costurilor lui este 2020. Sigur ca in orice moment, daca economia o permite si bugetul o permite, acest termen se va reduce. Noi vom face o reevaluare a programului si reducerea acestui termen".

"Primul pachet care va iesi in licitatie va arata cat de atractiv este acest program pentru constructori si banci, nu doar pentru Guvern si autoritatile locale".

Cum se deruleaza programul

Desi programul se va desfasura in perioada 2011-2015, platile catre constructori vor fi facute abia din 2013. Pana atunci, executantul va trebui sa asigure din surse proprii costul lucrarilor.

In ceea ce priveste finantarea proiectelor, proiectele incep sa se deruleze din 2011 si urmeaza sa finalizeze lucrarile in 2015, lucrarile de constructie. Plata proiectelor se deruleaza pe intervalul 2011-2020. Finantarea proiectelor se asigura din sume alocate anual, cu aceasta destinatie din fonduri externe rambursabile si nerambursabile, de la bugetul de stat, de la bugetele ministerelor de resort, precum si din alte surse legal constituite.

  • Constructorii vor contracta lucrarile si le vor incepe din fonduri proprii sau din imprumuturi bancare garantate de stat. Incepind din 2013, autoritatea contractanta va incepe sa achite contravaloarea acestor lucrari pe masura ce sunt finalizate.

HotNews.ro a prezentat pe largcum ar putea lasa Ministerul Dezvoltarii si Ministerul Mediului viitoarelor guvernari o nota de plata de 5 miliarde de euro prin Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii.