Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a transmis marti firmei franceze Colas SA o notificare pentru a remedia, pana la data de 15 aprilie 2011, deficientele constatate in ceea ce priveste tronsonul de autostrada Cernavoda-Medgidia. "Masura a fost luata avand in vedere intarzierea firmei in indeplinirea obligatiilor sale contractuale privind activitatea de proiectare si executie a obiectivului mentionat, slaba mobilizare a echipamentelor in santier precum si lipsa unui program de lucrari coerent care sa demonstreze capacitatea sa tehnica si organizatorica de a finaliza lucrarile in termenul prevazut", se arata intr-un comunicat al CNADNR.

Potrivit institutiei, neconformarea constructorului pana la data de 15 aprilie 2011 conduce la rezilierea contractului.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat recent ca firma franceza Colas a solicitat suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro intrucat a schimbat traseul.

"Colas a solicitat opt milioane de euro pentru un proiect pe care nici nu l-au depus inca. Termenul a predare a fost acum trei luni si daca refuza sa lucreze, sa plece acasa. Am observat totusi ca dupa primele mele declaratii au trimis cativa oameni pe teren", a spus ministrul.

"Exista o problema cu una dintre companii, care practic refuza sa lucreze (...) si probabil vom ajunge la solutia extrema, aceea a rezilierii contractului. Vom relansa licitatia daca, si cred ca aceasta va fi solutia, va fi reziliat contractul. Nu putem face curte cuiva care nu vrea sa munceasca in Romania", a declarat Anca Boagiu, la inceputul lunii martie, pentru Stirile Pro TV.

Potrivit ziarului Gandul, intr-o alta declaratie facuta pentru postul national de radio, Anca Boagiu i-a acuzat pe cei de la Colas ca "zac ca o molusca". "Aveau pasaje, aveau viaducte... ea s-a modificat, a devenit o solutie mult mai facila, bazata pe umplutura de pamant. Daca schimba solutia si inseamna in costuri bani mult mai putini si compania imi spune: "Imi dai, in primul rand, 8 milioane, ca am zacut ca o molusca pe contractul asta pana acum si nu am facut nimic" dupa care: "Sa stii ca nu termin proiectul pana in 2013", atunci eu nu inteleg decat ca nu vrei sa lucrezi", a mai declarat ministrul pentru postul national de radio.

Tronsonul are 20 de kilometri, iar contractul a fost castigat de Colas in noiembrie 2008. Valoarea contractului este estimata la 634,3 milioane de lei.

Anca Boagiu a declarat pentru HotNews.ro ca unul din obiectivele ministerului pentru 2011 este de a deschide traficul catre litoral la inceputul sezonului estival, cu finalizarea lucrarilor la sfarsitul anului viitor.