Productia industriala a crescut in primele doua luni ale anului cu 12,2% comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, in principal datorita avansului din industria prelucratoare, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In luna februarie, productia a avansat cu 5,1% fata de luna anterioara si cu 12% comparativ cu luna corespunzatoare din 2010.

In perioada ianuarie-februarie, productia industriala (serie bruta) a fost cu 12,2% mai mare decat in primele doua luni ale anului trecut, datorita cresterilor inregistrate in industria prelucratoare (+14,6%), productia

si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+3,0%) si industria extractiva (+2,1%).

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri la toate categoriile de bunuri. Astfel, in industria bunurilor intermediare productia a urcat cu 21,9%, in industria bunurilor de folosinta indelungata a avansat cu 17,0%, iar in industria bunurilor de capital, industria bunurilor de uz curent si industria energetica productia s-a majorat cu 14,3%, 6,3%, respectiv 1,3%.

In luna februarie, productia industriala a crescut cu 5,1% fata de luna precedenta, datorita majorarii cu 7,6% a productiei din industria prelucratoare. Industria extractiva a ramas la acelasi nivel, iar productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a scazut cu 7,4%.

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor de folosinta indelungata (+11,2%), industria bunurilor intermediare (+10,9%), industria bunurilor de capital (+7,4%) si industria bunurilor de uz curent (+5,4%). Industria energetica a scazut cu 7,9%.

Comparativ cu luna februarie 2010, productia industriala a avansat cu 12,6%, sustinuta de cresterea tuturor sectoarelor industriale: industria prelucratoare (+14,9%), industria extractiva si productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat cu cate 3,0%.

In ceea ce priveste marile grupe industriale, s-au inregistrat cresteri la toate categoriile de bunuri: in industria bunurilor intermediare (+22,8%), in industria bunurilor de folosinta indelungata (+18,5%), in industria bunurilor de capital (+14,6%), in industria bunurilor de uz curent (+5,1%) si in industria energetica (+1,5%).