Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anuntat noi reguli care vor fi aplicate in contractele semnate pentru cei 183 de km de autostrada de pe Coridorul 4 finantati din fonduri europene. Potrivit noilor reguli, nu este posibila depasirea cu mai mult de 10% din valoarea de contract actualizata conform indicilor statistici, sau schimbarilor de legislatie. In plus, pentru intarzierea inregistrata in finalizarea contractului in termenul prevazut, penalitatile vor fi de 0,1% din valoarea de contract in lei, fara TVA, pentru fiecare de zi de intarziere. Vezi in text si alte noi reguli.

  • In plus beneficiarul va avea posibilitatea de a acorda antreprenorului, dreptul de acces in Santier si punerea in posesia acestuia si etapizat, pe sectoare, acesta avand obligatia sa execute lucrarile in conformitate cu aceasta etapizare si cu respectarea termenelor contractuale stabilite.
  • Prin aceasta masura, antreprenorul va lucra pe sectiunile libere de sarcini, dand timp beneficiarului de a obtine restul terenurilor in baza documentatiilor realizate de catre antreprenor, astfel incat sa fie respectate termenele contractuale. Mai mult, nu se pot formula revendicari de extindere de timp si costuri suplimentare de catre constructor pe motivul nepredarii terenurilor, iar constructorul nu va putea suspenda lucrarile pentru ca programul sau prevede a se lucra pe o sectiune inaccesibila.
  • In ceea ce priveste programul de executie, antreprenorul ii va remite inginerului un program de lucru detaliat in termen de 28 de zile de la data de incepere a lucrarilor. Antreprenorul va remite programe actualizate la intervale nu mai mari de trei luni.
  • In plus, antreprenorul ii va furniza inginerului actualizari saptamanale ale programului care sa confirme intervalul de desfasurare, locul si natura fiecarei activitati care se va efectua pe santier in cursul saptamanii ulterioare. Mai mult, antreprenorul este obligat sa ia masuri pentru intocmirea documentatiei complete pentru obtinerea Autorizatiei de Construire, in caz contrar fiind aplicate penalitati.
  • In privinta ritmului evolutiei lucrarilor, controlul progresului lucrarilor se va face printr-un sistem de puncte de referinta (benchmarkuri), care va permite urmarirea facila a progreselor si identificarea intarzierilor.
  • Pentru fiecare sectiune vor fi stabilite 6 puncte de referinta, iar penalitatile vor fi de 500.000 de euro pentru fiecare intarziere in atingerea oricaruia dintre punctele de referinta.

"Am anuntat de saptamana trecuta ca o ilustrare ferma a noii politici la nivelul MTI este graficul penalitatilor pe care Compania de Drumuri le-a impus constructorilor care nu si-au respectat angajamentele. Vorbim de 40 de milioane de euro pe care statul roman trebuie sa ii recupereze dand un semnal clar ca nu mai accepta sa fie pagubit. Nu am niciun parti-pris fata de nicio firma din orice tara ar proveni. Cand isi vor face bine treaba voi lauda orice firma, indiferent de tara de provenienta sau de reputatia ei in mass-media. Cand insa nu si-o va face, voi actiona", a spus ministrul Anca Boagiu.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a anuntat, saptamana trecuta, castigatorii licitatiilor pentru mai multe loturi din tronsoanele de autostrada Nadlac-Arad, Timisoara-Lugoj, Lugoj-Deva, Orastie-Sibiu. Printre castigatori se afla Grupul Romstrade (controlat de omul de afaceri Nelu Iordache), Spedition UMB si Tehnostrade (companii detinute de Dorinel Umbrarescu, unul dintre oamenii de afaceri supranumiti si "regii asfaltului), Strabag (care are numeroase afaceri cu statul si care se mai ocupa deja de constructia unui alt tronson de autostradă din Coridorul IV Paneuropean) si Astaldi (se ocupa, de asemenea, de un alt tronson de autostrada).