INS: Preturile productiei industriale au crescut cu 1,1% in martie

de Dragos Comache     HotNews.ro
Marţi, 3 mai 2011, 10:01 Economie | Companii

Preturile productiei industriale au crescut in martie cu 1,1% comparativ cu luna precedenta si cu 11% fata de aceeasi luna din 2010, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Comparativ cu luna februarie, preturile productiei industriale pentru piata interna si cele pentru piata externa au urcat cu 1,0%, respectiv cu 1,2%.

Pe sectoare de activitate s-au inregistrat cresteri de preturi in industria prelucratoare (+1,4%) si la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+1,0%). In acelasi timp, scaderi de preturi s-au inregistrat in industria extractiva (-1,4%) si la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (-0,3%).

Pe marile grupe industriale se constata cresteri de preturi in industria energetica (+2,3%), industria bunurilor de uz curent (+1,0%) si industria bunurilor intermediare (+0,5%). Preturile au scazut in industria bunurilor de folosinta indelungata (-0,3%) si industria bunurilor de capital (-0,1%).

Preturile la producator au crescut cu 11% comparativ cu martie 2010

Fata de aceeasi luna a anului trecut, preturile productiei industriale (piata interna si piata externa) au avansat cu 11%, pe fondul cresterilor din  industria prelucratoare (+13,3%), la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+8,7%), in industria extractiva (+5,9%), la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+0,7%).

Pe marile grupe industriale, cresteri semnificative de preturi se remarca la produsele din industria bunurilor intermediare (+15,7%) si industria energetica (+11,9%). Sub nivelul inregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de uz curent (+9,6%), industria bunurilor de capital (+4,2%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+2,3%).

Indicele preturilor productiei industriale se determina pe baza unui sistem de ponderi constante care se stabileste separat pe destinatii, dupa cum acesta serveste la calculul indicelui preturilor productiei industriale livrata pietei interne sau indicelui preturilor productiei industriale livrata la export. Valorile de ponderare pe destinatii pentru toate nivelele de agregare s-au determinat din Ancheta Statistica Anuala (structurala).

Indicele preturilor productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) se calculeaza ca medie aritmetica ponderata dintre indicele preturilor productiei industriale livrata pe piata interna si indicele preturilor productiei industriale livrata pe piata externa, pe fiecare nivel de agregare (clasa, grupa, diviziune, sectiune, total industrie).


Citeste mai multe despre   












Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

786 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri