Conducerea CFR Marfa a decis ca programul de lucru al angajatilor companiei sa fie redus de la 5 la 4 zile saptamanal, salariile urmand sa scada si ele cu 20%. Anuntul a fost facut de CNS "Cartel Alfa", care anunta ca sustine protestul Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, care s-a opus acestor masuri, potrivit Mediafax.

Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa" sustine insa ca aceasta masura incalca contractul de munca valabil in cadrul Companiei "CFR Marfa", hotararea fiind luata fara acordul Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, sindicat reprezentativ, si fara respectarea prevederilor legale in vigoare.

"Reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile provoaca lucratorilor o pierdere salariala de 20 la suta care se adauga unei reduceri a veniturilor salariale de 30 la suta, stabilite anul trecut si valabila si pentru anul 2011 si vine pe fondul reducerilor de personal. In prezent in cadul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa ᅡCFR Marfaᅡ SA are loc concedierea colectiva a 3.000 de angajati, dintre care 2.581 de lucratori urmand sa intre in somaj, diferenta de 419 avand varsta de pensionare", se arata intr-un comunicat.

CNS "Cartel Alfa", la care Federatia Mecanicilor de Locomotiva este afiliata, considera ca aceasta decizie, luata unilateral de conducerea Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa "CFR Marfa", este "dovada incompetentei manageriale care intelege ca reforma inseamna doar concediere colectiva si reducere salariala".

Sindicalistii precizeaza ca restructurarea trebuie sa inceapa cu restructurarea politicilor de stat si a managementului Societatii, care a dovedit incapacitate repetata in a rezolva problemele Companiei, prin metinerea unor politici economice defavorabile, prin plata de taxe foarte mari pentru accesul pe infrastructura ferofiara, achizitii de energie electrica la suprapreturi si pastrarea la valori ridicate a accizelor pentru motorina.

CNS "Cartel Alfa" cere ministerului sa impuna conducerii Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa SA sa negocieze de indata cu reprezentantii Federatia Mecanicilor de Locomotiva, pentru gasirea unor solutii "legale", care sa respecte contractul colectiv de munca, aflat in vigoare.