Circa 60% dintre directorii financiari ai companiilor din Romania considera ca mediul actual este marcat de o incertitudine economica si financiara peste nivelul normal, ridicat sau foarte ridicat, se arata intr-un studiu realizat de Deloitte in randul directorilor financiari din regiune. Totodata, 80% dintre respondenti cred ca firma pe care o reprezinta isi va imbunatati capacitatea de a-si onora datoriile la scadenta in urmatoarele 12 luni.

"Chiar daca o serie de indicatori economici indica posibila iesire din criza economica, ea persista in strategiile directorilor financiari. Rezultatele indica o crestere a optimismului in privinta perspectivelor economice si financiare, precum si accelerarea dinamismului pe piata locala. Este evident, insa, ca la unison cu sentimentul din regiune, criza care a lovit lumea acum trei ani este inca proaspata in mintea lor", a declarat Pieter Wessel, partener taxe Deloitte Romania.

El mai arata ca directorii financiari raman concentrati pe reducerea costurilor si controlul datoriilor. "Aversiunea fata de risc se mentine la un nivel ridicat (70% dintre respondenti) si noi aliante sunt anticipate pe piata, 70% dintre respondenti preconizand un nou val de fuziuni si achizitii in Romania, in urmatoarele 12 luni", a mai spus Wessel.

La intrebarea privind perspectivele financiare fata de acum trei luni, 40% dintre cei chestionati si-a exprimat optimismul.

Studiul mai arata ca majoritatea companiilor se vor concentra pe pietele curente, 71% dintre respondenti vizand venituri in crestere. Totusi, piata locala ramane principalul contributor la cresterea veniturilor companiei.

Un sfert dintre directorii financiari chestionati se asteapta ca datoriile companiilor lor sa creasca semnificativ in urmatorii trei ani, insa majoritatea acestora au incredere in capacitatea companiilor lor de a-si onora datoriile la scadenta, in urmatorii trei ani.

La nivelul Europei Centrale, directorii financiari ai marilor companii din cele sase tari cuprinse in studiu sunt in general optimisti in privinta perspectivelor financiare. Cu toate acestea, majoritatea raman prudenti si recunosc ca inca nu este momentul asumarii de noi riscuri asupra bilanturilor financiare.

Potrivit lui Gavin Flook, regional managing partner audit, "din raport reiese ca directorii financiari nu vor sa pericliteze in niciun fel redresarea prin care trec companiile si economiile lor de ceva timp".

Aproape jumatate dintre participantii la studiu spun ca isi vor concentra atentia cu precadere asupra cresterii veniturilor din pietele existente in 2011, in timp ce 17% se vor axa pe noi piete. In acelasi timp, 62% dintre respondenti considera ca piata locala reprezinta principala sursa de crestere a veniturilor, urmata de regiunea central-europeana (16%) si de Marea Britanie si zona euro (14%).

"Aceasta statistica indica un mediu de lucru in care companiile se concentreaza pe ceea ce stiu ele sa faca mai bine", adauga Flook.

O alta tema majora in randul directorilor financiari este scaderea costurilor; 95% dintre cei chestionati considera acest obiectiv drept o prioritate majora (54%) sau importanta (41%) in urmatoarele 12 luni.

"Studiul sugereaza, de asemenea, ca directorii financiari din regiune sunt in mare parte multumiti de nivelul actual al provizioanelor construite pentru acoperirea creantelor; in timp ce 60% dintre ei preconizeaza ca nivelul datoriilor din bilant va creste putin sau se va mentine la acelasi nivel in urmatorii trei ani, peste jumatate dintre respondenti cred ca firma pe care o reprezinta isi va imbunatati capacitatea de a-si onora datoriile la scadenta (serviciului datoriei), in aceeasi perioada de timp", a mai spus Gavin Flook.

Aceste concluzii sunt cuprinse in primul studiu realizat de Deloitte la nivelul directorilor financiari din regiune, pe un esantion de 138 de respondenti din Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia.