Societatea Electrocentrale Bucuresti a anuntat ca va avea, la sfarsitul acestui an, pierderi de o jumatate de miliard de lei, daca tariful energiei termice nu va creste pana in toamna. Electrocentrale avertizeaza ca populatia va avea de suferit in sezonul rece, pentru ca societatea nu va mai avea bani sa plateasca gazele, care sunt din ce in ce mai scumpe, anunta Rador.

Societatea Electrocentrale si-a exprimat aceasta pozitie, dupa ce Primaria Capitalei a suspendat propunerea Agentiei Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, de majorare cu 12% a gigacaloriei, pana la finalizarea auditului privind calculul tarifului la energia termica cerut de primul ministru, dupa recenta intalnire cu primarii din Bucuresti.