Jurnalul economic RFI - HotNews.ro: Programul "Rabla" ar putea fi aplicat si in Franta

de Carla Dinu     HotNews.ro
Miercuri, 3 decembrie 2008, 9:27 Economie | Consumator

Ministrii de finante UE
Planul european de relansare pare din ce in ce mai greu de pus in practica. Ministrii de finante europeni nu au reusit ieri sa se puna de acord asupra reducerii taxei pe valoare adaugata. O decizie ar urma sa fie luata insa la Consiliul European din 11-12 decembrie. Comisia Europeana propusese reducerea TVA pentru produsele ecologice si serviciile care folosesc munca intensiva ca parte a planului anticriza de 200 de miliarde de euro. Ministrii de finante au avut opinii diferite si in ceea ce priveste efortul financiar pe care fiecare tara trebuie sa-l faca pentru a combate criza. Ei au aprobat cu prudenta planul de relansare economica fara insa sa se angajeze ferm in favoarea acestuia.

Programul rabla in Franta
Programul rabla ar putea fi introdus si in Franta. Potrivit cotidianului « Le Monde » presedintele Nicolas Sarkozy ar putea anunta, maine, o prima de casare de o mie de euro pentru a sustine piata autohtona de automobile. Masura face parte din planul francez de relansare economica.

Bursa americana si Ford
Bursa de pe Wall Street a crescut  usor, ieri, dupa scaderile spectaculoase din ajun. Indicele Dow Jones a castigat …, iar Nasdaq… …. . Sperantele au revenit dupa ce conducerea Ford a anuntat ca grupul detine suficiente lichiditati pentru a traversa exercitiul bugetar 2009 fara a recurge la un ajutor federal. Ford este cel mai putin afectata dintre cele trei mari companii producatoare de automobile din Statele Unite. Pentru General Motors vestile sunt dintre cele mai rele: ultimele date anunta o scadere cu 41% a vanzarilor in octombrie in Statele Unite.

Burse europene
In Europa marile burse au inchis ieri pe verde, cu cresteri intre doua si patru procente. Bursa de la Bucuresti a scazut insa cu 1,9%, pe una dintre cele mai reduse lichidităţi din acest an.

Euroasig-faliment
In Romania, societatea de asigurare-reeasigurare Euroasig a intrat in procedura de faliment. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a anuntat ca sumele cuvenite celor care au incheiat contracte cu societatea vor fi recuperate de la Fondul de Garantare. Euroasig sustine ca putea evita falimentul intrucat a avut cumparatori din mai multe tari. Sechestrul pe actiuni a impiedicat insa orice tranzactie.

Romania – Sapard
Romanii si bulgarii, beneficiari ai programului Sapard, vor primi fonduri europene si anul viitor. Comisia Europena a decis ieri sa prelungeasca programul Saparad in speranta ca autoritatile din cele doua tari vor gestiona mai bine fondurile, iar beneficiarii se vor descurca mai bine cu alcatuirea proietelor.

Benzina mai ieftina de 40 lei
In Romania, pretul benzinei a scazut sub 3 lei pe litru pentru prima data dupa 3 ani. Petrom a ieftinit de azi pretul carburantilor cu 9 bani pe litru. Astfel, benzina premium fara plumb va costa 2 lei si 95 de bani litrul. Cea mai ieftina motorina se va vinde cu 3 lei si 46  de bani. Pe plan international, preţul petrolului a scăzut, ieri, cu aproape doi dolari, ajungand sub 48 de dolari pe baril. Este cel mai mic nivel din ultimii 3 ani si jumatate. Se asteapta ca pretul titeiului sa scada si mai mult, dupa ce autoritatile americane vor publica, azi, datele săptămânale referitoare la stocurile de petrol.

Curs valutar
Moneda nationala s-a depreciat fata de euro urmand tendinta celorlalte valute din regiune. Banca Nationala a cotat pentru astazi un euro la 3,809 lei. Dolarul a depasit din nou pragul de 3 lei. Pe plan international euro a crescut usor fata de moneda americana.

Si, din agenda economica a zilei:

1. Institutul de Statistica de la Bucuresti este asteptat sa anunte Produsul intern brut pe al treilea trimestru
2. In zona euro, sunt publicate statisticile privind vanzarile cu amanuntul pe luna octombrie
























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

193 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    programul rabla (Miercuri, 3 decembrie 2008, 17:48)

    francezu' [anonim]

    Bre, programul rabla a mai fost aplicat in Franta, inainte de a fi aplicat in Romania, deci ai nostri stiau de unde sa il "fure"...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri