Romanii au ales sa isi petreaca Revelionul in tara. Turismul in Romania si plecarile in strainatate vor fi afectate de criza in 2009

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 28 decembrie 2008, 21:22 Economie | Consumator

Circa 104.000 turisti au ales sa isi petreaca Revelionul 2008/2009 in tara, in scadere cu 23% fata de anul trecut si numai 13.000 in strainatate (in scadere cu 38% fata de anul trecut), pe fondul crizei economice, potrivit unui comunicat emis de Federatia Patronatelor din Turism.

"Turistii romani au incercat sa uite de criza economica si, ca atare, in acest an, de Revelion, multi au preferat sa-si petreaca Sarbatorile de Iarna intr-un hotel sau o pensiune din tara sau o locatie din strainatate. Cele mai solicitate statiuni din tara noastra au fost cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare se estimeaza ca va ajunge la 98%", potrivit comunicatului Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, citat de NewsIn. Astfel, in ceea ce priveste preferintele romanilor centralizate de FPTR, turismul intern de Revelion arata ca 104.000 persoane (in scadere cu 23% fata de cei 135.000 turisti de anul trecut) au cheltuit 142,6 milioane lei (in scadere cu 7% fata de anul trecut).

Oferta de locuri de cazare este in continuare mult depasita de cerere, iar situatia este aparent paradoxala: tarifele de pe Valea Prahovei si din Poiana Brasov s-au majorat fata de anul trecut si cu toate acestea, hotelurile si pensiunile vor fi pline de Anul Nou. Acest aspect se justifica prin faptul ca totalul locurilor de cazare disponibile in aceasta zona in hoteluri nu trece de 30.000, in vreme ce numai Capitala are sute de mii de potentiali clienti, de aceea este normal ca, pentru aceasta perioada, sa fie o cerere foarte mare, mai informeaza federatia patronala.

Si in celelalte statiuni montane cererea a fost mare, ajungandu-se la un grad de ocupare de 85 % din capacitatea de cazare. Un alt segment solicitat a fost cel al marilor orase, unde vor petrece trecerea in noul an in hoteluri si in restaurante aproximativ 40.000 turisti, conform datelor federatiei patronale din turism. In turismul rural, vor sarbatori Anul Nou aproximativ 25.000 turisti, care vor cheltui aproximativ 40 milioane lei, estimeaza federatia. Exista si o categorie de turisti care prefera petrecerea Revelionului in Delta Dunarii, insa numarul acestora este cu 50% mai mic fata de anul trecut. La aceste cifre se adauga aproximativ 18.000 de turisti care vor petrece sarbatorile in diferite statiuni balneoclimatice, in scadere cu 18% fata de anul trecut.

De asemenea, aproximativ 13.000 isi vor petrece Revelionul 2008/2009 in strainatate, in scadere cu 38% fata de anul trecut, cand peste 20.000 turisti romani au ales destinatii din afara tarii pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Cele mai solicitate destinatii externe in acest an au fost: Austria, Grecia, Bulgaria, Turcia, Egipt, Franta si Tunisia, mai informeaza sursa citata. Acestia au cheltuit 6,6 milioane euro (in scadere cu 16% fata de anul trecut).

Mai exista si turistii individuali, care nu au apelat la servicii de turism organizat si al caror numar nu poate fi apreciat.

In perioada urmatoare, preturile vor scadea cu aproximativ 30-50%, ceea ce inseamna ca sezonul de iarna se va prelungi pana in luna martie, daca este luata in calcul zapada abundenta cazuta in ultimele zile in toata tara, potrivit datelor federatiei din turism.

Anul turistic 2009 va fi marcat de evolutia crizei economico – financiare, cu repercusiuni negative asupra circulatiei turistice in Romania si a plecarilor romanilor in strainatate, potrivit comunicatului emis duminica de Federatia Patronala din Turismul Romanesc.

In ceea ce priveste estimarile turismului din Romania in 2008, FPTR spune ca acest an poate fi impartit in doua perioade: primele trei trimestre s-au caracterizat printr-o usoara crestere fata de 2007, iar ultimul trimestru este caracterizat de o scadere semnificativa a activitatii raportata la aceeasi perioada a anului 2007.

"In 2008, se constata o crestere cu 3,6% a capacitatilor din structurile turistice cu functiuni de cazare, cresterea cea mai importanta  fiind in pensiuni urbane si rurale . Acest fenomen poate fi explicat prin volumul mai redus al efortului financiar necesar investitiilor in pensiuni turistice si cresterii interesului pentru aceasta forma de turism", potrivit comunicatului FPTR.

Efortul investitional in dezvoltarea si modernizarea structurilor turistice de categorie superioara, ritmul de crestere a capacitatilor in aceste categorii fiind in crestere cu 17,8% la 5 stele, cu 38% la 4 stele si cu 3,5% la 3 stele. S-au redus capacitatile din structurile neclasificate cu 3,3%. In zona infrastructurii turistice, au loc fenomene cu efecte favorabile asupra dezvoltarii turismului in tara noastra, constata federatia patronala.

Privind calatoriile internationale la frontierele Romaniei, acest indicator reprezinta treceri la frontiera care nu intotdeauna se fac in scopuri turistice. Anul 2008 poate fi caracterizat ca un an cu ritm de crestere deosebit a intrarilor de vizitatori straini la frontiera, cresterea fiind de 20% (7.721.741 in 2007 si  9.266.100 in 2008). Sosirile din Europa cresc cu 21% fata de anul precedent, iar cele din Ucu iunea Europeana cresc cu un procent de 21%.  Pe tari de provenienta, cresteri importante s-au consemnat pentru: Bulgaria (cu 48%), Ungaria (cu 15%), Italia (cu 14%), Germania (cu 15%), Regatul Unit (cu 13%). S-au mai inregistrat cresteri importane ale sosirilor din Republica Moldova (cu 43%), Turcia (cu 9%), in timp ce sosirile din Ucraina sunt la acelasi nivel ca in anul anterior, mai informeaza FPTR.

"Anul 2008 a fost si din punct de vedere al turismului, al doilea an al apartenentei la Uniunea Europeana. Lipsa oricaror restrictii de calatorie in spatiul comunitar pentru cetatenii romani a mentinut apetitul  romanilor pentru calatorii in strainatate in dauna calatoriilor pentru vacante in Romania. Pe de alta parte, am asistat la o crestere semnificativa a sosirilor de turisti din Uniunea Europeana, fapt determinat de dorinta cetatenilor UE de a cunoaste mai bine noii membri ai UE", mai spun reprezentantii federatiei patronale.

Calatoriile romanilor in strainate au crescut cu 20% (1.097.756 in 2007 si  1.317.600 in 2008), diferenta dintre calatoriile romanilor in strainatate si intrarile de straini in tara fiind de 3,9 milioane persoane. Prin agentii de turism, au plecat in strainatate 730.000 persoane, ceea ce reprezinta 5,5% din totalul plecarilor in strainatate.

Agentiile de turism au inregistrat rezultate inferioare celor din 2007 la actiunile turistice interne, desi numarul turistilor antrenati in astfel de actiuni, per total , fiind cu 4,4 procente mai mare  (1.249.240 in 2007 si 1.304 200 in 2008), dar la numarul de turisti -zile, care masoara volumul prestatiilor, se constata o reducere cu 8,7 procente fata de anul anterior.

Actiunile turistice externe au cunoscut o dezvoltare remarcabila, cresterea fiind de 18,9% la numarul de turisti si de 21,7% la numarul de turisti-zile. Principalele beneficiare ale acestor cresteri au fost: Egipt (cu 37,2%), Austria (cu 58%), Turcia (cu 58,4%), Regatul Unit (cu 53,7%), Franta (cu 19,7%), Bulgaria (cu 19,6%). Tarile cu traditie, precum Italia sau Spania, s-au bucurat de mai putin interes din partea romanilor.

"Explicatia cresterii numarului de calatorii in strainatate consta in ameliorarea nivelului de trai a populatiei, in special intarirea clasei de mijloc, dorinta de calatori si a lua contact cu alte culturi si civilizatii, calitatea superioara a serviciilor turistice oferite, libertatea de a calatori in Europa", potrivit FPTR.

























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

936 vizualizari

  • -2 (4 voturi)    
    Noroc cu noul ministru al turismului (Duminică, 28 decembrie 2008, 21:36)

    Alex [anonim]

    Ca va face ca lucrurile sa mearga mai bine.
    Sau mai rau ?
  • +7 (7 voturi)    
    care turism? (Duminică, 28 decembrie 2008, 22:15)

    kostel [anonim]

    care turism dom'le? ala in care an de an maresc preturile la cazare pe litoral dar varul de pe pereti se scorojeste de ajungi sa vezi culoarea mov data prin anii '80? asta se cheama hotie pe fata iar nu turism. in plus, preturile la noi sunt duble fata de cele din afara, dar la calitatea serviciilor stam de 4 ori mai rau decat respectivele unitati hoteliere de peste hotare. ce e asa de greu sa recunoasteti adevarul? romanul tot roman este: sa faca bani (a se citi "sa fure") cu cat mai mic efort. si apoi se plang ca nu le merge. pai un sejur de 5 stele in viena de craciun sau revelion e mai ieftin decat o amarata de cazare in predeal la 3 stele. Si va mai plangeti? rusine.
  • +1 (1 vot)    
    Statistici... (Luni, 29 decembrie 2008, 0:33)

    peter [anonim]

    Ca de obicei, valorile prezentate nu sunt reprezentative. Sunt valori obtinute de la agentii locale de turism, ceea ce reprezinta doar o (mica) parte din total. Ce-i drept, se specifica in text, ca "Mai exista si turistii individuali, care nu au apelat la servicii de turism organizat si al caror numar nu poate fi apreciat.", dar tocmai turistii care prefera excursiile in strainatate sunt cei care se incadreaza in aceasta categorie. Personal nu am apelat la o agentie autohtona de cel putin cinci ani sa-mi organizez condediile, si nici nu cunosc persoane care sa fi apelat la ei. Asadar ma indoiesc ca acea valoare de 13000 e apropiata de realitate.
    • 0 (0 voturi)    
      ...lipsa (Luni, 29 decembrie 2008, 2:03)

      pan [anonim] i-a raspuns lui peter

      pai n-au fost niciodata stiri bazate pe statistici...nu demult se zicea ca toata lumea merge in vacanta (fals), iar acum ca totul este in cealalta parte a barometrului. cam asa sunt stirile in romania...exagerate!
  • +1 (1 vot)    
    manipulare (Luni, 29 decembrie 2008, 1:30)

    Niggerson [utilizator]

    Articolele din presa, in general, sunt unelte de manipulare a populatiei ! La aceste unelte au acces "cocalarii" ce ne conduc ! Noi, ajtia mici, suntem cenzurati de la bun inceput, de aici, de Hotnews. Super tare !
  • 0 (0 voturi)    
    statistici (Luni, 29 decembrie 2008, 14:36)

    calatorul [anonim]

    Eu nu stiu de unde au datele astea,in schimb,stiu,ca am facut in anul trecut si voi face si anul acesta si probabil si cel viitor, revelionul in strainatate fiindca este mult mai ieftin si ma simt mai bine tratat.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri