Guvernul Germaniei a autorizat joi cultivarea cu titlu de proba, in camp deschis, a cartofului modificat genetic Amflora, realizat de chimistii de la BASF, a anuntat luni ministerul Agriculturii, citat de AFP.

Autoritatile germane considera ca acest tip de cartof nu prezinta pericol pentru sanatatea oamenilor sau pentru mediu, a precizat un purtator de cuvant al ministerului. Decizia vine dupa ce Germania a interzis cultura porumbului modificat genetic realizat de grupul american Monsanto.

BASF va cultiva sortimentul Amflora in statul Mecklenburg-Pomerania de Vest.

Acest tip de cartof detine un procent mai mare de amilopectina, un compus al amidonului folosit in industria textila sau a hartiei.

Chimistii germani, care si-au multiplicat cercetarile in domeniul organismelor modificate genetic, asteapta ca Amflora sa fie autorizat de forurile europene, in conditiile in care Germania a acuzat in mai multe randuri Bruxelles-ul ca blocheaza aceast acord din considerente politice.

BASF a depus si o plangere in fata Curtii Europene de Justitie pe marginea acestui subiect.