Sacrificarea traditionala a animalelor ca parte a unor obiceiuri nationale este acceptata de noua legislatie europeana, votata miercuri de Parlamentul European, informeaza un comunicat de presa al institutiei. Altfel, legislatia prevede obligativitatea ca animalele sa fie asomate inainte de a fi sacrificate, pentru a se evita suferinta acestora.

Exceptie de la regula se mai face in conditiile in care animalele sunt ucise in cadrul unor experimente tehnice sau ştiinţifice, în cadrul activităţilor de vânătoare, manifestări culturale sau sportive sau de către un veterinar, în contextul practicii sale medicale, arata Parlamentul European.

Eurodeputatii au considerat ca imobilizarea animalelor înaintea sacrificarii poate fi foarte stresantă, de aceea trebuie redusă pe cât posibil si au votat prevederi specifice, care menţionează că niciun animal nu trebuie imobilizat dacă persoana responsabilă de asomarea sau sacrificarea animalului în cauză nu este pregătită să execute această operaţie. De asemenea, sângerarea trebuie să înceapă cât mai curând posibil după asomare (pentru a garanta că animalul moare în timpul asomării), iar animalele trebuie să fie moarte înaintea executării oricărei proceduri cu potenţial dureros (jupuire sau eviscerare).

Personal calificat

In fiecare abator va fi desemnat un responsabil cu bunăstarea animalelor, care să garanteze că abatorul respectiv respectă normele stabilite prin prezentul regulament, dar subliniază că responsabilitatea pentru asigurarea aplicării acestei legislaţii trebuie totuşi să revină companiilor, şi nu unei persoane.

Personalul implicat în operaţiile de ucidere şi operaţiile aferente trebuie să urmeze cursuri de formare adecvate, care să se finalizeze cu acordarea unui certificat de competenţe.