Rovinietele autocolante vor fi inlocuite, incepand cu data de 1 august 2010, cu roviniete electronice, tariful de utilizare al drumurilor urmand a fi achitat numai prin intermediul unui sistem informatic, a anuntat Ministerul Transporturilor si Infrastructurii. Potrivit unui proiect de ordonanta initiat de minister, emiterea, monitorizarea si controlul rovinietei se vor realiza printr-un sistem ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea si controlul achitarii tarifului de utilizare.

Cititi aici nota de fundamentare a proiectului de ordonanta.

"In prezent nu exista o baza de date actualizata on-line astfel incat, la controlul efectuat in trafic de personalul cu atributii de control, acesta nu are certitudinea ca rovinieta aflata la bordul vehiculului este conforma. Se constata faptul ca foarte multi utilizatori nu achita acest tarif, ceea ce are impact asupra programelor de lucrari de modernizare si dezvoltare a retelei de drumuri nationale, lucrari ce au ca sursa de finantare si veniturile proprii realizate de CNADNR din incasarea tarifului de utilizare", se arata intr-un comunicat al ministerului.

In schimb, sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei electronice este util pentru cresterea colectarii veniturilor, prin gestiunea coordonata a retelei, sustine ministerul transporturilor.

Acest sistem va face posibila controlarea in mod automat a tuturor vehiculelor, prin identificarea automata vizuala a numerelor de inmatriculare inregistrata la momentul tranzitarii, pozitia geografica de unde s-a facut inregistrarea, precum si controlarea in teren.

CNADNR va putea urmari esantioane de trafic si transmite catre personalul care face verificari ordine de lucru prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat.

In cazul controalelor in teren, acest sistem este util pentru conducatorii auto, pentru ca nu vor mai fi oprite si controlate toate vehiculele in scopul verificarii achitarii tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale. Vor fi oprite numai acele vehicule pentru care exista suspiciunea ca detinatorii nu au achitat acest tarif.

Soferii ar putea ramane fara certificatul de inmatriculare

Incepand cu data de 1 august 2010, constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reteaua de drumuri nationale din Romania, consemnandu-se aceasta in procesul verbal de constatare a contraventiei. Procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa stabilirea acestuia, pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor – Directia Generala Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini.

Odata cu aplicarea amenzii contraventionale, utilizatorilor romani care folosesc reteaua de drumuri nationale din Romania fara a avea rovinieta valabila, li se va retine certificatul de inmatriculare a vehiculului pana la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.

Proiectul prevede injumatatirea cuantumului amenzilor contraventionale, eliminand posibilitatea de retinere a 25% din cuantumul acestora de catre institutia din care face parte agentul constatator.

De asemenea, a fost stabilita pentru contravenient obligatia de a achita, in contul CNADNR, cu titlu de despagubire, o suma egala cu tariful pe 12 luni, in functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila, aceste sume revenind, ca venit extrabugetar CNADNR –SA; valoarea despagubirii s-a stabilit avandu-se in vedere faptul ca nu se poate determina in niciun caz intinderea in timp a faptei contraventionale.